Introducere

Duhovnicul este sufletul, inima care da viata unei manastiri. Autoritatea lui morala, experienta lui, blandetea si mestesugul lui de a calauzi suflete pentru viata vesnica sunt calitati de necontestat. Duhovnicul, precum o spune insusi numele, este un om al Duhului, care poarta in sine pe Duhul Sfant si cu ajutoruI Lui se lupta cu duhurile rautatii, pentru ocrotirea si mantuirea fiilor sai sufletesti. Sub epitrahilul lui se formeaza noii calugari, se cresc suflete curate pentru Dumnezeu, se dezleaga pacatele, se calauzesc cei ce iau crucea lui Hristos. In chilia duhovnicului, ca intr-o camara a Duhului, se dau sfaturi de taina, se indrepteaza pasii oamenilor pe calea mantuirii, se deschid inimile impovarate, se tamaduiesc rani ascunse, se mangaie sufletele tulburate si se dezleaga marile intrebari ale vietii. La orice ora din zi sau din noapte, duhovnicul sta de veghe, se roaga pentru fiii sai sufletesti, isi deschide usa pentru fiecare; impaca, linisteste, dezleaga, binecuvanteaza, se jertfeste si isi pune sufletul sau garantie pentru fiii sai duhovnicesti. De iscusinta si priceperea lui dvhovniceasca depinde in cea mai mare parte mantuirea celor care ii povatuieste.

Arhimandritul Cleopa Ilie este parintele duhovnicesc al Manastirii Sihastria si al multor credinciosi de peste 50 de ani. Arhimandritul Cleopa este un duhovnic al rugaciunii, al cunoasterii si al cuvantului viu, care trezeste constiinta, care lumineaza mintea si da viata. Sfintia Sa porneste de la minte spre inima. De aceea, mai intai invata, sfatuieste, explica, hraneste sufletul prin cuvant si abia la urma spovedeste si asculta glasul constiintei si al inimii celor ce vin la el. Din acest motiv si roadele sunt mari si de durata. Mai ales la cei invatati si iubitori de cunoastere.

Parintele Cleopa este considerat, pe drept cuvant, unul din cei mai iscusiti duhovnici, sfetnici si predicatori ai monahismului romanesc contemporan. Viata sa interioara exemplara, de ascet si sihastru consacrat, experienta sa in nevointa monahala, vastele sale cunostinte scripturistice si patristice de autodidact care te uimesc, memoria sa rar intalnita, blandetea, dragostea sa de oameni, ravna pentru Dumnezeu si cuvantul sau hotarat, intelept si precis, unit cu darul frumoasei vorbiri in grai dulce moldovenesc, fac din Arhimandritul Cleopa Ilie o personalitate in spiritualitatea noastra ortodoxa. Credinciosii, numerosii sai fii duhovnicesti, calugari si mireni, il socotesc ca fiind o binecuvantare a lui Dumnezeu pentru manastirile si Biserica noastra.

Viata plina de incercari a Prea Cuviosiei Sale, statomicia sa in nevointa si cunoastere, in rugaciune si cuvant, in traire vie si misiune evanghelica, pastorala, au atras in jurul Sfintiei Sale numerosi calugari si credinciosi dornici de cuvant, de sfatuire, de calauza spre Hristos si de mantuire. Asa s-a facut ca in aproape cinci decenii de activitate duhovniceasca, Parintele Cleopa a creat, fara sa stie cum, un curent ortodox traditional de innoire a vietii monahale si crestinesti in manastirile si parohiile din centrul si nordul Moldovei. Daca acest curent s-ar intretine si incuraja, el ar putea progresa si ar da roade bune, atat prin manastiri, cat si prin parohii, tot mai multe lovite de conflicte de familie si de secte.

Astazi, parintele Cleopa a trecut de 82 de ani. In ciuda varstei si a ostenelii, fiind plin de iubire pentru Dumnezeu si pentru oameni, dupa indelungatele ore de rugaciune, gaseste timp totusi pentru folosul si mantuirea celor care vin la el ziua si noaptea. Calugari, preoti si mireni, tineri si batrani, vaduve si cersetori, toti asteapta la usa chiliei Prea Cuviosiei Sale. Unii vin pentru cuvant de folos si sfatuire. Altii, pentru rugaciune si binecuvantare, iar altii pentru spovedanie si milostenie; ii primeste pe toti cu aceeasi bucurie si rabdare.

Dintre numeroasele convorbiri, verbale sau scrise, pe care le-am avut cu Parintele Cleopa in ultimii 20 de ani, am ales 14, deja publicate in cele doua volume de Convorbiri duhovnicesti si le reeditam acum intr-un volum aparte, cu binecuvantarea Inalt Prea Sfintitului nostru Mitropolit Daniel, cu titlul " Lumina si faptele credintei " . Nadajduim ca aceasta carte va fi o calauza duhovniceasca pentru toti cei ce iubesc pe Hristos si poarta in ei nadejdea mantuirii.

Arhimandrit Ioanichie BALAN

Intampinarea Domnului - 2 februarie 1994

Convorbirea intai

Despre creatie, caderea omului, rai si iad

1. Parinte Cleopa, spuneti-mi cateva cuvinte despre creatia lumii vazute si nevazute, dupa invatatura Sfintilor Parinti.

Toata creatia este scoala a sufletelor celor cuvantatoare, spune Sfantul Vasile cel Mare in Exaimeron. Caci, privind la cele create la Dumnezeu, ne inaltam cu mintea la cele nevazute si ne intarim in sfanta credinta. Cat suntem in trup, toate le vedem " ca prin oglinda " , adica prin creatii, care formeaza icoana, imaginea celor viitoare de dincolo de mormant. Creatia este oglinda lui Dumnezeu in care se reflecta bunatatea, mila, pronia si iubirea Tatalui ceresc pentru noi oamenii. Sfintii Parinti numesc pe toate cele vazute " spatele lui Dumnezeu " , care inchipuiesc, simbolizeaza pe cele viitoare. Iar cand vom trece la cele vesnice, atunci vom vedea cu ochii cei duhovnicesti " fata lui Dumnezeu " , adica vom privi fata catre fata slava Prea Sfintei Treimi, fara sa mai avem nevoie de " oglinzile " cele de pe pamant, adica de creatii. Aici pe pamant nu suntem vrednici sa privim pe Dumnezeu in fata. Iar daca auzim pe Sfantul Apostol si Evanghelist Ioan, zicand : " Pe Dumnezeu nimeni niciodata nu L-a vazut " ( Ioan 1, 18 ) , sa intelegem ca nu L-a vazut dupa fiinta, dupa esenta, insa Il vedem prin creatie. Ca dupa fiinta nici ingerii din cer nu-L pot vedea si intelege pe Dumnezeu.

2. Ce spun Sfintii Parinti si mai ales Sfanta Scriptura despre ingeri si despre caderea lui Adam ?

La inceput ingerii nu stiau ca Iisus Hristos este numit de Duhul Sfant " Ingerul sfatului celui mare " , cum Il numeste proorocul Isaia, cu care se sfatuia permanent Tatal. " Ingerii nu-L stiau de Fiu al lui Dumnezeu " , spune Sfantul Vasile cel Mare in Exaimeron. Deci, cand a strigat Sfantul Arhanghel Mihail, zicand : " Inchinati-va Ingerului sfatului celui mare " , unii din ingeri n-au vrut sa I se inchine Lui si de aceea au cazut in adancul iadului, cum spune Mantuitorul : " Vazut-am pe satana, cazand ca un fulger din cer " ( Luca 10, 18 ) .

Deosebirea dintre caderea ingerilor rai si a omului este ca ingerii au cazut cu voia lor, deci din libertate, iar omul a cazut din amagire si din indemnul diavolului. Iar " pacatul cu sfatuire " , spune Sfantul Ioan Gura de Aur, " jumatate este al celui ce il face si jumatate al celui ce l-a sfatuit " . Dumnezeu a ingaduit omului in rai sa faca pacatul cel mai mic, adica sa manance din pomul cunostintei binelui si raului. Ca daca manca din pomul Vietii, cum spune Sfantul Ioan Gura de Aur, omul nu mai avea pocainta niciodata, se impietrea la inima ca diavolul, cadea ca diavolul, nu mai murea niciodata si se chinuia in veci in iad, asemenea satanei.

La caderea lui Adam au contribuit doua patimi rationale ale omului - mandria si pofta. Prin caderea sa, omul Adam nu a pierdut total harul lui Dumnezeu, caci a cazut din ispita diavolului. Astfel, harul si arvuna mantuirii au ramas in om, pentru ca a gresit din nestiinta si pentru ca este purtator de trup pamantesc. Numai celui ce se leapada de Dumnezeu i se ia harul Duhului Sfant, dar si acesta. este primit prin pocainta. Iar cel ce greseste din nestiinta, pastreaza harul, insa acoperit de pacate. Iata pentru care pricina femeia lui Adam s-a numit Eva, adica Viata, iar nu moarte, pentru ca nu a cazut total ca diavolul si apoi pentru ca prin a doua Eva, · adica Maica Domnului, se va izbavi neamul omenesc.

Dupa cuvantul Sfantului Ioan Gura de Aur, indoit a fost creat omul, cu trup si suflet; indoit a fost si pomul cunostintei binelui si raului; indoita si urmarea greselii lui Adam; indoit este si raiul- raiul pamantesc, sau sanul lui Avraam, unde stau sufletele dreptilor pana la judecata viitoare si raiul ceresc, adica imparatia cerurilor unde vor intra dreptii pana dupa a doua judecata. Iar mancarea din pomul cunostintei binelui si raului inseamna " cat de bine era omului daca nu manca si cat de rau este ca a mancat " .

Despre ingeri trebuie sa stim ca ei s-au zidit numai prin gandirea lui Dumnezeu, dar nu erau neschimbatori, ci i-a lasat ca ei singuri sa castige prin lupta neschimbarea. Atat ingerii cat si primii oameni nu aveau imaginatie. Cum au cazut ingerii in imaginatie, indata au cazut din cer in iad, ca doreau sa fie asemenea " celui Preainalt " . Iar oamenii au cazut in clipa cand s-au indoit de cuvantul lui Dumnezeu. Indata ce satana le-a rapit frica de moarte, zicand : " Nu veti muri, ci veti fi vii... " , omul a cazut in imaginatie si apoi in pacat. Cea mai mare paguba este sa uite omul de moarte. Cum i-a sters omului din minte frica mortii, indata a murit prin pacat. Sfantul Ioan Gura de Aur spune ca primul om a cazut prin trei lucruri : femeia, lemnul ( pomul ) si neascultarea. Si tot prin trei lucruri va fi mantuit : Maica Domnului, Crucea si ascultarea.

