|
|
ÎNDREPTAR (GHID) PENTRU TAINA SFINTEI SPOVEDANII ATENŢIE! ACEST ÎNDREPTAR PENTRU SPOVEDANIE NU ESTE O COPIE A CĂRŢII CU ACELAŞI NUME AVÂND CA AUTOR PE PĂRINTELE NICODIM MĂNDIŢĂ. M-AM FOLOSIT DE ACESTA, DAR NU L-AM COPIAT ÎNTOCMAI. DOAR IMAGINILE DE PE COPERŢI SUNT COPIATE.
AVERTISMENT ! Am văzut prezentându-se la TV un site cu "Spovedanie on-line". Căutând, am descoperit mai multe astfel de site-uri care plagiază Spovedania, atentând grav la sfinţenia ei. Aşa-zisa "spovedanie on-line" nu poate fi Sfânta Taină a Spovedaniei deoarece Sfintele Taine sunt slujbe care se administrează direct, "faţă către faţă", creştinilor care le primesc. În acest caz lipsesc elemente existente la orice Sfânta Taină: săvârşitorul (preotul sau episcopul), materia, care la Spovedanie este mâna preotului, cât şi rugăciunea dezlegării păcatelor pe care o rosteşte preotul după ce creştinul îşi mărturiseşte păcatele. Cum poate fi valabil un Botez on-line, de exemplu? Sau o Cununie? Sau poate fi comparat cu Taina Spovedaniei, de exemplu, faptul că spunem păcatele noastre către un prieten, vecin, rudă etc.? Aşa şi on-line: ne spunem păcatele către toţi cei care intră pe acele site-uri. Poate le vede şi un preot, aşa cum le-am văzut şi eu. Chiar dacă preotul respectiv ar spune rugăciunea de dezlegare de la distanţă, ea ar fi nulă deoarece preotul duhovnic trebuie să spună această rugăciune punând mâna dreaptă pe capul creştinului care şi-a mărturisit păcatele. Spun aceasta deoarece pe unul dintre site-uri se spunea că în curând, vor avea şi un preot care să primească mărturisirea făcută on-line. Atenţie mare la aceste capcane! |
|
MOD DE FOLOSIRE AL ACESTUI INDREPTAR DE SPOVEDANIE Având în faţă această listă de păcate, ne putem face un amănunţit examen de conştiinţă. Astfel putem descoperi mai ales păcatele ascunse, pe care le-am făcut şi nu ştiam că sunt păcate sau nu ne-am dat seama că păcătuim. Cel mai simplu şi mai sigur este să luaţi ceva de scris şi o hârtie şi, pe măsură ce citiţi păcatele, notaţi pe hârtie pe cele pe care le-aţi făcut. Notaţi-le nu exact cum sunt în listă, ci cum s-au întâmplat în viaţa dumneavoastră. Să nu credeţi că le veţi ţine minte pe toate. Veţi avea neplăcuta surpriză să constataţi că la Spovedanie, sub epitrahilul preotului duhovnic, nu vă veţi mai aminti mare lucru deoarece, cum zice părintele Cleopa, „diavolul ne ia mintea şi uităm”. „SCRIEŢI, CĂ ŞI DIAVOLUL A SCRIS”. Dacă veţi avea hârtia cu dumneavoastră la Spovedanie, veţi fi sigur că astfel nu rămâne nimic nemărturisit din cauza uitării. Totuşi nu trebuie prezentate preotului păcatele pe larg cum sunt scrise aici, ci cât mai pe scurt. Atenţie! La Spovedanie se mărturisesc păcatele care s-au mai întâmplat de când v-aţi mărturisit ultima dată şi cele care au rămas nemărturisite (fie le-aţi uitat, fie nu aţi ştiut că sunt păcate şi între timp aţi aflat). Păcatele deja mărturisite nu se mai repetă. De asemenea nu se povestesc împrejurările, ziua, ora, locul etc. în care s-au petrecut păcatele. Nu au decât foarte rar importanţă şi aceste poveşti nu vor face decât să consume din timpul de mărturisire al altor creştini şi să împovăreze pe preotul duhovnic. Eventualele explicaţii vă vor fi cerute de duhovnic. De asemenea, dacă nu sunteţi hotărât (hotărâtă) să spuneţi tot din diferite motive şi ascundeţi cu bună ştiinţă unele păcate, mai bine nu vă mărturisiţi, pentru că nicidecum nu vi se vor ierta cele mărturisite, ci se zice chiar că se vor dubla. De ce ne este ruşine de preot să mărturisim păcatele? Oare nu este şi el om ca şi noi? De ce oare n-am avut această ruşine atunci când am făcut păcatul? Cele mai importante în privinţa Spovedaniei sunt condiţiile iertării păcatelor mărturisite: - umilinţa părerea de rău pentru aceste păcate; - hotărârea de a nu le mai repeta; - mărturisirea să fie sinceră şi completă; - preotul duhovnic să dea dezlegarea păcatelor; - împlinirea canonului (epitimiei) primit de la duhovnic. Preotul duhovnic la care ne mărturisim se alege. Aşa cum căutăm pentru bolile noastre cel mai iscusit doctor, tot aşa trebuie şi pentru păcatele noastre să căutăm cel mai iscusit duhovnic. Nu trebuie să schimbăm duhovnicul decât pentru motive întemeiate (ne-am mutat noi sau s-a mutat preotul, a murit preotul, este stăpânit de păcate mari etc.). Cu cât el ne cunoaşte mai bine, cu atât ne poate sfătui mai bine. Trebuie să spunem preotului: - când ne-am spovedit ultima dată; - dacă atunci am spus toate păcatele; - dacă am primit vreun canon; - dacă am primit dezlegare la Sfânta împărtăşanie. Preotul duhovnic este un simplu martor care să mărturisească înaintea Judecătorului toate câte mărturisim noi la el. În ziua judecăţii el atât poate spune, cât am zis noi. Ce nu i-am spus nu-i dezlegat nici pe pământ, nici în cer. FOLOASELE DESEI SPOVEDANII Primul folos al desei spovedanii este acela că păcatul nu prin-de rădăcini în noi şi se strică din suflet cuibul satanei. Al doilea folos al desei spovedanii este că omul care se spovedeşte des ţine minte uşor greşelile făcute de la ultima spovedanie; pe când cel care se mărturiseşte rar greu îşi aduce aminte toate câte a făcut. Al treilea folos al desei spovedanii este că şi dacă i s-ar întâmpla să cadă într-un păcat greu, îndată aleargă la spovedanie şi intră în harul lui Dumnezeu. Al patrulea folos al desei spovedanii este că pe unul ca acesta îl află moartea curăţit. După mărturia Sfântului Vasile cel Mare, diavolul merge totdeauna la moartea drepţilor şi a păcătoşilor, căutând să afle pe om în păcate pentru a-i lua sufletul. Dar la cei care se mărturisesc des şi curat nu poate afla nimic, deoarece s-au mărturisit luând dezlegare de păcate. Al cincilea folos al desei spovedanii este că unul ca acesta se opreşte şi se înfrânează de la păcate, aducându-şi aminte că după puţine zile se va mărturisi din nou. |
|
ÎNDREPTAR PENTRU SPOVEDANIE (LISTĂ DE PĂCATE)
1. Am deznădăjduit în ajutorul şi mila lui Dumnezeu. 2. Am zis că nu mă mai iartă Dumnezeu, că sunt prea păcătos (păcătoasă) şi tot în iad voi merge. 3. Am zis: dacă vrea Dumnezeu mă mântuieşte, dacă nu, nu. 4. Am zis că nu-mi ajută Dumnezeu, că m-a uitat Dumnezeu. 5. Am zis câteodată că: atâtea rele se întâmplă în lume şi Dumnezeu nu ia nici o măsură. 6. Am crezut sau am zis că nu există Dumnezeu, rai, iad, îngeri, draci. Am îndoială că există Dumnezeu, rai, iad etc., pentru că nu le-am văzut. 7. Am socotit Sf. Scriptură mincinoasă. Nu cred în anumite minuni, întâmplări povestite în Sf. Scriptură. 8. Am batjocorit călcând în picioare şi aruncând cărţile sfinte. 9. Nu suport să se vorbească despre Dumnezeu. Am avut momente de întunecare când nu mai doream să ascult cuvinte despre credinţă şi despre Dumnezeu. 10. Am hulit pe Dumnezeu, pe sfinţi, pe Maica Domnului, Sfintele Taine etc. 11. Am avut prea mare încredere în mila lui Dumnezeu zicând: oricât aş păcătui, mă iartă Dumnezeu, că El e bun. 12. Am avut gând de sinucidere. Am fost autor moral la sinuciderea cuiva. 13. Am fumat. M-am drogat (fumatul şi drogurile sunt sinucidere). Am vândut ţigări şi/sau droguri. 14. Am înjurat. Şi de cele sfinte am zis (Grijanie, Biserică, icoană, candelă, Dumnezeu, Hristos, tămâie, morţi etc.) 15. N-am plătit lucrătorii. Nu le-am dat cât trebuia, cât m-am împăcat cu ei. Nu i-am plătit la timp. Am cumpărat ceva şi n-am plătit. 16. Am asuprit pe slugi, pe săraci, pe orfani, pe văduve, pe neputincioşi. I-am batjocorit. 17. Mi-am dorit moartea la necaz. 18. Am ucis oameni, cu voie sau fără voie. Poate din şi din cauza mea, a murit cineva. 19. În mod intenţionat, am amputat vreun membru al meu sau al altuia. 20. Am cârtit la Dumnezeu la necazuri că prea mi-e greu, că de ce am pierdut tocmai eu, că de ce sunt prigonit eu şi păcătoşii trăiesc bine, că nu-i bine, sau că e prea e frig, cald, prea plouă etc., în loc să am răbdare. 21. Am dat vina pe Dumnezeu pentru relele care mi s-au întâmplat, în loc să dau vina pe păcatele mele. 22. Am fost nemulţumit(ă) cu starea mea (mai bine era aşa decât aşa). 23. Am zis zău, să mor eu, să n-am parte de, să chiorăsc, etc. 24. Am jurat strâmb. Am jurat că voi face ceva rău. 25. Am jurat pe Dumnezeu, pe Sfânta Cruce, pe sfinţi etc. fără rost, doar ca să mă fac crezut(ă). 26. M-am jurat să mor, să orbesc, să mă ardă focul, să moară mama, copilul meu etc.. 27. Am încălcat jurământul. 28. Am blestemat. Şi pe mine însumi (însămi) m-am blestemat. 29. Am fost făţarnic(ă), prefăcut(ă), linguşitor(oare), viclean(ă). 30. Am vorbit cu mai multe înţelesuri. 31. Am purtat vorba de colo-colo. 32. Am retransmis informaţiile sau secretele aproapelui încredinţate numai mie. 33. Am pus pe alţii să se certe sau să se bată, chiar şi numai pentru a mă distra. 34. Am păgubit sufleteşte şi trupeşte pe aproapele meu. 35. Am împiedicat pe aproapele meu să dobândească ceva bun, din invidie şi răutate. 36. Am clevetit, discutat, bârfit, ţinut contul altuia. 37. Am clevetit, judecat pe preoţi. 38. Am clevetit pe părinţii trupeşti, nu i-am respectat, nu i-am ascultat la bine, i-am înjurat, i-am bătut. 39. Nu i-am ajutat pe părinţii trupeşti, nu i-am cercetat când au fost bolnavi, nu i-am îngrijit la bătrâneţe, nu am fost îngăduitor (îngăduitoare) cu slăbiciunile şi ciudăţeniile bătrâneţilor lor. 40. Am stricat numele bun al cuiva, bârfindu-l, calomniindu-l şi discutându-l. 41. N-am înlăturat răul pe care l-am văzut venind peste aproapele meu pe cât mi-a stat în putinţă. 42. Am împrumutat cu camătă (dobândă) la persoane fizice. 43. Fiind scumpaci, am vândut cu preţ prea mare. 44. Am determinat pe alţii să-mi vândă foarte ieftin, cu mult sub preţul real. 45. Am fost la vrăjitoare, ghicitoare, spiritism. Am făcut farmece cuiva. 46. M-am înşelat mergând la aşa-zisa magie albă, sau mergând „ca să-mi desfacă vrăjile”, fără să-mi dau seama că de fapt ajutorul primit este de la diavol şi binele pe care l-am avut este numai aparenţă înşelătoare. 47. Ştiu să descânt de rău. Ştiu să fac farmece. 48. Am trecut pe cei vii pe pomelnic la morţi, ca să li se întâmple ceva rău. Am „întors lumânările” pentru răul duşmanilor, i-am scris pe toacă sau pe clopot ca să li se întâmple ceva rău.. 49. Am purtat aţă roşie să nu mă deochi, am uns toate cu usturoi la Sf. Andrei, am purtat pelin la Rusalii, am purtat diferite obiecte de la vrăjitoare date „ca să nu se mai prindă farmecele de mine”, am făcut focuri şi am sărit peste ele, am dat copilul pe geam şi alte obiceiuri drăceşti. 50. Am folosit numele lui Dumnezeu, al Maicii Domnului, semnul Sfintei Cruci, pentru vrăjitorie, descântece. Am făcut farmece cu lucru sfânt (tămâie, agheasmă, ulei din candelă etc.) 51. Mi-am căutat norocul în zodii, horoscoape, cu papagalul. Am purtat talismane, amulete etc.. Am crezut în destin. 