3. Ce spun Sfintii Parinti despre cele sapte zile ale creatiei ?

Sfantul Vasile cel Mare, in cartea sa Exaimeron ( facerea lumii in cele sase zile ) , spune ca zidirea s-a facut " ingrecata " ca o femeie insarcinata in a noua luna, cu toate zidirile din ea, gata sa le dea viata. Iar Duhul lui Dumnezeu incalzea adancul, " se odihnea deasupra apelor " , ca sa dea viata apelor si zidirilor.

Deci pamantul avea viata de cand Duhul Sfant incalzea adancul, dar nu avea si suflare de viata. Sfanta Scriptura la Facere ( cap. 1,1-2 ) , spune ca " pamantul era netocmit si gol " , dar nimeni nu stie de cand era, ca cele cu ochi inca nu se creasera, nu primisera suflare de viata. Ziua intai a creatiei a fost Duminica, caci atunci a zis Dumnezeu " sa fie lumina " ( Facerea l, 3 ) . De aceea El a inviat tot duminica, caci prin inviere a innoit lumina cea dintai. Lumina cea dintai a fost creata, iar nu necreata. Ea nu izvora din energiile necreate ale Duhului Sfant. Era o lumina cereasca a carei origine omul nu poate sa o stie. De asemenea, nici despre primele trei zile ale creatiei nimeni nu stie lungimea lor, ca inca nu era soare care sa rasara si sa apuna.

Soarele este numit de Sfantul Vasile cel Mare " caruta luminii " , spunand ca Dumnezeu a pus in soare numai putin din lumina creata in ziua cea dintai si a randuit ca soarele sa lumineze pamantul " ca o lampa " , adica muntii, codrii, campiile, raurile si marile, care implinesc porunca cea dintai, mereu curg si se aduna la un loc. Toate legile puse de Dumnezeu in univers, dupa care se conduce intreaga creatie, se numesc de Sfintii Parinti " temeliile lumii " si cine cugeta la ele se intareste in credinta si lauda cu mai multa tarie pe Ziditorul a toate, implinind cuvantul proorocului David care zice : " Cine va vorbi despre puterile Domnului, auzite va face toate laudele Lui " ( Psalm 105, 2 ) . Legile universului nu se schimba niciodata pentru ca sunt " temelii " ale intregii zidiri. Iar cand auzim pe Sfantul Apostol si Evanghelist Ioan, zicand : " Tatal Meu lucreaza si Eu lucrez " , sa intelegem ca Tatal lucreaza prin legile creatiei si ale vietii; iar Fiul lucreaza prin pronie, adica prin pazirea legilor universului, care formeaza temeliile lumii vazute.

Frumusetea zidirilor create de Dumnezeu este asa de minunata, incat si ingerii din cer se uimesc de armonia lor, dupa cum spune Iov : " cand s-au creat stelele, laudatu-M-au cu glas mare toti ingerii Mei " ( Iov 38, 7 ) . Armonia si frumusetea zidirilor au uimit pe sfinti, pe filosofii, pe intelepti, pe poeti, pe artisti, pe crestini si chiar pe pagani, inaltandu-i cu mintea la Creatorul a toate, Dumnezeu. Prin cugetarea la zidiri multi au cunoscut pe Dumnezeu, au sporit in rugaciune, au inaltat imne de lauda Ziditorului si au ajuns chiar la rugaciunea cea mai inalta a mintii si a inimii. De aceea, spun Sfintii Parinti, ne este de mare folos sa cugetam la zidirile lui Dumnezeu, pentru a-L cunoaste si iubi mai mult pe Dumnezeu.

4. Ce ne mai puteti spune despre creatie si despre crearea omului ?

Dumnezeu a facut pe om si intreaga lume din patru materii sau stihii. Doua stihii usoare - aerul si focul - si doua stihii grele, care curg in jos - pamantul si apa -, dupa marturia Sfantului Vasile cel Mare. Aceste patru stihii lucreaza unite si neamestecate, dar si amestecate. Iar in vremea de apoi, stihia cea mai de sus, cea mai usoara, adica focul, va arde pe celelalte trei stihii, dar numai cat va fi fiinta omeneasca, dupa cuvantul Domnului care zice : " De mania Atottiitorului se vor aprinde stihiile pamantului " ( adica aerul, pamantul si apa ) . Dar zice Duhul Sfant prin gura lui David ca nu va distruge stihiile si intreaga zidire, ci numai le va innoi : " Trimite-vei Duhul Tau si se vor zidi si vei innoi fala pamantului " ( Psalm 103, 31 ) .

Dumnezeu a creat trei ceruri. Cerul intai este vazduhul; al doilea este eterul - un fel de foc deasupra vazduhului; si al treilea cer este cerul ingerilor. Aici a fost rapit Sfantul Apostol Pavel si " a auzit cuvinte de nespus pe care nu se cuvine omului a le grai " ( II Corinteni 12, 2-4 ) . Aici este raiul.

Omul a fost creat de Dumnezeu, dupa chipul si asemanarea Sa. El este singura faptura pe care a zidit-o Dumnezeu cu mainile Sale, iar nu numai prin cuvant, ca pe toate celelalte. L-a creat apoi cu sfatul celor trei persoane ale Prea Sfintei Treimi, ca zice la Facere : " Sa facem om dupa chipul si asemanarea Noastra " ( Facere 1, 26 ) . Trupul omului a fost creat din pamant, iar sufletul lui a fost insuflat de Dumnezeu in chip nevazut. Omul este compus din doua parti - trup si suflet - dihotomism, asa cum ne invata Biserica noastra Ortodoxa; iar nu din trei parti - trup, suflet si duh- trihotomism, cum invatau unii scriitori bisericesti vechi. Omul are duh, adica suflet animal ca toate vietatile, din care izvorasc puterile firesti ca : puterea seminala, cea crescatoare, de hranire, de conservare, instinctele etc. Dar sufletul animal al omului apartine trupului si nu trebuie sa-l confundam cu sufletul de origine divina creat de Dumnezeu in om, care se uneste cu trupul in clipa zamislirii si se duce la cele vesnice prin moarte. Trupul se va reuni cu sufletul la judecata viitoare, insa va invia induhovnicit, iar nu cum a fost pe pamant.

Omul incepe de pe pamant sa guste si sa traiasca cele ale cerului, caci inca de pe pamant materia omului se indumnezeieste, se lumineaza la fata, se dezbraca de cele pamantesti si se imbraca in cele ceresti, asa cum au fost sfintii. Caci " zidirea toata suspina, asteptand innoirea firii omului " ( Romani 8, 22-23 ) .

Dumnezeu a facut trei lumi : o lume de jos, unde este numai intuneric, vapaie de foc si tartar, in care se chinuiesc diavolii si sufletele celor pacatosi. Iadul a fost creat in clipa caderii ingerilor rai. A doua lume, numita amestecata, adica pamanteasca, unde este amestecat binele cu raul, bucuria cu intristarea, fapta buna cu pacatul, placerea cu durerea, viata cu moartea. Aici pe pamant se trudeste omul sa scape de pacatesi de iad si sa dobandeasca mantuirea prin fapte bune si pocainta. Aici placerea vietii sau a nuntii se rasplateste cu durerea, cu chinurile nasterii si cresterii de copii. Altfel nu este mantuire. Ca spune Sfantul Maxim Marturisitorul : " Cine fuge de durerile veacului de acum, are parte de durerea cea vesnica " . A treia lume este raiul si imparatia cerurilor. Acolo este numai bucurie, cantare, lumina si viata vesnica.

5. Ce altceva trebuie sa mai stim despre om ?

Omul este " regele creatiei " pentru ca este facut cu sfatul Prea Sfintei Treimi, dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu; pentru ca are suflet viu si poarta in el, prin Botez, pe Tatal, pe Fiul si pe Sfantul Duh. Omul este singura fiinta care primeste darul de a spori in virtute, in sfintenie si in putere, ajungand pana la indumnezeiere. Insa prin pacat, omul a cazut din cinstea cea dintai, in starea cea de rob, de om pacatos. De aici, se poate iarasi sui la cinstea cea dintai, de fiu al lui Dumnezeu, insa cu multe si mari jertfe si osteneli. Iata ce zice despre aceasta Sfantul Grigorie de Nyssa : " Precum Dumnezeu l-a facut pe om alt dumnezeu, dumnezeu al pamantului, tot asa, prin pacat, Dumnezeu S-a suparat asa de mult pe om, incat intreaga zidire s-a razvratit asupra omului. Trupul ii este neputincios si plin de suferinte, focul il arde, frigul il omoara, sarpele il musca, lupul il ucide, marea il ineaca, pamantul il inghite, foamea il chinuie, diavolul il ispiteste pana la moarte... " .

Totusi Dumnezeu nu l-a parasit pe om. I-a dat mijloace de indreptare, de pocainta si de mantuire. Mai intai i-a lasat harul mantuirii, desi inabusit de pacate. Apoi i-a dat legea constiintei ca sa-l invete si sa-l mustre pentru cele rele. I-a lasat in inima dorul raiului pierdut, adica nostalgia paradisului, care ii da omului ravna pentru rugaciune, lacrimi de pocainta, simtire duhovniceasca spre cele bune. In Hronograf se spune ca dupa izgonirea lui Adam din rai, patruzeci de zile a plans stramosul Adam la portile raiului, cerand iertare, insa heruvimii care strajuiau portile raiului nu i-au mai deschis, caci nu mai putea sa intre in nemurire omul muritor fara pocainta si jertfa de rascumparare a lui Hristos. Atunci, intorcandu-se Adam inapoi pe pamant, a inceput a-l ara, a-l semana si a lucra in sudoarea fruntii sale, ca sa-si dobandeasca painea cea de toate zilele.

Desi era departe de Dumnezeu, de aici de pe pamant omul Il putea vedea pe Dumnezeu, cum spune Sfantul Isaac Sirul, insa in chip tainic, prin cei doi ochi ai sufletului. Cu un ochi Il vedea pe Dumnezeu din zidiri, adica prin contemplarea duhovniceasca a creatiei, a tuturor celor facute asa de minunat de mainile lui Dumnezeu. Cu al doilea ochi Il vedea pe Dumnezeu prin implinirea poruneilor Lui si prin simtirea duhovniceasca a inimii. Sfantul Vasile cel Mare spune in aceasta privinta ca, cu cat sporeste omul in cugetarea sau contemplarea naturala a zidirilor, in aceeasi masura sporeste in credinta si in dragostea de Dumnezeu.

6. Ce ne invata Sfintii Parinti despre cele noua cete ingeresti ?

Dumnezeu a creat mai intai lumea nevazuta, adica pe ingeri. Sfantul Apostol Pavel si mai tarziu ucenicul sau, Sfantul Dionisie Arepagitul, in lucrarea sa Ierarhia cereasca si bisericeasca, imparte ingerii in noua cete ceresti, fiecare ceata de ingeri avand o anumita misiune dumnezeieasca ( Romani 8, 38; 1 Petru 3, 22 ) . Astfel, Serafimii cei cu cate sase aripi, Heruvimii cei cu ochi multi si Scaunele sau Tronurile, care " odihnesc pe Dumnezeu ganditor " , formeaza prima ceata de ingeri. Acestia inconjoara tronul cel de vapaie si lumina al Prea Sfintei Treimi ( Iezechiel 1, 4-28 ) . Apoi urmeaza Puterile, Stapaniile si Domniile, care formeaza a doua ceata mijlocie de ingeri. Acestia au misiunea sa stapaneasca intreg universul, planetele, stelele, vanturile, marile si puterile intunericului, adica pe diavoli si iadul. Urmeaza apoi Incepatoriile, Arhanghelii si Ingerii, care formeaza a treia ceata de ingeri si au ca misiune sa faca cunoscuta oamenilor voia lui Dumnezeu. Deci, ingerii nostri pazitori sunt numarati in ceata a noua, ca cei mai de pe urma dintre ingeri si cei mai apropiati de neamul omenesc.

7. Ce stim din Sfanta Scriptura si de la Sfintii Parintii despre rai ?

Sfanta si dumnezeiasca Seriptura ne vorbeste despre rai, zicand : " Si a sadit Dumnezeu rai in Eden, catre Rasarit, si-a pus acolo pe omul pe care l-a facut. Si a facut Dumnezeu sa rasara din pamant tot pomul frumos la vedere si bun la mancare; si pomul vietii in mijlocul raiului, precum si pomul cunostintei binelui si raului " ( Facere 2, 8-9 ) . Sfantul Ioan Damaschin, despre rai, zice asa : " Pentru ca Dumnezeu a vrut sa faca pe om dintr-o fire vazuta si una nevazuta, dupa chipul si asemanarea Sa ( Facere 1, 26 ) , ca pe un inger si stapan al intregului pamant si ale celor ce sunt intru el, i-a zidit omului inainte un fel de palat imparatesc in care traind, va avea viata fericita. Acesta este raiul dumnezeiesc, plantat in Eden cu mainile lui Dumnezeu, camara a intregii bucurii si veselii; caci Eden inseamna desfatare si este situat in partea de rasarit, mai sus decat tot pamantul. Are o clima temperata si este luminat de un aer foarte fin si curat, acoperit cu plante vesnic inflorite, plin de miros de buna mireasma, umplut de lumina, depasind notiunea oricarei frumuseti si podoabe simtite; un tinut cu adevarat dumnezeiesc si o locuinta vrednica de cel facut dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu. In el nu locuia nici o fiinta rationala, ci numai omul, plasmuirea mainilor dumnezeiesti " ( Sfantul Ioan Damaschin, Dogmatica, cap.11, Despre paradis ) .

Sfantul Vasile cel Mare, aratand din Sfanta Scriptura ca raiul a fost zidit de Dumnezeu la rasarit, zice : " Si a sadit Dumnezeu raiul in Eden, spre rasarit, si a pus acolo pe omul pe care l-a plasmuit. Sa intelegem, deci, ascultatorilor, sadire vrednica lui Dumnezeu si rai cuviincios iubirii de podoaba al unui Ziditor ca Acesta atat de mare " . Apoi, aratand ca nu cu lemne de obste a fost impodobit raiul, zice acelasi Sfant Parinte : " Daca cu lemnele cele de obste ar fi fost plin raiul, s-ar fi cuprins cu adevarat intru facerea cea dintai a sadurilor si nimic nu ar fi fost trebuinta de sadirea cea mai aleasa si mai deosebita... dar acum, mult mai deosebite si cu chipul si cu gusturile si cu neamurile, sadurile cele din sine, care mai inainte rasarisera din pamant, sunt felurile copacilor saditi de Dumnezeu in rai " ( Exaimeron ) .

8. Unde este locul raiului si al iadului si care este originea lor ?

Cat priveste despre locul raiului, Sfantul Vasile cel Mare nu arata locul geografic unde a fost anume. Ci zice doar atat : " Deci acolo a sadit Dumnezeu raiul unde nu era sila vanturilor, nu nepotrivire a celor patru stihii si patru vremi ale anului, nu grindina, nu trasnete care aprind, nu volburi, nici trasnete care lovesc, nici inghetare de iama, nici umezeala de primavara, nici infocare de vara, nici uscaciune de toamna... Acolo floarea nu putina vreme straluceste... Buna mireasma este fara de sat, frumoasa vopseala vesnic straluceste... Acolo sunt neamuri de feluri de pasari, care prin floarea aripilor si prin dulcea viersuire a glasului, dulceata prea minunata adauga celor ce se vad, incat sa se ospateze omul prin toate simtirile : pe unele vazandu-le, pe altele auzindu-le, pe altele pipaindu-le, pe altele mirosindu-le si din altele gustand... " ( Exaimeron, Cuvant pentru rai ) . Despre rai, atat Sfanta Scriptura, cat si dumnezeiestii Parinti ne arata ca locul lui este la Rasarit. Raiul se mai numeste si " Paradis " , care in limba persana inseamna gradina plina de saduri si flori. In limba ebraica raiul se zice " Pardus " . Teofilact al Bulgariei si Sfantul Nicodim Aghioritul spun sa nu se confunde raiul cu cerul, pentre ca altul este cerul si altul raiul, unde a fost primul om.

Asadar, iata aici putine cuvinte despre rai si locul raiului. Iar despre iad stim din dumnezeieasca Scriptura ca iadul este loc de chin ( Matei 18, 8; 23, 33; Marcu 9, 43; Luca 16, 23, 28 ) . Stim ca in iad sufera trupul si sufletul celor pacatosi ( Matei 5, 30; 18, 9 ) . Stim ca in iad este pedeapsa vesnica ( Daniil 12, 2; Matei 25, 46 ) . Iadul are foc vesnic ( Matei 18, 8 ) ; flacara vesnica; are rau de foc ( Apocalipsa 20,10; 19, 20 ) ; are foc nestins ( Isaia 66, 24; Marcu 9, 43 ) ; are foc mistuitor ( Isaia 33, 14 ) ; are gheena focului ( Matei 5, 22; 10, 28; 18, 9 ) ; are tartar ( 2 Petru 2, 4; Apoc. 20,1 ) ; acolo este " viermele, plangerea si scrasnirea dintilor " ( Matei 13, 42; 51, 50 ) , cum spune Domnul nostru Iisus Hristos.

Dumnezeiescul Parinte Ioan Gura de Aur, aratand cat folos aduce omului cugetarea la iad, zice : " Daca la gheena totdeauna vom gandi, nu vom cadea degraba in gheena " . Si iarasi : " Nimeni din cei ce au inaintea ochilor gheena nu va cadea in gheena " ( Impartire de grau, Cuvant despre judecata cea viitoare ) . Iar unde este locul iadului, dupa Sfanta Scriptura, acesta ni-l arata dumnezeiescul Apostol Pavel in Epistola sa catre Efeseni, zicand : " Iar aceea ca S-a suit, ce inseamna decat ca S-a pogorat in partile cele mai de jos ale pamantului " . Apoi zice : " cel ce S-a pogorat, Acela este care S-a si suit mai presus decat toate cerurile, ca pe toate sa le umple " ( Efeseni 4, 9-10 ) . Deci, iata marturia Sfintei Scripturi despre locul iadului. Locul lui este in " partile cele mai de jos ale pamantului " , adica adancul cel nemasurat al vazduhului. De aceea si dumnezeiescul Parinte Ioan Damaschin, intelegand acest lucru din Sfanta Scriptura, zice astfel in cantarile sale : " Pogoratu-Te-ai intru cele mai de jos ale pamantului si ai sfaramat incuietorile cele vesnice, care tineau pe cei legati, Hristoase, si a treia zi, precum Iona din chit, ai inviat din mormant " ( Slujba Invierii, pesna a 6-a ) .

In cartea Usa pocaintei tiparita in limba romana la Brasov, in anul 1812, scrie : " Drumul cerului se face prin pogorare, dupa cum si drumul iadului se face prin suire; si macar ca cerul este deasupra crestetului nostru, iar iadul este sub picioarele noastre, cu toate acestea, ca sa ajungi in cer este trebuinta sa te smeresti si sa te pogori, pentru ca este scris in Sfanta Scriptura : " Tot cel ce se va inalta pe sine, se va smeri, iar cel ce se smereste pe sine se va inalta " ( Luca 14, 11 ) .

Cat priveste originea raiului, el a fost creat de Dumnezeu odata cu crearea primului om, caruia i-a fost incredintat sa-l lucreze si sa-l stapaneasca. Iadul a fost creat de Dumnezeu pentru ingerii cazuti care s-au prefacut in diavoli, inainte de crearea omului, adica in clipa cand Lucifer a cugetat " sa fie asemenea " cu Dumnezeu. Altceva este raiul si altceva este Imparatia Cerurilor. Raiul a fost destinat omului inainte de cadere, in care stau si sufletele dreptilor pana la judecata de apoi, fiind numit si " sanul lui Avraam " ; iar Imparatia Cerurilor este locul unde se afla scaunul si slava Prea Sfintei Treimi si unde vor intra sufletele dreptilor dupa judecata de apoi, fiiind numita si " fericirea vesnica " ( Matei 25, 46 ) .