52. Am fost la persoane cu puteri „paranormale”, „sfinţi”, cu aşa-zise descoperiri de la Dumnezeu care sunt de fapt de la diavolul mari înşelări. 53. Am crezut că sufletul, după ce iese din om, trece în diferite animale (reîncarnare). 54. Am fost la masoni (masoneria este o religie păgână şi un sistem antihristic). Fac parte din organizaţii care au legătură cu masoneria. 55. Am participat la ritualuri ale sataniştilor. 56. Am fost la cei care se ocupă cu spiritismul (vorbirea cu morţii) şi cu hipnoza. 57. Am batjocorit, lovit, bătut pe cineva. Pe părinţi, pe preoţi. 58. Am judecat pe alţii ce fac, ce zic, de ce sunt aşa şi nu altfel etc. 59. Am presupus, bănuit pe alţii. Mereu sunt suspicios. 60. Am fost iscoditor (iscoditoare). 61. M-am preocupat şi am urmărit în amănunt viaţa altora, dincolo de ceea ce implică datoria şi dragostea faţă de ei. 62. Am luat ceea ce se cuvenea altuia. 63. Am păcălit, înşelat pe cineva. Am vândut marfa rea ca marfă bună. 64. Am nedreptăţit pe cineva. Am luat din animalele, recoltele altora. 65. Am împrumutat ceva şi n-am dat înapoi. 66. Am ascuns în casa mea lucruri străine. 67. Am găsit lucruri străine şi, ştiind ale cui sunt, nu le-am dat înapoi. 68. Am furat ceva. De la stat (averea publică), sau de la om? De la biserică? De la străini sau de la părinţi, de la rude? Păcatul acesta nu se iartă până nu înapoiem lucrurile. Dacă nu mai putem‚ să facem milostenie. 69. Am mutat hotarul ca să iau din terenul vecinului. 70. Am ascuns furtişagul altuia. Am în casă vreun lucru de furat. 71. Am vândut sau am cumpărat lucruri despre care bănuiam sau ştiam că sunt de furat. 72. Am falsificat acte, semnături etc. pentru a-mi însuşi ce nu-mi aparţinea. 73. N-am întors paguba făcută aproapelui, chiar şi fără voie. 74. Din răutate, am stricat avere străină (semănături, pomi, maşină etc.). 75. Am înşelat statul, depunând declaraţii de venit false. 76. Am moştenit cu bună ştiinţă avere agonisită prin păcate. N-am făcut milostenie multă din ea. 77. Am dat sau am luat şpagă (mită). Am primit mici „atenţii” la serviciu sau am luat mici „comisioane” pentru treburi care erau de datoria mea şi pentru care primesc salariu. 78. Am câştigat bani prin metode necinstite. 79. M-am lăcomit la avere, zgârcindu-mă la milostenie. 80. Din cauza zgârceniei, nu m-am hrănit şi nu m-am îmbrăcat cum trebuie. 81. Sunt necumpătat(ă) în cheltuieli. Dau bani pe lucruri de lux, care nu sunt strict necesare. 82. Am jucat jocuri de noroc. 83. N-am ajutat biserica şi pe săraci după putere. 84. Dacă mi-au venit în gând păcate, m-am îndulcit gândindu-mă la ele, în loc să le alung imediat. 85. Am căutat momentul potrivit pentru a face un păcat (exemplu: hoţul care caută să fure, curvarul care caută femeie, etc.). 86. Am pârât pe cineva cu scopul de a-i face rău. 87. Am minţit împotriva cuiva cu scopul de a-i face rău (mărturie mincinoasă împotriva aproapelui). 88. Am mâniat sau am scârbit pe cineva cu vorbe sau fapte urâte. L-am făcut să mă urască. 89. Port ură pe cineva. Ţin minte răul. Aş vrea să mă răzbun. M-am bucurat de răul altuia. 90. Doresc răul cuiva. Doresc altora boală, necazuri, moarte, etc. 91. Am căutat mijloace să desconsider pe cineva înaintea altora. 92. În timpul rugăciunii m-am gândit la altceva. 93. Am vorbit în timpul slujbei. M-am foit, m-am mişcat de colo-colo prin biserică. 94. Nu mi-a fost gândul la slujbă. M-am uitat ce fac alţii, cu ce sunt îmbrăcaţi. 95. Am mâncat, am băut ceva pe ascuns. 96. M-am lăcomit la mâncare. Am mâncat cu nesaţ. Mi-am îngrăşat trupul cu mâncăruri peste măsură. 97. M-am făcut rob (roabă) pântecelui, dând importanţă foarte mare mâncării. 98. M-am ameţit la cap cu băuturi alcoolice. M-am îmbătat. Am şi vărsat după aceea. 99. Am vrut să fiu deasupra tuturor cu ceva anume dacă nu cu totul. 100. Am făcut din sărăcia sau din bogăţia mea un motiv de laudă. 101. M-am mândrit, m-am fălit, m-am trufit, m-am dat mare, m-am îngâm-fat, m-am înfumurat, mi-am admirat singur însuşirile. 102. M-am mândrit şi m-am lăudat cu copiii mei, cu familia mea, cu fraţii mei. 103. M-am lăudat. Am o părere bună despre mine. Mă cred a fi cineva în comparaţie cu alţii. Nu mai e nimeni ca mine. 104. Îmi place să mă laude alţii. Când fac o faptă bună, aştept laude de la alţii şi nu plată de la Dumnezeu. 105. Am flatat pe alţii cu laude ca să-mi asigur stima lor şi să obţin diferite foloase. 106. Am fost fără răbdare şi fără ruşine şi am întrerupt pe cel ce vorbea, fără să-i ascult părerea până la capăt. 107. Mă îndreptăţesc în orice lucru şi accept foarte greu un sfat sau o părere de la alţii. 108. Am insistat pe părerea mea, fără să respect şi să iau în seamă părerile altora, având astfel impertinenţă şi siguranţă de mine însumi (însămi). 109. Mi-am exprimat părerea sau judecata fără să-mi fi fost cerută. 110. Am fost insistent(ă), cerând mereu explicaţii de la alţii pentru probleme pe care le puteam rezolva singur(ă). 111. Am considerat unele învăţături de credinţă greşite pentru că nu le-am putut înţelege cu mintea mea omenească. 112. Am încredere mare în mine, în loc să am în Dumnezeu. 113. M-am crezut mai bun(ă), mai credincios(oasă) ca alţii, socotindu-i pe ei mai răi, proşti, necredincioşi, etc. 114. Am desconsiderat pe cei fără experienţă sau neştiutori, pe cei inferiori mie în educaţie, ştiinţă, avere etc. 115. Am ambiţie, încăpăţânare, obrăznicie, neruşinare, iubire de sine. 116. Mă stăpâneşte întristarea şi deprimarea din cauză că altul este înaintea mea. 117. Iată formele prin care se manifestă păcatul mândriei: SLAVĂ DEŞARTĂ, LAUDĂ, PREŢUIRE DE SINE, FASTUOZITATE, LĂUDĂROŞENIE, AROGANŢĂ, IFOS, ÎNFUMURARE, ÎNDRĂZNEALĂ, ÎNĂLŢARE DE SINE, MEGALOMANIE, IUBIRE DE SLAVĂ, IUBIRE DE SINE, EGOISM, COCHETĂRIE, IMPORTANŢĂ DE SINE, AUTORITARISM, IUBIREA DE STĂPÂNIRE, EXHIBIŢIONISM, OBRĂZNICIE, NECUVIINŢĂ, INSOLENŢĂ, LAŞITATE, IMPERTINENŢĂ, ÎMPOTRIVIRE ÎN CUVÂNT, NEASCULTARE, VIOLENŢĂ, REPEZIRE, INSISTENŢĂ, ÎNCĂPĂŢÂNARE, IRONIE, IPOCRIZIE, INVIDIE, DESCONSIDERARE, LOVIRE, OSÂNDIRE, EXCENTRICITATE, PERFECŢIONISM, HIPERSENSIBILITATE. 118. Am râs de păcatele şi defectele altora. Şi de faptele lor bune am râs. 119. Am lăudat păcatele altora. 120. M-am lenevit a face rugăciune în fiecare dimineaţă, seară, la fiecare masă. 121. Am mâncat de dulce în vreo zi de miercuri sau vineri. 122. N-am ţinut cele 4 posturi de peste an. Am mâncat carne în săptămâna brânzei. 123. Am ţinut post negru sâmbăta şi duminica. 124. Am zis: mai păcat este să pofteşti mâncarea de dulce, decât să o mănânci. 125. Am postit când Biserica dezlega, exemplu miercuri şi vineri când era harţi sau sâmbătă şi duminică când se mânca peşte, socotind că nu sunt bune aceste rânduieli. 126. Nu mi-am iubit soţul(soţia) ca pe mine însumi. Din pricina mea a făcut păcate. 127. Mi-am considerat soţia (soţul) ca fiind inferioară (inferior) mie. 128. Am trăit cu soţul (soţia) înainte de cununia religioasă. 129. N-am păstrat curăţie cu soţul (soţia): miercuri, vineri, sâmbătă, duminică, luni; în cele 4 posturi de peste an; în timpul sarcinii şi al ciclului lunar; 40 de zile după naştere. 130. N-am păstrat curăţie cu soţul (soţia) cu acordul lui (ei), ci fără, încât putea să cadă în păcatul preacurviei. 131. Am luat pastile anticoncepţionale, am folosit spermicide, ca să nu fac copii (unele din acestea provoacă avort). 132. Am făcut păcatul onaniei ca să nu fac copii, adică: am folosit prezervativ sau am vărsat sămânţa afară ca bărbat, iar ca femeie am folosit diafragmă. 133. Am făcut avort. Ca bărbat, am dat voie soţiei să facă avort. Am îndemnat pe alţii să facă avort, făcându-mă autor moral al uciderii. 134. Am folosit sterilet ca să nu fac copii (steriletul provoacă avort). 135. M-am împreunat cu soţul (soţia) de mai multe ori în 24 de ore. 136. M-am împreunat cu soţul (soţia) în diferite poziţii, ca animalele. 137. Ca părinte nu m-am ruşinat de copiii mei, dezbrăcându-mă în faţa lor. 138. M-am împreunat cu soţul (soţia) în văzul sau auzul copiilor mei, crezând că sunt mici şi nu ştiu. 139. Mi-am maltratat sexual soţul (soţia). 140. Am curvit. Am preacurvit. Am curvit cu mintea şi cu inima, îndulcindu-mă prin închipuirea păcatelor trupeşti. Nu am fost fecior (fecioară) în momentul cununiei mele. 141. Am privit cu poftă la trupurile şi la feţele femeieşti sau bărbăteşti şi am preacurvit cu ele în inimă. 142. M-am ras pe părţile ascunse ale trupului. Am fost la plajă; am făcut nudism. 143. Fiind copil, am jucat diferite jocuri pătimaşe, desfrânate, necuviincioase, cu alte fete sau băieţi. 144. Nu mi-am ascultat soţul (soţia), făcând doar ce am vrut eu. Am vrut să fac din el (ea) unealta mea supusă şi nu l-am acceptat (n-am acceptat-o) cu defectele pe care le are. 145. Nu am răbdat şi nu am iertat greşelile soţului (soţiei). 146. Am regretat uneori că m-am căsătorit cu persoana respectivă şi nu cu alta. 147. Am necinstit şi nu am iubit părinţii şi rudele soţului (soţiei). 148. Nu am răbdat atunci când soţul (soţia) era nervos (nervoasă), aşteptând să-i treacă mânia ca să-i spun ce vreau. 149. Cu trecerea timpului, nu i-am mai arătat soţului (soţiei) afecţiunea şi interesul pe care i le-am arătat la început. 150. Am ignorat faptul că prin cununie am devenit una cu soţul (soţia) mea şi am arătat altora (părinţi, copii, rude) dragoste mai mare decât pentru el (ea), încât avem certuri în casă din cauza acestora. 151. Am expus problemele noastre şi ne-am certat în faţa copiilor, provocându-le traume psihice. 152. Am gânduri de desfrânare cu persoane de sex opus sau de acelaşi sex. Când îmi vin aceste gânduri, nu le depărtez, ci mă îndulcesc cu ele, deşi n-aş vrea să fac păcatul. 153. Am preacurvit cu rudă, fin, naş, văr, frate, fiu, fiică, nepot. 154. Am gândit să preacurvesc sau chiar am preacurvit cu preot, preoteasă, călugăr, călugăriţă. 155. Am pipăit alt trup pentru a simţi şi provoca plăceri de desfrâu. 156. Am trăit necununat(ă), adică în concubinaj. 157. M-am căsătorit cu altă femeie, nefiind divorţat de prima. 158. M-am culcat cu femeia mea după ce am divorţat de ea. 159. M-am căsătorit cu rudenie de sânge, de cuscrie (nu se poate decât de la gradul al 8-lea în sus, altfel e păcatul amestecării de sânge). 160. Ca naş (naşă), m-am căsătorit cu fina (finul) sau am dat voie copiilor mei să se căsătorească cu copiii finilor mei. 161. Ca naşi, am cununat pe cineva cu soţul (soţia) nefiind noi înşine cununaţi, făcând astfel un mare păcat. 162. Mi s-au făcut mai mult de trei cununii în biserică (cununia a 4-a este păcat). 