9. Care este numarul ingerilor cazuti din cer, dupa Sfanta Scriptura si Sfintii Parinti, in ce loc stau diavolii pana la judecata viitoare si de au voie sa ispiteasca si sa piarda pe oameni ?

Dumnezeiasca Scriptura nu ne arata exact numarul ingerilor cazuti din cer, ci numai ne spune ca cei ce au cazut din cer impreuna cu Lucifer " au fost a treia parte din stelele cerului " , adica din ingeri ( Apocalipsa 12, 4, 9 ) . Iar locuinta ingerilor cazuti este in vazduh, adica locul dintre cer si pamant ( Efeseni 6, 12 ) . In alt loc spune ca ingerii rai sunt aruncati in intuneric, adica departe de fata lui Dumnezeu, pana la judecata viitoare ( Isaia 14,12,15; II Petru 2; 4; Iuda 1, 6; Luca 8, 31 ) .

Crestinii, toti oamenii drepti ai lui Dumnezeu sunt ispititi si suparati de diavoli cu ingaduinta si voia lui Dumnezeu, pentru a nu se mandri, pentru a li se incerca credinta si pentru a-si pune toata nadejdea lor numai in Dumnezeu ( II Corinteni 12, 7; I Petru 1, 6-7 ) . De asemenea, crestinii sunt ispititi de diavol, pentru incercarea dragostei lor fata de Dumnezeu ( Deuteronom 13, 3 ) ; pentru incercarea supunerii oamenilor fata de Dumnezeu ( Deuteronom 8, 2 ) ; pentru a se alege cei buni de cei rai si a se invrednici de mai multa plata. Ispitele diavolului, insa, nu intrec niciodata puterile noastre, " caci Dumnezeu nu ingaduie sa fim ispititi mai presus de puterile noastre " ( I Corinteni 10, I3; II Petru 2, 9; Apocalipsa 3,10 ) .

10. Din ce cauza a cazut omul din rai ? Din mandrie, din neascultare sau din amagirea diavolului ?

A cazut din toate aceste pricini. Si din mandrie, caci a voit sa fie asemenea Ziditorului sau; si din lacomie, pentru ca a mancat din pomul oprit; si din neascultare, si din zavistia si amagirea diavolului ( Sf. Maxim Marturisitorul, Filocalia, vol. III. pag. 153; Facere 3, 1-7; II Corinteni 11, 3; I Corinteni 7, 5; Matei 4, 1; I Tesaloniceni 3, 5 ) .

11. Ce s-ar fi intamplat cu Adam daca nu manca din pomul cunostintei binelui si raului, ci manca din pomul vietii ?

Daca Adam ar fi mancat din pomul vietii, atunci si pedeapsa lui ar fi fost fara de sfarsit, adica nu ar mai fi murit, ca prin moarte sa i se ierte pacatul, ci ar fi fost aruncat in adancul iadului, impreuna cu diavolul, fara nici o speranta de iertare si rascumparare ( Dogmatica Sfantului Ioan Damaschin, cap. 11 ) .

12. Cum s-ar inmultit neamul omenesc si ce soarta ar fi avut daca nu gresea Adam in rai ?

Sfantul Maxim Marturisitorul spune ca " scopul de mai inainte al lui Dumnezeu a fost sa nu ne nastem prin legatura nuntii, din stricaciune " . Dar calcarea poruncii a facut ca oamenii sa se inmulteasca prin nunta, intrucat Adam a nesocotit legea data de Dumnezeu. Deci, toti cei ce se nasc din Adam " se zamislesc intru faradelegi " , cazand sub osanda protoparintelui. Aceasta o spune proorocul David zicand : " in pacate m-a nascut maica mea " . Deci Eva, maica noastra, a tuturor, a nascut in pacat, adica din placere. De aceea, si noi cazand sub osanda maicii noastre Eva, zicem ca ne nastem in pacate ( Filocalia, vol. II, pag. 210 ) .

Unii Sfinti Parinti afirma ca, daca Adam nu ar fi gresit, neamul omenesc s-ar fi inmultit prin cuvant. In aceasta privinta spune Sfantul Vasile cel Mare : " Ce zici, omule ? Este oare vreun lucru cu neputinta la Dumnezeu ? Oare Dumnezeu, Care inmulteste neamul multor feluri de pasari fara impreunare, nu putea face acest lucru si cu neamul omenesc ?... " ( Exaimeron, Cuvantul 8 ) .

Iar daca intrebi ce soarta ar fi avut Adam daca nu gresea in rai, la aceasta zic ca " Dumnezeu l-a facut pe om pentru ca sa se impartaseasca de bucuria de a fi in preajma lui Dumnezeu si de fericirea de a cunoaste, de a-L slavi pe Dumnezeu " . El este incununarea intregii zidiri, este o lume mica, cum spun Sfintii Parinti. Prin trupul sau, omul face legatura cu lumea vazuta, iar prin suflet el face legatura cu Dumnezeu. Omul a fost facut sa fie faptura aleasa a slavei dumnezeiesti. Rostul sau in rai era sa implineasca porunca lui Dumnezeu si sa lucreze prin harul Duhului Sfant la desavarsirea sa, ajungand prin participare sa fie dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu ( Invatatura de credinta Ortodoxa, pag. 71-73 ) .

13. Cum se cuvine sa traim noi pe pamant, pentru a rascumpara pacatul stramosesc al lui Adam facut in rai ?

Mai intai trebuie sa ne botezam in numele Prea Sfintei Treimi, deoarece Sfantul Botez deschide imparatia cerurilor, dupa cuvantul Sfintei Evanghelii, care zice : " De nu se va naste cineva din apa si din Duh, nu poate sa intre in Imparatia lui Dumnezeu " ( Ioan 3, 5 ) . Bupa botez, avem datoria sa ne pazim de pacate si sa luptam impotriva lor, fiind ajutati de harul lui Dumnezeu cel primit la Sfantul Botez. " Prin botez ne-a scos eu sila din robie, desfiintand pacatul prin cruce si ne-a dat poruncile libertatii; dar a urma sau nu poruncilor, a lasat la voia noastra libera. Deci, chiar de la Sfantul Botez, dupa harul lui Iisus Hristos, ni s-a daruit harul desavarsit al lui Dumnezeu, spre implinirea tuturor poruncilor. Dar pe urma, tot cel ce l-a primit in chip tainic, dar nu implineste poruncile, pe masura neimplinirii este luat in stapanire de pacat, care nu este al lui Adam, ci al aceluia ce a nesocotit poruncile, intrucat luand puterea lucrarii, nu a savarsit lucrul " ( Filocalia, vol. 1, Sfantul Marcu Ascetul, pag. 278 ) . " Caci in masura in care crezand, lucram poruncile, in aceeasi masura lucreaza si Duhul Sfant in noi roadele Sale... " ( Ibidem, pag. 290 ) .

14. Care este cea dintai lege data omului in rai ?

Dupa cuvantul Sfantului Isaac Sirul, cea dintai lege data de Dumnezeu omului in rai este legea cea fireasca, adica vederea si intelegerea zidirilor lui Dumnezeu ( Filocalia, vol. X, Cuvantul 5 ) .

15. Spuneti-ne cateva cuvinte despre patriarhul Avraam si urmasii Lui. Cum a ajuns el " parinte al multor neamuri " ?

Avraam a fost al unsprezecelea patriarh de la Sem, fiul lui Noe. El a avut trei femei, prin pronia lui Dumnezeu, ca prin ele sa uneasca toate cele trei grupe de popoare care se trag din semintia lui Noe. Astfel, prin Sarra, care era din neamul lui Sem, se trage semintia evreilor, adica semitii. Prin Heturia, care era din neamul lui Iafet, al doilea fiu al lui Noe, se trag popoarele Asiei si Europei, adica iafetitii. Iar prin a treia femeie, Agar slujnica, care era din neamul lui Ham, al treilea fiu al lui Noe, se trage semintia agarenilor sau arabilor, numiti si hamiti. Deci, prin cele trei femei, Avraam a devenit parinte al tuturor semintiilor pamantului, adica al semitilor ( evreilor ) , al iafetitilor, adica al crestinilor ( indo-europenilor ) si al hamitilor, adica al arabilor. Cand toate aceste trei semintii vor crede in Hristos, atunci se vor uni toate popoarele si " va fi o turma si un pastor " . Noi crestinii suntem fiii lui Avraam prin credinta lui Isaac, care simboliza jertfa lui Hristos si prin femeia lui, Heturia. Semitii sunt fiii lui Avraam prin Sarra, iar hamitii ( arabii ) sunt fiii lui Avraam, prin Agar slujnica. Dar noi crestinii suntem fiii lui Dumnezeu prin credinta in Iisus Hristos, care este mult mai de pret decat a fi fiul lui Avraam prin sange, cum sunt evreii si arabii.

16. Spuneti-ne ceva si despre Noe si urmasii lui.

Noe este al doilea Adam al omenirii, pentru ca el singur cu inca sapte suflete au fost scapati de Dumnezeu cu viata in vremea potopului. El a avut trei fii : Sem, Ham si Iafet. Pe Sem l-a binecuvantat tatal sau Noe, zicand : " Binecuvantat sa fie Domnul Dumnezeul lui Sem, iar Canaan ( fiul lui Ham ) sa-i fie rob " . Pe Iafet, de asemenea, l-a binecuvantat, zicand : " Sa inmulteasca Dumnezeu pe Iafet... " iar pe Ham l-a blestemat, pentru ca a vazut goliciunea tatalui sau, zicand : " Blestemat sa fie Canaan! Robul robilor sa fie la fratii sai. " ( Facere 9, 25-27 ) .

Datorita pacatelor lui Sem, pamantul Palestinei a fost mai tarziu ocupat de popoarele canaaneice, care se trag din Ham. De aceea a fost chemat Avraam din tara Ur in Canaan ca sa mosteneasca pamantul stramosului sau Sem. Pentru aceea si Moise a intors poporul ales din Egipt in pamantul fagaduintei, adica in tara Canaanului, care era dat lor de Dumnezeu dupa potop. Dar, dupa cum stim, din Vechiul Testament, evreii au biruit aproape toate popoarele canaaneice din Palestina, " afara de cinci cetati " pe care Dumnezeu nu le-a dat in mainile evreilor; pentru ca prin aceste popoare pagane sa-i smereasca pe evrei cand vor iesi inaintea lui Dumnezeu. Deci, ori de cate ori evreii suparau pe Dumnezeu, El ii lasa sa cada in mainile celor cinci popoare pagane, printre care au fost si filistenii.