163. Am făcut păcatul malahiei singur(ă) (adică atunci când o persoană îşi provoacă plăcere singură, masturbare). Acest păcat se numeşte curvia cu diavolul. 164. Am făcut păcatul malahiei cu altă persoană, unul la altul. Eu cu altul, altul cu mine, cu femeie, bărbat cu bărbat, femeie cu femeie, cu copii. 165. Am făcut păcatul sodomiei (bărbat cu bărbat, femeie cu femeie). 166. Am făcut păcatul gomoriei (prostii cu gura, sex oral). 167. Am preacurvit cu animale, păsări (zoofilie), cu copii (pedofilie). 168. Am privit filme, poze cu prostii. Am în casă poze, statui cu prostii. 169. Am fost în postura de a opri răspândirea pornografiei şi nu am făcut-o. Am vândut sau am dat gratuit reviste şi filme pornografice. Am ajutat să se tipărească reviste şi poze pornografice. 170. Am vorbit prostii. 171. Am privit cu plăcere cum se împreunau animalele. 172. Am fost invidios (invidioasă). Mi-a părut rău de binele altuia. Îmi pare rău că altul are şi eu nu. Invidia este aceeaşi cu zavistia şi pizma. 173. M-am lăcomit la muncă. Am muncit peste puteri, încât poate chiar m-am şi îmbolnăvit. 174. Am minţit. Am obiceiul să mint mereu. 175. Îmi place să „înfloresc” lucrurile şi poveştile. 176. Am obiceiul să dau vina mereu pe altcineva şi rareori mă învinovăţesc pe mine. 177. Am drăcuit. Am dat naibii. Şi pe mine însumi m-am dat dracului. Am zis: „să fiu al naibii”, „să mă ia”. 178. Am muncit în duminici şi sărbători. Am făcut lucruri pe care aş fi putut să le fac şi în alte zile: cumpărături, mâncare, spălat etc.. Am cumpărat şi am vândut în acele zile în loc să merg la biserică. 179. Am lipsit de la biserică în duminici şi sărbători. În timpul slujbei nu m-am rugat, ci am dormit ori m-am ocupat cu lucruri deşarte, am fost la târg etc. 180. Dacă am fost la biserică, n-am dat pomelnic şi n-am aprins lumânări, făcând aceasta mereu. Aceste lucruri trebuie să fie excepţii şi să se întâmple cât mai rar. 181. M-am dus la biserică numai de ochii lumii sau cu gânduri deşarte, nu din dragoste de Dumnezeu şi de Sfânta Biserică. 182. Am stat în faţa la toţi în biserică. I-am dat la o parte pe alţii, zicându-le că stau pe locul meu. 183. Am adus daruri, jertfe şi donaţii la biserică din ce era mai rău. 184. Am ucis animal, pasăre. Le-am chinuit, batjocorit, le-am împovărat peste puteri, le-am lăsat să moară deşi puteam să le salvez. Le-am însetat şi înfometat. 185. Am mâncat eu sau am pus altora în mâncare spurcăciune (animal netăiat, carne de om, jertfe sataniceşti, necurăţie etc.) 186. Am sfătuit şi învăţat pe alţii să facă păcate. 187. Am fost la petreceri destrăbălate. În posturi, miercurea, vinerea, în duminici şi sărbători. 188. Cred în superstiţii: căldare goală, să nu mă întorc că-mi merge rău, dacă întâlnesc preot îmi merge rău, numărul 13 e cu ghinion, potcoava aduce noroc, usturoiul te păzeşte de spiritele rele, este semn rău când ţi se zbate ochiul sau îţi ţiuie urechea, când îţi taie calea pisica neagră, marţea sunt trei ceasuri rele, să te uiţi în oglindă în noaptea de Anul Nou etc. 189. Am crezut că există strigoi, vârcolaci şi alte chipuri ale satanei şi din aceste pricini am ţinut unele datini sau zile ca să nu mi se întâmple ceva rău. 190. N-am mulţumit lui Dumnezeu pentru binefaceri. 191. Am făcut glume, bancuri cu şi despre cele sfinte. 192. M-am machiat, rujat, vopsit la păr, am dat unghiile cu ojă etc. Am purtat cercei, mărgele, inele, coliere, brăţări, pantofi cu toc. Mi-am făcut părul. 193. Ca femeie, am purtat pantaloni sau fustă scurtă, n-am purtat capul acoperit, am mers sau am vorbit, ca să atrag bărbaţii. Purtându-mă aşa am smintit mulţi bărbaţi. Ca bărbat am îmbrăcat haine femeieşti, iar ca femeie haine bărbăteşti. 194. Am scuipat sau am vomitat în ziua în care m-am împărtăşit. 195. M-am mâniat şi nu mi-a trecut îndată, ci am ţinut mânie. 196. Am făgăduit ceva şi n-am împlinit. N-am ţinut învoiala, promisiunea, prevederile contractului. 197. Am fost nestatornic în cuvântul dat. 198. N-am tămâiat şi stropit casa cu agheasmă cel puţin o dată pe lună. 199. N-am iertat pe cei ce mi-au cerut iertare. 200. Nu mi-am cerut iertare pentru a depărta orice vrajbă, chiar dacă n-am fost vinovat(ă). 201. N-am aprins candela la rugăciune, în duminici şi sărbători. 202. N-am făcut semnul crucii cum trebuie, drept. 203. N-am făcut cruce când am trecut pe lângă biserică. 204. Am mers la mai mulţi preoţi şi am zis la unul unele păcate, la altul altele. 205. M-am spovedit fără să spun toate păcatele mele, motivând că preotul trebuia să mă întrebe de păcate, nu eu să mi le spun singur(ă). 206. Când am mers la Spovedanie în loc să-mi spun păcatele mele am început să spovedesc pe alţii şi să-i acuz pe alţii. Nu mi-am dat seama şi datorită mândriei mele, în loc să ies eliberat de la Spovedanie mi-am mai adăugat şi alte păcate, cele de judecată asupra aproapelui meu. 207. Nu am ştiut şi nu ştiu încă să mă spovedesc cum trebuie. În loc să fiu la obiect cu explicarea păcatului, fac multe introduceri, parafrazări şi divagaţii înaintea duhovnicului în scaunul de Spovedanie şi astfel îl plictisesc pe duhovnic. 208. Din pricina ruşinii sau a altor motive, am ascuns cu bună ştiinţă la Spovedanie unele păcate. M-am şi împărtăşit după aceea. 209. M-am împărtăşit la un preot, fiind legat de altul. 210. M-am împărtăşit fără dezlegarea duhovnicului. 