Sfintii Parinti spun ca Dumnezeu face tot asa si cu crestinii si chiar cu barbatii sfinti. Le lasa unele slabiciuni si patimi firesti nebiruite de ei, precum mania, somnul, foamea, lenevirea, gandurile, imaginatia, ispitele trupesti, cu scopul sa-i smereasca, ca sa nu cada in pacatul mandriei. La sfarsitul vietii, insa, Dumnezeu le ridica aceste patimi si prin mila Lui se mantuiesc. Caci fara mila Lui, nici sfintii nu se pot mantui, dupa cuvantul care zice : " In dar sunteti mantuiti " .

Convorbirea a doua

Despre credinta, nadejde, dragoste si har

17. Credinta in Dumnezeu este innascuta in om sau este dar al lui Dumnezeu ?

Credinta este un dar al lui Dumnezeu ( Romani 12, 3; Efeseni 2, 8; Filipeni 1, 29; II Petru 1, 1 ) . Credinta este un lucru al lui Dumnezeu ( Fapte 11, 21; I Corinteni 2, 5; Efeseni 1, 19; Coloseni 2, 12; II Tesaloniceni 1, 11; I Timotei 1, 14 ) . Credinta este un dar al Sfantului Duh ( I Corinteni 12, 9; Galateni 5, 22 ) . Credinta in Dumnezeu apartine si vointei omului ( Matei 8, 13; 9, 22; Marcu 5, 34; 10, 52; Luca 7, 50; 17, 19; 18, 42 ) . Credinta creste si se dezvolta prin voia omului, " prin colaborarea si conlucrarea noastra cu Dumnezeu " ( Teologia Morala, vol. III, Bucuresti 1981, pag. 95 ) .

18. Necredinta in Dumnezeu se datoreaza lipsei harului Sfantului Duh sau lipsei sentimentului religios din inima omului ? Adica necredinta declarata este un act liber al vointei omului sau se datoreaza incapacitatii sale de a crede si lipsei de educatie religioasa ?

Necredinta ii vine omului mai mult din voia lui libera de a se lega pe sine de lucrurile cele desarte si trecatoare ale veacului de acum ( Sfantul Efrem Sirul, Cuvant pentrru ca sa fie omul desavarsit, tomul III, pag. 243, Manastirea Neamt, 1823 ) . Iarasi, necredinta ii vine omului din inima necuvioasa ( Evrei 3, 12 ) ; din inima impietrita ( Marcu 16, 14 ) ; din cauza abaterii de la adevarul revelat ( Ioan 8, 44-46 ) ; din orbirea trimisa de la Dumnezeu ( Ioan 12, 39-49 ) ; din orbirea trimisa asupra lui de la diavolul ( II Corinteni 4, 4 ) , care fura cuvantul ( Luca 8, 12 ) ; precum si din cautarea slavei omenesti ( Ioan 5, 14 ) . Necredinta este un act liber al omului prin care el nu voieste sa creada in Dumnezeu ( Luca 16, 23; Ioan 19, 9-10 ) ; in fagaduintele Lui si in minunile Lui ( Ioan 12, 37; Psalm 77, 36; Numeri 14, 11 ) .

19. Care sunt mijloacele duhovnicesti cele mai bune pentru a convinge si pastra credinta in Dumnezeu : catehizarea citirea Sfintei Scripturi, rugaciunea, minunile, milostenia, predica sau exemplul personal ?

Primul mijloc de a convinge pe cineva sa creada in Dumnezeu este predica deoarece credinta vine prin auz, iar auzul vine prin vestirea cuvantului lui Dumnezeu ( Romani 10, 17 ) . Caci, cum vor crede de nu vor auzi ( Ioan l, 7; 17, 20; Fapte 8, 12, 14, 17; Romani l, 5; 10, 8; 16, 26; Efeseni 1,13; II Tesaloniceni 1,10 ) . Al doilea mijloc este citirea Sfintelor Scripturi dupa marturia care zice : " Iar acestea s-au scris ca sa credeti ca Iisus este Hristosul, Fiul lui Dumnezeu Celui viu si crezand sa aveti viata intru numele Lui " ( Ioan 20, 31; II Timotei 3,15; I Ioan 4,13 ) . Al treilea mijloc de a convinge la credinta in Hristos sunt minunile lui Dumnezeu ( Ioan 6, 30; 7, 31;11, 23-25; 20, 30-31 ) .

Al patrulea mijloc de a convinge pe cineva la dreapta credinta in Dumnezeu este privirea zidirilor lui Dumnezeu cu intelegere, dupa cea scrisa : " Cele nevazute ale lui Dumnezeu se vad de la facerea lumii, intelegandu-se din fapturi, adica vesnica Lui putere si dumnezeire, asa ca sa fie ei fara cuvant de aparare " ( Romani 1, 20 ) . De aceea si Sfantul Dionisie Areopagitul numeste adevarata teologie, privirea duhovnicestilor cuvinte celor din zidire, prin care, din acestea de jos ne suim catre cele de sus, adica, din cele pricinuite, ne suim catre pricinuitorul. Si asa, prin zidire, ca printr-o oglinda, privim pe Ziditorul si Il laudam pe El si Il numim ca este Dumnezeu, dupa purtatorul de Dumnezeu Maxim Maiturisitorul. Si toate se zic si sunt cu dumnezeiasca vointa, ca Cel ce este pricinuitor a toate, dupa teologia adeveritoare, pozitiva si nimic din toate nu este mai presus de Fiinta, dupa teologia tagaduitoare - negativa.

Zice, inca, cu impreuna-glasuire si dumnezeiescul Dionisie, ca : " Dumnezeu si din toate cele ce sunt se lauda, dupa asemanarea tuturor, ale carora este pricinuitor. Si este, iarasi, prea dumnezeiasca cunostinta a lui Dumnezeu, ceea ce prin necunostinta se cunoaste, dupa unirea cea mai presus de minte " . Si iarasi : " Dumnezeu intru toate este si intru nimenea, nimic. Si dintru toate, tuturor se cunoaste, iar din nimic nimanui " . Vezi pe larg despre aceste lucruri la Sfantul Nicodim Aghioritul, in Paza celor cinci simtiri, Manastirea Neamt 1826, Cap. IV, paginile 345-376. Si Marele Vasile zice ca : " Toata zidirea lui Dumnezeu este scoala sufletelor celor cuvantatoare si loc de invatatura a cunostintei lui Dumnezeu, prin cele vazute si simtite dand povatuire mintii catre privirea celor nevazute " ( Exaimeron, Voroava I, fila III, Bucuresti, 1826 ) .

Al cincilea mijloc de a convinge pe cineva la credinta in Dumnezeu, este predica prin pilda vietii, prin exemplul personal, adica prin trairea dupa voia lui Dumnezeu si dovedirea prin lucru a celor ce invata cineva. De aceea, a zis unul din Sfintii Parinti : " Taci tu si lasa sa vorbeasca lucrurile tale " . Si iarasi : " Mustra prin puterea faptelor celor bune ale tale, pe cei ce impreuna iti dogmatisesc tie, iar nu prin placerea grairii cu cuvintele tale " ( Filocalia, vol. X, Cuvantul 23 ) . De aceea si marele Apostol Pavel indeamna pe ucenicul sau, Timotei, ca " intru toate sa se faca pilda credinciosilor, cu cuvantul, cu purtarea, cu dragostea, cu duhul, cu credinta si cu curatia " ( I Timotei 4, 12 ) . La fel si pe efeseni ii invata sa se poarte " ca fii ai luminii " ( Efeseni 5, 8-10 ) . Iar colosenilor, le scrie asa : " Umblati cu intelepciune fata de cei ce sunt afara ( din Biserica ) si rascumparati vremea. Vorbirea voastra sa fie totdeauna placuta, dreasa cu sare, ca sa stiti cum trebuie sa raspundeti fiecaruia " . ( Coloseni 4, 5-6 ) .

20. Cum se cuvine a se purta crestinii fata de necrestini si de necredinciosi ? Au voie sa locuiasca la un loc sau sa se casatoreasca intre ei ?

Fata de necrestini trebuie sa ne purtam cu dragoste si cu blandete, caci prin aceste doua mari virtuti pe multi ii aducem catre Hristos, dupa marturia Sfantului Efrem Sirul care zice : " Chipul de a aduce pe toti la Hristos, este numai al dragostei si al blandetei " ( Cuvant pentru dragoste, Tomul III, pag. 31-37 ) . Si Sfantul Macarie cel Mare numai cu cateva cuvinte vorbite cu dragoste si blandete a intors la credinta in Hristos pe un slujitor idolesc, pe care apoi, si calugar, si ucenic al sau l-a facut ( Pateric, Cuvantul 37, pag. 146 ) .

Cat priveste pe eretici avem marturia dumnezeiescului Apostol Pavel care ne spune : " De omul eretic dupa prima sfatuire si a doua sfatuire, departeaza-te " ( Tit 3, 10 ) . Ereticii sunt vrajmasi ai adevarului si ai lui Dumnezeu ( Psalm 36, 20 ) . Ereticii sunt fii ai celui viclean ( Matei 13, 38 ) , carora nu ne putem increde ( Ioan 2, 24 ) . Ereticii, fiind vrajmasi ai lui Dumnezeu ( Psalm 36, 20 si 91, 9 ) , nu avem voie sa-i iubim, ca pe crestini, ca ei sunt " fii ai diavolului " , " pui de vipera " ( Matei 3, 7; 12, 34; 23, 33; Luca 3, 7 ) . Cu ereticii nici nu avem voie sa ne rugam ( canonul 10 si 64 Apostolic ) . Pacatul lor este impotriva Duhului Sfant, care " nu are iertare nici in veacul de acum, nici in cel viitor " ( Matei 12, 31-32; Marcu 3, 29; Luca 12,10 ) . Pe eretici nici in casa nu avem voie sa-i primim, nici " buna ziua " sa le zicem ( II Ioan l, 10-11; Sfantul Efrem Sirul, Tomul III, pag.156 ) .