211. Ca femeie, m-am atins de lucruri sfinte din biserică, atunci când am avut ciclu. 212. Am venit târziu la biserică. Am plecat înainte de sfârşitul slujbei fără motive întemeiate. Am făcut din acestea o regulă. 213. N-am crescut copiii în frica de Dumnezeu. Nu i-am învăţat poruncile lui Dumnezeu. I-am învăţat la rău, contribuind la uciderea lor sufletească. 214. Nu mi-am dus copiii la spovedanie şi împărtăşanie (de la vârsta de 7 ani copiii trebuie să se spovedească). 215. Nu mi-am pedepsit copiii când i-am văzut că persistă în greşeli. 216. Am fost prea îngăduitor (îngăduitoare) cu copiii mei, alintându-i şi lăsându-i necercetaţi în „nevinovatele” (părute mie nevinovate) patimi, stimulând astfel un comportament egoist şi negativist la ei. 217. Am arătat dragoste exagerată faţă de copii şi i-am cocoloşit. 218. Am arătat dragoste exagerată faţă de copii, încât am neglijat dragostea datorată soţului (soţiei). 219. Am transmis copiilor mei dorinţele şi scopurile mele nerealizate (este o mare greşeală ca, atunci când n-ai reuşit tu să devii doctor spre exemplu sau avocat, să-i forţezi în orice fel pe copiii tăi să ajungă ceea ce tu n-ai reuşit). 220. Nu m-am îngrijit să înveţe copiii mei bine. Când am văzut că stau prost cu şcoala, nu m-am îngrijit de ei să înveţe o meserie. 221. Am fost un exemplu de păcătoşenie pentru copiii mei. 222. Nu le-am explicat copiilor mei ce este păcat şi ce nu este. 223. Nu mi-am iubit la fel toţi copiii. Am fost părtinitor (părtinitoare) cu unul sau mai mulţi din copiii mei. 224. Am fost prea autoritar(autoritară) cu copiii mei. I-am pedepsit prea aspru şi uneori fără motive serioasă. De multe ori i-am silit să facă precum voiam eu, deşi era greşit. Nu am acceptat să aibă copiii mei nici o greşeală. 225. Am considerat copiii mei ca fiind proprietatea mea şi nu daruri ale lui Dumnezeu. 226. Am considerat copiii un chin şi o povară greu de dus. I-am considerat piedici în calea distracţiei şi a comodităţii. Am căutat să scap de ei ducându-i pe la rude, aducându-le îngrijitoare, pentru ca eu să fiu mai fără grijă. 227. M-am opus dorinţei copilului meu de a deveni preot sau călugăr. 228. Am silit copilul meu să devină preot sau călugăr, fără ca el să simtă vreo chemare spre acestea, el dorind să aibă alte preocupări în viaţă. 229. Nu m-am îngrijit, pe cât mi-a fost posibil, de educaţia spirituală a finilor botezaţi şi cununaţi de mine. 230. Am amânat Spovedania. Am zis să păcătuiesc, că mai e timp să fac pocăinţă şi să mă spovedesc. 231. N-am făcut canonul pe care l-am primit după Spovedanie. 232. Nu m-am spovedit înainte de cununia mea, călcând astfel cu stângul în căsnicie. 233. M-am împărtăşit după ce am avut necurăţie în vis. 234. Ca femeie, m-am împărtăşit când aveam ciclu. 235. Ca femeie, n-am făcut molitvele la o zi, 8 zile şi 40 de zile după naştere. Am intrat în biserică înainte de a trece 40 zile. Am citit molitva înainte de a trece cele 40 de zile. 236. Am pierdut sarcina fără voia mea. Dacă mi s-a întâmplat aşa, n-am venit la preot să-mi citească rugăciunea specială. 237. Am lovit sau am făcut altceva unei femei gravide şi, din cauza mea, a pierdut sarcina. 238. Am înăbuşit copilul lângă mine, botezat sau nebotezat. 239. Din neglijenţa mea, mi-au murit copiii. 240. Am lăsat să-mi moară copilul nebotezat. 241. Am născut copil mort (se consideră că din pricina păcatelor părinţilor se întâmplă aşa). 242. Am scris pe pomelnic sau am plătit slujbe pentru copiii avortaţi, născuţi morţi sau morţi nebotezaţi. 243. Am abandonat copiii vii pe drumuri, în orfelinate (Sf. Vasile cel Mare spune că cine abandonează pruncul cade sub acuzaţia de ucidere). 244. Am mustrat prea aspru. Am cicălit. Am stat cu gura şi am fost prea băgăcios (băgăcioasă) pe altcineva. 245. Am lăsat nefăcută sfeştanie în casă mai mult de un an de zile. 246. Am făcut jocuri şi râsete la priveghiurile de morţi. 247. Nu mi-am făcut datoria faţă de rudele moarte. Nu le-am făcut tot ce trebuia. 248. N-am îngrijit mormintele. M-am zgârcit să plătesc sărindare, slujbe pentru sufletele celor adormiţi. 249. Am jelit morţii. Am pus bani pe crucea lor de pe piept sau în mână. Am dat lucruri peste groapa lor. Am spart ceva când a fost scos mortul din casă. 250. Am în casă, am citit cărţi sectare. Am fost la adunări de sectanţi, i-am primit în casă. Am luat daruri şi ajutoare de la ei şi am băgat asemenea lucruri spurcate în casa mea. Am cântat cântece de la sectanţi. 251. Am practicat yoga socotindu-L pe Mântuitorul în rândul zeităţilor păgâne. 252. Am practicat rugăciunea lui Iisus ca pe o mantră yoghină fără a avea duhul smereniei, al umilinţei şi al pocăinţei adevărate. 253. Am apelat la medicina alternativă: homeopatie, acupunctură, radiestezie, cromatoterapie. 254. Am ucis oameni, cu voie sau fără voie. Poate din şi din cauza mea, a murit cineva. 255. M-am căsătorit cu evreu, turc, catolic, sectant etc. 256. Neştiind, eu fiind ortodox şi femeia catolică, ne-am cununat la preotul ortodox, fără să-i spunem preotului care e situaţia şi preotul să-i facă înainte trecerea la ortodoxie. 257. Am dat anaforă pe jos. 258. Cred în vise. Ceea ce fac a doua zi este în funcţie de cele ce visez. (Dracii îşi bat joc de noi în vise, vestindu-ne cele care se vor întâmpla. Împlinindu-se visele, ne minunăm şi credem că avem darul preştiinţei). 259. Am cântat şi am ascultat cântece lumeşti şi cu prostii. Am dat bani celor care cântă astfel de cântece. 260. Am jucat şi am mers la discoteci şi alte petreceri anormale. 261. Am făcut sau am participat la nunţi şi petreceri cu mâncare de dulce şi cu muzică în post şi în zi de post. 262. Am smintit şi l-am făcut să păcătuiască pe aproapele meu când a auzit ce zic şi a văzut ce fac (astfel sunt răspunzător în faţa lui Dumnezeu pentru păcatul aproapelui meu). 263. M-am mascat. 264. N-am plătit contribuţia la Sfânta Biserică. 265. Am ascultat discuţiile altora, deşi nu-mi folosea şi îi deranjam 266. Ca femeie, am intrat în Sfântul Altar. Ca bărbat, am intrat în Sfântul Altar fără să am vreun rost şi vreo treabă acolo. 267. Am moştenire şi n-am îngrijit pe cei care mi-au dat-o. 268. Nu mi-am căutat sănătatea după datorie. 269. Am refuzat ajutorul medical atunci când am fost bolnav(ă), crezând că doctorii şi medicamentele nu sunt de la Dumnezeu. 270. Am luat anaforă şi agheasmă după ce am mâncat şi am băut, ori după ce m-am împreunat cu soţul (soţia) sau când am avut scurgeri în vis. 271. Am luat Agheasmă Mare fără a fi spovedit (excepţie face perioada de la Bobotează până pe 14 ianuarie când putem lua Agheasmă Mare chiar dacă nu ne-am spovedit). 272. Am râvnă nesocotită, habotnicie (post mult încât poate m-am şi îmbolnăvit, milostenie fără socoteală încât suferă cei din casă etc.). 273. Nu m-am rugat totdeauna cu faţa către răsărit. 274. Am dat importanţă mai mare celor trupeşti (hrană de prisos, îmbrăcăminte cât mai multă şi în pas cu moda, curăţenie exagerată etc.) decât celor sufleteşti, având astfel prea multe griji lumeşti şi nemaiavând timp deloc pentru cele ale sufletului. 275. În loc de a mă împăca cu aproapele, l-am tras la judecată. 276. Am făcut diferite pariuri diavoleşti, prin care mulţi şi-au pierdut sănătatea şi viaţa. 277. N-am sfătuit pe cel care avea nevoie de sfat. N-am învăţat pe cel nepriceput. 278. Am dat de pomană mâncare de dulce în zile de post. 279. Am mânuit fără grijă şi am necinstit obiecte sfinţite precum agheasma, tămâia, uleiul de la Maslu, anafora. 280. M-am expus pericolului fără să am motiv, ispitind astfel pe Dumnezeu (exemplu, am mers cu maşina cu viteză mare). 281. Nu m-am îngrijit şi am transmis altora boli contagioase. 282. Obişnuiesc să merg în localuri (baruri, cârciumi, discoteci), care constituie locul naşterii vieţii imorale şi conduc la păcate ca: alcoolismul, dependenţă de droguri, goană după câştiguri ilegale şi uşoare şi alte fapte care degradează personalitatea. 283. Am profitat de pe urma bisericii, căutând să-mi iasă câte ceva de la biserică. 284. Am venerat şi am idolatrizat persoane sau grupuri dintre artişti, sportivi, oameni politici sau din alte domenii. 285. Am venerat şi am idolatrizat o persoană bisericească, preot, episcop, în loc să-L cinstesc pe Dumnezeu. 286. Am avut dragoste de Dumnezeu din frică sau din interes. 287. Am cerut la rugăciune mai mult pe cele materiale decât pe cele ale sufletului. 288. Am ţinut calendarul pe vechi, nesocotind hotărârea Sfântului Sinod al Bisericii. 289. Am fost de acord şi/sau am practicat: schimbarea sexului, eutanasia, clonarea etc.. 290. Am cerut la Dumnezeu să mă scape de ispite şi greutăţi, dar eu nu am luptat ca să scap. 291. Am fost la stadioane, săli de sport, pentru a urmări meciuri, spectacole sau alte manifestaţii păgâne sau sectare. 292. Am frecventat case şi locuri păcătoase. Am fost în baruri, bordeluri, sex-shop, striptease etc. 293. Nu am avut adevărata cunoştinţă de sine, adică nu am avut vedere clară despre toate slăbiciunile şi neputinţele mele. 294. Am fost stăpânit şi de aceste patimi: uitarea, neevlavia, iuţimea, amărăciunea, înfurierea, ura de oameni, pomenirea de rău, osândirea, întristarea de suflet, îndoiala, laşitatea, rivalitatea, împătimirea, afecţiunea pentru cele pământeşti, nebărbăţia, nemulţumirea faţă de Dumnezeu şi de oameni, cârtirea, clevetirea, înfumurarea, părerea de sine, mila de sine, cruţarea de sine, îndreptăţirea de sine, trufia, îngâmfarea, iubirea de stăpânire, iubirea de a porunci, iubirea de arătare, dorinţa de a plăcea oamenilor, neruşinarea, înşelăciunea, ironia, duplicitatea, îndoiala, rătăcirea gândurilor, iubirea de slavă, iubirea de argint, iubirea de plăceri trupeşti, iubirea de sine, care este maica şi rădăcina tuturor răutăţilor. 295. De asemenea, am fost stăpânit şi de aceste patimi: hulă, blasfemie, semeţie, împietrirea inimii, nesupunere, bârfă, defăimare, amăgire, nebunie, neînfrânare, nepricepere, neştiinţă, ieşire din minţi, aiureală, sălbăticie, toropeală, negrija de cele bune, greşeala de fiecare clipă, risipă, zgârcenie, cunoştinţa mincinoasă, odihna trupească fără de trebuinţă, moleşeală, răutate, nepăsare, puţina credinţă, slujirea la multe patimi, înălţare, amăgire, cutezanţă, întristare, grăirea împotrivă, făţărnicie, prefăcătorie, curiozitate, învoirea cu păcatele cele pătimaşe ale sufletului şi deasa cugetare la ele. 296. Am avut îndoială referitor la slujba parastaselor, zicând că mortul nu mai mănâncă nimic, fără să-mi dau seama că morţii se folosesc de milostenia pe care eu o fac pentru ei. 297. M-am arătat plictisit(ă) faţă de cele duhovniceşti şi m-am preocupat în mod exagerat de cele lumeşti (glume, şuete, vorbire fără rost, pălăvrăgeală).