Cat priveste casatoria unui crestin ortodox cu femeia eretica sau invers, nu se poate, deoarece nu se poate impreuna lupul cu oaia, spre nasterea de fii ( Pravila Bisericeasca, Nicodim Sachelarie, pag. 91, manuscris ) . Iar daca doi soti inainte de a se face crestini s-au casatorit legal, apoi daca unul din ei s-ar converti la adevarata credinta ortodoxa, iar celalalt va ramane in necredinta, dar ar voi sa traiasca mai departe cu sotul dreptcredincios, unul ca acela, dupa zisa Apostolului, sa nu se desparta, fiindca barbatul necredincios se sfinteste prin femeia credincioasa si femeia necredincioasa se sfinteste prin barbatul credincios ( I Corinteni 7, 12-14; VI Ecumenic, Canonul 72 ) .

21. Cum se cuvine a se purta crestinii ortodocsi fata de crestinii de alta confesiune ?

Cu cei de alta religie, daca nu ne provoaca la discutii despre credinta noastra cea dreapta, trebuie sa ne purtam fata de ei cu dragoste si mila si sa-i ajutam la nevoile lor, dupa pilda data noua de Mantuitorul nostru Iisus Hristos cu samarineanul cel milostiv ( Luca 10, 37; Matei 7, 12 ) . Iar daca voiesc a ne ataca credinta noastra cea sfanta, sau Sfanta Traditie a Bisericii Ortodoxe, atunci " trebuie sa o aparam cu toata puterea pana la moarte " ( Razboiul nevazut, cap. XIX, de Sfantul Nicodim Aghioritul ) . Fiindca se cade pe aproapele a-l iubi cu hotar, ca pe noi insine, iar pe Dumnezeu fara de margine. Nu cumva socotind noi ca iubim pe aproapele, sa ne lasam calcati de cei straini de dreapta credinta in Hristos, care voiesc a ne departa pe noi de la ortodoxie si a ne impune credinta lor cea stramba si ereticeasca. Se cade, asadar, oricarui preot ortodox si oricarui crestin al Bisericii noastre dreptmaritoare, sa fie un bun ostas al lui Hristos cu toata evlavia si cu manie barbateasca si tare sa apere prin cuvant si prin scris adevarul dreptei noastre credinte. Nu se cade a fi bland acolo unde nu trebuie a te purta cu blandete. Ca, auzi ce zice proorocul : " Acolo cel bland sa fie razboinic " ( Ioil 3, 10 ) . Acelasi lucru ne invata si Sfantul Pimen cel Mare, zicand : " Se cade noua a rabda toate, macar de ne-ar scoate cineva si ochii sau ne-ar taia mana noastra cea dreapta, iar daca cineva voieste a ne departa si a ne desparti pe noi de Dumnezeu, atunci sa ne maniem " ( Pateric, Cuvantul 118, pag. 190 ) . Si iarasi zice : " Intaia oara fugi, a doua oara fugi, a treia oara fa-te sabie cu cel ce vrea sa te desparta pe tine de dreapta credinta " .

22. Care este pozitia evanghelica a Bisericii Ortodoxe fata de oameni in general ?

Biserica noastra Ortodoxa, avand in vedere invatatura marelui Apostol Pavel, care zice : " Va indemn, inainte de toate, sa faceti cereri, rugaciuni, mijlociri si multumiri pentru toti oamenii " ( I Timotei 2, 1-2 ) , face rugaciuni pentru cei mai sus pomeniti, pentru conducatori, pentru necrestini, pentru necredinciosi si cei de alte religii, dar numai in chip sobornicesc, nepomenindu-i pe nume, deoarece unii ca acestia nu au impartasire cu noi.

De exemplu, cand auzim la Sfanta Liturghie pe preot zicand : " Sa le descopere lor Evanghelia dreptatii, sa-i invete pe dimsii cuvantul adevarului, sa-i uneasca pe dansii cu Sfanta Sa Soborniceasca Si Apostoleasca Biserica... " ; sau cand zicem : " Pentru pacea a toata lumea... " si celelalte, atunci Biserica noastra dreptmaritoare se roaga in chip sobornicesc cum am zis, pentru toti oamenii, dar nu nominal, ci numai in general. A ne ruga impreuna cu ei ne opresc dumnezeiestile canoane ( Apostolic 9, 10, 45, 64; Laodiceea 6, 7, 33; Vezi si la Sfantul Simion Tesaloniceanul, intreb. 47, pag. 490 ) .

Biserica Ortodoxa, fata de toate confesiunile crestine, fata de popoarele pagane, precum si fata de necredinciosi, pastreaza invatatura Mantuitorului de a socoti pe toti oamenii aproapele nostru ( Matei 22, 39 ) si a urma cele zise : " Ce voiti sa va faca voua oamenii, faceti si voi lor asemenea " ( Matei 7, 12 ) . Cat priveste credinta lor, nu putem avea impartasire cu ei nici in rugaciune, nici in celelalte Taine ale Bisericii lui Hristos, pana nu vin la dreapta credinta ( Canoanele 10-11 Apostolic ) . Iar cat priveste pacatele lor, nu avem voie a-i uri pe ei, ci pe diavolul prin care au cazut, dupa cum zice Sfantul Isaac Sirul : " Iubeste pe cei pacatosi, dar uraste faptele lor si nu-i dispretui pentru aceste fapte " ( Filocalia, vol. X, Cuvantul 5, pag. 57 ) . Cu alte cuvinte, a uri boala, iar nu pe bolnav. Cat despre secte si orice fel de erezii, nu avem voie nici a ne ruga impreuna, nici a manca cu ei, nici in casa a-i primi, ca nu cumva de lucrurile cele rele ale lor, si de ereziile lor sa ne impartasim ( II Ioan 1,10-11; Sfantul Efrem Sirul, Tomul III, pag. 156; II Ecumenic, canon 5; III Ecumenic, canon 7; VI Ecumenic, canon 1 si 2 etc. ) .

23. Din punct de vedere al credintei in Dumnezeu, in cate feluri se impart oamenii pe pamant ?

Din punct de vedere al credintei in Dumnezeu, oamenii de pe pamant se impart in trei grupe : crestini, care cred in Hristos; necrestini ( pagani ) , care nu cred in Evanghelia lui Hristos, ci in anumiti oameni zeificati, precum Brahma, Buda, Confucius, Mahomed etc. si a trei grupa, atei, care nu cred in nici o divinitate. Necrestinii se impart si ei in trei mari grupe : monoteisti-evrei si mahomedani; dualisti - care cred in doua principii, al binelui si al raului, si politeisti, care cred in mai multi idoli sau zei mincinosi.

Crestinii se impart la randul lor in trei mari confesiuni si Biserici : ortodocsi, catolici si protestanti. Din protestanti s-au format mai multe ramuri ca : protestanti de Confesiune Augustana ( luterani ) , reformati, anglicani, metodisti, prezbiterieni si grupari neoprotestante.

24. Care dintre aceste categorii de crestini au harul mantuirii ?

Biserica noastra ortodoxa invata ca harul este dat tuturor oamenilor ( Tit 2, 11 ) , deoarece : " Dumnezeu voieste ca toti oamenii sa se mantuiasca si la cunostinta adevarului sa vina " ( I Timotei 2, 4 ) . Dar harul nu sileste pe nimeni. Oamenii au libertatea sa-l primeasca si sa conlucreze cu el sau sa-l respinga. Cei dintai se mantuiesc, cei din urma nu ( Invatatura de Credinta Ortodoxa, cap. 244, pag. 145 ) . Biserica Ortodoxa, fiind Biserica apostolica, are harul mantuirii.

25. Cum se vor mantui crestinii care nu au credinta cea adevarata ?

Numai crestinii care slujesc lui Dumnezeu intru adevar aceia se vor mantui, dupa cum spune Duhul Sfant : " Aproape este Domnul de toti cei ce-L cheama pe El intru adevar " ( Psalm 144, 18 ) . Despre oamenii care nu au primit credinta in Dumnezeu nu putem zice ca se mantuiesc, deoarece apostolul ne invata : " Un Domn, o credinta si un botez " ( Efeseni 4, 5; I Corinteni 12,12 ) . Si iarasi : " Pace peste cei ce vor umbla cu dreptarul ( dreapta credinta ) acesta " ( Galateni 6,16 ) si in alt loc : " Cine nu se lupta dupa lege nu se incununeaza " ( II Timotei 2, 5 ) .

26. Care este cea mai scurta definitie credintei ? Dar a nadejdii ?

Cea mai scurta definitie a credintei este cuvantul " Cred " . Cand zici cuvantul " cred " inseamna ca primesti si marturisesti ceea ce invata Biserica despre Dumnezeu ( Invatatura de Credinta Ortodoxa, pag. 51 ) . Iar cea mai scurta definitie a nadejdii este : " Asteptarea cu incredere a bunatatilor fagaduite de Dumnezeu " ( Idem, pag. 222 ) .

27. Ce fapte bune sporesc credinta noastra in Dumnezeu ? Indoiala in credinta este pacat ? Cum poate fi alungata indoiala din inima omului ?

Credinta creste, sporeste si se intareste prin ispite, prin necazuri si scarbe ( 1 Petru l, 6-7; Iacob l, 3 ) . Credinta se inmulteste, sporeste si se intareste prin rugaciune ( Marcu 9, 24; Luca 17,15 ) . Indoiala in credinta este pacat si ea vine omului din imputinarea crediniei ( Matei 8, 26;14, 31; Luca 8, 24-25; Iacob l, 6 ) . Indoiala se alunga din inima omului prin credinta, rugaciune si lasarea in voia lui Dumnezeu ( Matei 26, 38-41 ) . Indoiala si imputinarea de suflet se face uneori prin slobozenia lui Dumnezeu ( Filocalia, vol. X, Cuvantul 46, pag. 240 ) , pentru unele pacate si. mai ales pentru a ne smeri si a cere mai mult ajutorul Lui.