|
|
ALTFEL DE CLASIFICARE A PĂCATELOR
PĂCATELE ÎMPOTRIVA CELOR ZECE PORUNCI
Împotriva poruncii întâi greşesc:
- Cei fără de Dumnezeu; - Cei cu mulţi dumnezei; - Cei ce se leapădă de pronia lui Dumnezeu şi cred în noroc, în superstiţii, ursitori, fermecători, vrăjitori, descântători, eretici; - Cei ce se nădăjduiesc spre sine şi spre alţi oameni; - Cei care se deznădăjduiesc de mila lui Dumnezeu; - Cei care se hotărăsc de a păcătui până la moarte şi a nu se pocăi; - Cei ce urăsc pe Dumnezeu şi se leapădă de El; - Cei care ispitesc pe Dumnezeu şi cer de la El minuni fără de nevoie; - Cei care fură lucruri sfinte şi bisericeşti; - Cei care cumpără cu bani darul lui Dumnezeu; - Cei care se lenevesc şi nu voiesc a învăţa tainele credinţei celei dreptmăritoare; - Cei care citesc cărţile eretice şi care se împărtăşesc cu nevrednicie cu Sfintele şi Preacuratele Taine ale lui Hristos.
La porunca a II-a greşesc:
- Cei care se închină zidirii în locul Ziditorului; - Cei care prin împătimirea către materie slujesc zidirii în locul Ziditorului, aşa cum sunt iubitorii de argint, desfrânaţii, lacomii cu pântecele, pe care Apostolul îi numeşte închinători de idoli, zicând: „Omorâţi mădularele voastre cele de pe pământ: desfrânarea, iubirea de argint şi lăcomia, care este slujire de idoli” (Coloseni 3, 5) şi cărora „dumnezeul lor este pântecele” (Filipeni 3, 19); - Toţi câţi au evlavie făţarnică; - Cei care cred în viziuni şi în vedenii deşarte şi înşelătoare; - Toţi iubitorii de dezmierdări, care iubesc chipurile şi idolii patimilor cu mintea şi cu inima lor.
La porunca a III-a greşesc:
- Toţi hulitorii, cei ce jură strâmb şi pun pe alţii să jure; - Cei ce zic "zău"; - Cei ce fac făgăduinţe bune şi le calcă; - Proorocii cei mincinoşi, dascălii cei mincinoşi, ereticii; - Cei ce fac glume cu cuvintele Sfintei Scripturi; - Cei ce hulesc şi cârtesc împotriva lui Dumnezeu la necazuri şi la supărări; - Toţi care nu suferă cu răbdare şi mulţumire bolile, necazurile, pagubele şi alte încercări care le vin prin îngăduinţa lui Dumnezeu; - Toţi care hulesc adevărul şi Sfintele Scripturi şi zic că în Scriptură se află basme şi alte neadevăruri.
La porunca a IV-a greşesc:
- Toţi care nu merg regulat la Sfânta Biserică în ziua Duminicii - Cei ce lucrează în Duminici şi sărbători; - Cei ce prăznuiesc păgâneşte şi nu creştineşte şi se duc în Duminici şi sărbători la cârciumi, la baluri, la jocuri, la filme nepermise, la scrânciob, la jocuri de noroc; - Toţi păstorii duhovniceşti care nu învaţă poporul în zile de Duminici şi sărbători, din Sfânta Evanghelie şi din alte învăţături ale Sfintei Scripturi.
La porunca a V-a greşesc:
- Toţi copiii care nu cinstesc şi nu ascultă pe părinţii lor; - Cei care nu ascultă de părinţii lor duhovniceşti, de arhierei, de duhovnici, de dascălii Bisericii; - Toţi supuşii care nu ascultă de stăpânii şi conducătorii ţării lor; - Toţi părinţii trupeşti şi duhovniceşti care nu se îngrijesc de fiii lor trupeşti şi duhovniceşti; - Bărbaţii care nu îngrijesc trupeşte şi sufleteşte de femeile lor şi femeile care nu ascultă de bărbaţii lor când aceia le învaţă pe ele cele bune.
La porunca a VI-a greşesc:
- Toţi care omoară pe alţii cu mâna lor sau prin alte meşteşuguri, sau prin pâră şi clevetire; - Toţi care omoară sufleteşte pe alţii, precum sunt ereticii şi învăţătorii cei mincinoşi; - Cei bolnavi de boli contagioase care molipsesc pe alţii; - Cei care se aruncă în primejdie de moarte fără de socoteală şi se omoară singuri în orice fel; - Femeile care omoară pe pruncii lor şi cei ce le ajută pe ele la acest mare păcat; - Toţi cei care fac sminteală prin pilda vieţii lor celei rele; - Toţi care se bucură de răul şi primejdia aproapelui lor; - Toţi care zavistuiesc şi se mâhnesc pentru binele şi sporirea aproapelui lor.
La porunca a VII-a greşesc:
- Toţi câţi preacurvesc cu femei străine, măritate sau nemăritate; - Monahii care au căzut din făgăduinţă; - Cei ce se sulemenesc cu scopul de a atrage pe alţii în cursa desfrânării; - Cei ce au căzut în desfrânare duhovnicească (eres); - Toţi câţi au îndemnat pe alţii să păcătuiască, i-au ajutat sau i-au sfătuit prin scrisori şi prin alte mijloace spre păcatul desfrânării.
La porunca a VIlI-a greşesc:
- Toţi furii, tâlharii, răpitorii cei ce iau cu sila lucrurile sau viaţa altora; - Toţi care fură din averea altora; - Toţi negustorii care fură cu vicleşug punând cumpene nedrepte şi înşeală la cântar; - Toţi care cumpără lucruri de furat ştiind aceasta; |