28. Nadejdea crestina se naste din credinta sau din toate faptele bune ?

Nadejdea crestina se naste din credinta ( Galateni 5, 5; Evrei 10, 23; Invatatura de Credinta Ortodoxa, pag. 223-224 ) . Nadejdea se naste si din rabdare ( Romani 5, 4 ) .

29. Cum putem sa sporim in inima noastra nadejdea mantuirii ?

Putem spori in inima noastra nadejdea mantuirii prin credinta cea lucratoare, adica prin credinta ce lucreaza prin dragoste ( Galateni 5, 5-6; I Tesaloniceni 1-3; I Timotei l, 14; II Timotei l, 13; I Ioan 3, 23; Tit 3, 15; Filimon l, 5 ) . Aceasta credinta lucratoare prin dragoste o are cel ce se sileste a lucra in toata vremea faptele cele bune. Cine nadajduieste mantuirea fara a face fapte bune dupa a sa putere, unul ca acela are o nadejde nebuna ( Filocalia, vol. X, Cuvantul 22, pag. 117-121 ) . Si in alt loc zice : " Fa binele si nadajduieste in Dumnezeu " ( Psalm 36, 3 ) .

30. Cum trebuie sa intelegem cuvantul din Sfanta Scriptura, care zice : " Blestemat este cel ce-si pune nadejdea in om " ? ( Ieremia 17, 8 ) .

In vederea mantuirii, a dobandirii viietii vesnice, nadejdea noastra trebuie s-o punem numai in Dumnezeu ( Psalm 2, 12; 5, 11; 117, 8-9 ) . Nadejdea nu trebuie pusa in om ( Psalm 145, 3; Isaia 2, 22 ) . Nadejdea celui credincios nu trebuie pusa in trup ( Filipeni 3, 4 ) ; nici in noi insine ( II Corinteni l, 9 ) . Nu trebuie sa nadajduim in dreptatea noastra ( Luca 18,19 ) . Omul se aseamana cu iarba ( Psalm 102, 15 ) , cu floarea campului, cu umbra, cu trestia cea franta de vant, cu panza paianjenului ( Isaia 36, 6; Iov 18, 14 ) . Deci, este blestemat omul care nadajduieste in om, caci unul ca acela nadajduieste in zidirea lui Dumnezeu cea prea mica si slaba si nu in Dummnezeul puterilor. Cine nadajduieste in Dumnezeu este iubit de Dumnezeu ( Psalm 146, 11 ) , iar cine nadajduieste in om, nadajduieste in desertaciune, deoarece omul " desertaciunii s-a asemanat si zilele lui ca umbra trec ( Psalm 101, 12; 143, 4; Ecclesiast 6, 12; 8, 13 ) . Blestemat este omul care lasa pe Ziditorul sau si nadajduieste in cele desarte si stricacioase si in om care este rob al pacatelor ( Ioan 8, 34; Romani 1, 24; 3, 9; 7, 5; 14, 23; Efeseni 2, 3 ) .

31. Ce este deznadejdea si care sunt urmarile ei in viata omului ?

Deznadejdea este pierderea increderii in bunatatea si milostivirea lui Dumnezeu. Ea este un pacat impotriva Duhului Sfant. Deznadejdea este a unsprezecea treapta a pacatului, dupa invatatura Sfantului Nicodim Aghioritul. Urmarile deznadejdii duc pe om la a douasprezecea treapta a pacatului, care este sinuciderea, asemenea lui Iuda.

32. De ce isi pierd unii oameni nadejdea mantuirii si ajung la sinucidere ?

Omul ajunge la sinucidere mai ales din cauza necredintei, a mandriei, a deznadejdii, a fricii, a razbunarii si a lipsei unui duhovnic bun.

33. Cum trebuie combatute pacatele deznadejdii si ale sinuciderii ? Ce ne invata Sfintii Parinti in aceasta privinta ? Pot fi pomeniti la sfintele slujbe asemenea oameni ?

Pacatul deznadejdii si gandul sinuciderii se vindeca prin rugaciunea cea staruitoare ( Iacob 5, 13; Iuda 20 ) . Orice rugaciune staruitoare este lecuirea deznadejdii si intarirea nadejdii " ( Sfantul Ioan Scararul, Cuvantul 28 ) . Iarasi, omul se intareste impotriva deznadejdii prin spovedanie si impartasirea cu Sfintele si dumnezeiestile Taine; cei sinucisi nu pot fi pomeniti la nici un fel de rugaciune, nici acasa, nici la Sfanta Biserica, afara de cazul ca au fost dementi, bolnavi grav de nervi ( Pravila Bisericeasca de Protos. Nicodim Sachelarie, pag. 291-292 ) .

34. Ce este dragostea crestina, in cate parti se imparte si cum se naste ea in inima credinciosului ?

Dragostea, in inteles mai larg, este nazuint omului spre tot ce este bun si frumos, spre tot ce este vrednic de dorit. Dragostea crestina este puterea dumnezeieasca revarsata in inima credinciosului prin Taina Sfantului Botez, prin care acesta are nazuinta adanca si curata catre Dumnezeu, bunul sau cel mai de pret si doreste din toate puterile sufletului unirea cu El si implinirea vointei Lui, jertfind in caz de nevoie orice bun pamantesc ( Invatatura de credinta Ortodoxa, pag. 314 ) . Dragostea dumnezeiasca se imparte in doua trepte si anume : O dragoste care se castiga prin toate faptele bune, mai ales prin rugaciunea curata a inimii, iar a doua este dragostea ca energie divina necreata, ca dar de sus ( Pr. Prof. Dr. Dumitru Staniloae, Teologia Morala, vol. III, pag. 254 ) .

35. Ce fapte bune sporesc dragostea crestina si ce pacate o imputineaza mai mult ?

Toate faptele bune ajuta pe om sa sporeasca in dumnezeiasca dragoste, dar mai mult decat toate rugaciunea cea curata. Caci prin aceasta " strigand omul catre Dumnezeu, ies afara toate cele ce sunt " ( Sfantul Maxim Marturisitorul, Filocalia, vol. II, pag. 39; Sfantul Isaac Sirul, Cuvantul 35 etc. ) . Cel mai mare pacat care imputineaza si izgoneste de la noi dragostea cea dumnezeieasca este ura " care este egala cu uciderea de om " ( Facere 27, 41; I Ioan 3, 15; 4, 20 ) . Apoi iubirea de sine, mandria si zgarcenia.

36. Care sunt fiicele dragostei crestine ?

Fiicele dragostei crestine sunt toate faptele bune, incepand cu sfanta rugaciune. Rugaciunea este si mama si fiica a iubirii.

37. Prin ce se dovedeste dragostea crestina ?

Dragostea crestina, atat dragostea de Dumnezeu cat si cea catre aproapele se dovedeste prin faptele bune, precum : milostenia, ajutorarea celor din nevoi, primirea de straini, mangaierea si cercetarea celor suferinzi, sustinerea celor slabi, ascunderea defectelor altora, iertarea celor ce ne-au suparat, rugaciunea pentru binele altora, jertfirea de sine pentru altii etc. ( II Corinteni 8, 22; I Tesaloniceni 2, 6; II Timotei 2,10; I Ioan 3, 6; Luca 17, 4; Efeseni 4, 32; II Corinteni 9,14 ) .

38. Ce este ura, din ce pricina se naste ea in inima omului si cum poate fi combatuta ?

Ura, ca si celelalte patimi, se naste din iubirea de sine, egoismul, care este maica si radacina tuturor pacatelor, dupa sfintii Ioan Damaschin si Efrem Sirul. Iar iubirea de sine este " iubirea nerationala fata de trup " dupa Sfantul Maxim Marturisitorul ( Filocalia, vol. II, pag. 67 ) . Ura este ucidere de om ( I Ioan 3, 15 ) . Ura este permisa numai impotriva diavolului si a pacatului ( Psalm 96, 11; Pilde 8, 13; Amos 5, 15 ) . Ura este permisa asupra nedreptatilor, dupa cuvantul psalmistului " nedreptate am vazut si m-am scarbit " ( Psalm 118, 163; Romani 12, 19; Pilde 13, 5; 17, 13 ) . Crestinii trebuie sa urasca minciuna ( Psalm 118, 163 ) ; trebuie sa urasca caile nedrepte ( Psalm 118, 104 ) , precum si " adunarea pacatosilor ( Psalm 25, 5 ) . Trebuie sa urasca sfatul celor ce urasc pe Dumnezeu ( Psalm 138, 21-22 ) . Ura se biruieste prin dragostea de Dumnezeu si de aproapele, iar dragostea de Dumnezeu o castigam prin toate faptele bune, dar mai ales prin rugaciunea cea curata.

39. Care este deosebirea intre ura, manie, invidie, zavistie, certare si pisma si care sunt urmarile lor ?

Ura este radacina patimilor aratate mai sus, iar acestea sunt ramurile ei, cum vorbeste Sfantul Efrem Sirul in cuvantul sau pentru deosebirea patimilor. Urmarea urii si a fiicelor ei este moartea sufletului.

40. Ce invataturi si sfaturi duhovnicesti dati credinciosilor pentru a-i intari in cele trei virtuti teologice - credinta, nadejdea si dragostea - care stau la temelia mantuirii noastre ?

Eu sunt om simplu si necarturar si nu ma pricep a da invataturi aparte la cele trei virtuti teologice. Acestea le las pe seama teologilor care le pot intelege si talcui celor care-i asculta. Aici trebuie sa cunosti o teologie a celor multi si necarturari, care inca nu stiu Crezul si Tatal nostru, ba nici rugaciunile incepatoare. Dupa a mea slaba putere si pricepere, in cele spre folosul mantuirii, eu, mai intai le aduc aminte credinciosilor de frica de Dumnezeu care invata pe omul sa se abata de la rau ( Pilde 1, 7; 9, 10 ) .

Stim de la Sfintii Parinti, ca intelepciunea are doua capete. Cel de jos este frica de Dumnezeu, iar cel de sus este dragostea de Dumnezeu, care este " legatura desavarsirii " . De la frica de Dumnezeu incepand, eu ii indemn pe credinciosi la frica de moarte si de judecata. Apoi le aduc aminte de muncile iadului, de slava raiului, de milostenie, de cresterea copiilor in frica si certarea Domnului, de spovedanie sincera si deasa, de parasirea pacatelor, care este adevarata pocainta. Pe cei casatoriti ii indemn la viata curata de familie, sfatuindu-i sa paraseasca pacatul cel greu al uciderii de copii si orice incercare impotriva zamislirii de copii. Ii indemn sa paraseasca certurile, judecatile, mania, betia si ura si ii indemn sa se impace unii cu altii mai inainte de asfintitul soarelui.

Ii indemn pe credinciosi sa nu se duca la cei care descanta, la vraji sau la " deschiderea pravilei " care este vrajitorie cu lucrurile sfinte, numita de Sfintii Parinti " ghitia " . Ii indemn pe credinciosi sa mearga regulat la Sfanta Biserica, sa asculte predicile preotilor si sa nu se adune prin case sau la adunarile sectare. Ii mai indemn sa se pazeasca de betii, de desfranari, de adulter si de celelalte urgii ale acestor grele pacate. Ii indemn sa posteasca cu sfintenie cele patru posturi, precum si miercurea si vinerea, afara de cazuri de boala sau alte imprejurari binecuvantate. Ii sfatuiesc pe credinciosi sa nu citeasca carti eretice si sectare, nici sa discute despre credinta cu sectarii; ci sa citeasca Sfanta Scriptura cat mai des, precum si invataturile Sfintilor Parinti. Ii sfatuiesc pe credinciosii nostri sa aiba in casa Ceaslovul, Psaltirea, Biblia, vieti de sfinti si alte carti de rugaciuni si de invataturi folositoare de suflet. Ii indemn sa asculte de preoti si conducatori, stiind ca sunt randuiti de Dumnezeu. Ii indemn, de asemenea, sa se roage seara si dimineata si sa inceapa orice lucru cu rugaciunea si cu semnul Sfintei Cruci.

Ii indemn sa traiasea in pace cu cei din casa, cu vecinii, cu toti oamenii; sa aiba mila de cei neajutorati, straini si bolnavi; sa nu fure nimic de la altii, nici din averea cea de obste. Ii mai indemn sa se roage pentru toata lumea, sa rabde cu barbatie necazurile; sa dea celui cu cinstea, cinste; celui cu frica, frica; celui cu dajdia, dajdie; si nimanui cu nimic sa nu ramana dator - cum ne invata Sfantul Apostol Pavel in Epistola catre Romani, capitolul 13, 5-8.

Acestea si altele de acest fel invat pe crestini, pe fiii Bisericii noastre Ortodoxe care ajung pana la mine. Iar a face mare teologie cu acesti nevinovati crestini, nici nu ma pricep si nici nu socotesc a le fi lor de mare folos, cata vreme au inca dinti de lapte la cele mai inalte si subtiri invataturi duhovnicesti.

41. Pentru ce a creat Dumnezeu lumea cea vazuta si nevazuta ?

Dumnezeu a creat intreaga lume vazuta si nevazuta numai din negraita Sa dragoste si bunatate ( Psalm 32, 5; 64, 9; 135, 1; 103, 14-29; 146, 8-9 ) . Si iarasi, Dumnezeu a creat lumea cea vazuta si cea nevazuta spre slava Sa ( Psalm 18, 1-2; 96, 6; Romani l, 20; Sfantul Nicodim Aghioritul, Paza celor cinci simtiri, cap. 11 ) .

42. Ce intelegem prin dreptatea lui Dumnezeu si cum o putem indeplini ?

Dreptatea lui Dumnezeu este una din desavarsirile Lui ( Exod 34, 7; Deuteronom 32, 4; Psalm 7, 9; 88, 14; Isaia 45, 21-24 ) . Iar pentru a implini dreptatea lui Dumnezeu, pe cat este cu putinta omului, crestinul trebuie a se sili sa faca toate faptele cele bune si toate poruncile date lui de Domnul, iar dupa implinirea tuturor sa se socoteasca pe sine " sluga netrebnica " , dupa cum a zis Hristos ( Luca 17, 10 ) , intelegand ca toata fapta buna se faptuieste de Dumnezeu prin credinciosi ( Filipeni 2, 13-15; II Corinteni 3, 5; 9, 8; II Tesaloniceni 2, 17; Evrei 13, 21 ) . Dumnezeu este drept si fagaduieste binecuvantarea Sa celor ce pazesc poruncile Lui si fac dreptate ( Psalm 14, 1-2; 23, 3; Pilde 21, 21; Isaia 33, 15 : Matei 5, 8 ) .

43. Cat poate omul sa inteleaga din tainele si lucrurile lui Dumnezeu ?

La aceasta intrebare va raspund cu cuvintele Sfintei Scripturi, ca " cele mai multe din lucrurile lui Dumnezeu sunt ascunse " ( Isus Sirah 16, 22 ) . Pana la urma, insa, din bunatatea cea fara de margini a lui Dumnezeu " toate vor fi facute cunoscute omului " ' ( Isaia 54, 13; 55, 5 ) . Numai ceea ce trebuie stiut despre Dumnezeu s-a descoperit oamenilor ( Romani 1, 19 ) .

Dumnezeu este necuprins. Lucrurile Lui sunt necuprinse ( Iov 5, 9; 9, 10; 37, 5,14; Ecclesiast 3, 11; 11, 8 ) . Judecatile Lui sunt nepatrunse cu mintea ( Psalm 35, 6; Luca 13, 4; Romani 9, 33 ) . Omul, dupa masura curatiei mintii si inimii sale, poate intelege tainele zidirilor lui Dumnezeu; caci dupa marturia marelui Vasile " lumea aceasta este scoala sufletelor ce!or cuvantatoare si loc de invatatura a cunostintei lui Dumnezeu, dand povatuire mintii prin cele vazute si simtite, catre privirea celor nevazute " ( Exaimeron, Cuvantul 1 ) . Din privirea cea cu intelepciune duhovniceasca asupra lumii, a creatiei, omul cunoaste pe Creator ( Romani 1, 20; Isaia 40, 22; Psalm 18, 1 ) . Cerul si pamantul spun slava Lui ( Psalm 18, 1-4; 144, 10 ) . Bunatatea si darnicia lui Dumnezeu se vad in toate lucrurile Lui. Puterea Lui se vede iarasi in creatia Lui ( Psalm 18, 1; Psalm 110, 6; Isaia 48, 13; Rom. l, 20 ) . Inletepciunea si slava Sa se cunosc in lucrurile Sale cele minunate ( Iov 37, 16; 38, 4; Psalm 8, l; 85,19 ) . Dreptatea Sa se cunoaste in lucrurile Sale. Sfintenia Sa se cunoaste in legea Sa ( Deuteronom 4, 8; Romani 7, 12 ) . In vremea de apoi, ne spune dumnezeiasca Scriptura, " pamantul va fi plin de cunostinta Domnului, ca marea de ape " ( Isaia 11, 9; Avacum 2, 14; Ecclesiast 8, 17 ) .

44. Ce intelegem prin pronia lui Dumnezeu prin care conduce zidirea Sa ?

Pronia lui Dumnezeu este ingrijirea neintrerupta a Lui fata de fapturile Sale ( Psalm 32, 13; 14, 15; 103, 10-30; 135, 25; Isaia 46, 4; Luca 12, 22; I Petru 5, 7 ) . Sfantul Maxim Marturisitorul spune ca " de pronie si de mai inainte intelegere avem trebuinta ca sa se faca toate " . Iar Sfantul Chiril al Ierusalimului zice " ca a privit Domnul toate, mai inainte de facerea lor, fara de vreme intelegandu-se fiecare dupa intelegerea cea fara de vreme voitoare a Sa " ( Pentru Treime, cap. 11 ) .

45. Spun unii Sfinti Parinti ca Dumnezeu conduce lumea cu doua maini, adica cu dreptatea si cu mila. Cum trebuie intelese aceste cuvinte ?

Cele doua maini ale Tatalui cu care a facut lumea vazuta si nevazuta si cu care le conduce pe toate, nu sunt dreptatea si mila Lui. Cele doua maini ale Parintelui Ceresc sunt Fiul si Sfantul Duh, dupa marturia Sfintei Scripturi care zice : " cu cuvantul Domnului cerurile s-au facut si cu Duhul gurii Lui toata puterea lor " ( Psalm 32, 6 ) . Iar daca unii Sfinti Parinti au numit undeva " mainile lui Dumnezeu " pe cele doua insusiri si desavarsiri ale Lui, adica dreptatea si mila, ei au aratat ca prin acestea Dumnezeu lucreaza cu scumpatate si cu iconomie mantuirea si indreptarea sufletelor omenesti si conduce intreaga lume spre slava Sa si dupa voia Sa cea sfanta si dreapta. Sfanta Scriptura, avand in vedere aceste doua desavarsiri ale lui Dumnezeu, ne invata pe noi ca mai tare trebuie sa ne temem de mila Lui, decat de dreptatea Lui. Ca de vom supara dreptatea lui Dumnezeu, noi alergam la mila Lui; iar daca vom gresi prea mult cu increderea prea mare in mila Lui, apoi unde vom alerga sa impacam dreptatea Lui ? De aceea Sfanta Scriptura ne face atenti, zicand : " Sa nu zici ca mila Lui este mare si va curati multimea pacatelor mele, ca mila de la El este si peste cei pacatosi o va odihni " ( Isus Sirah 5, 6-7 ) .

46. Daca Dumnezeu conduce numai prin pronie, ce vina are omul cel ce greseste fara voie sau din nestiinta ?

Dumnezeu l-a facut pe om " si l-a lasat in mana sfatului sau " ( Intelepciunea lui Solomon 2, 23; Isus Sirah 15, 14 ) . Dumnezeu nu este spargator de usi. El nu forteaza usa sufletului nostru. Auzi ce zice : " Iata stau la usa si bat. De va auzi cineva glasul Meu si va deschide, voi intra la el, si voi cina cu el si el cu Mine " ( Apocalipsa 3, 20 ) . In alt loc, aratand stapanirea de sine a omului, zice : " Doamne, caci cu arma bunavointei ne-ai incununat pe noi " . Deci, omul este liber si nu este silit sa faca binele; insa este invatat sa faca binele si sa pazeasca toate poruncile lui Hristos ( Matei 28; 20 ) . Iar de va gresi cineva din nestiinta, tot se va bate, dar mai putin ( Luca 12, 48; Romani 2, 12 ) . Si de a gresit omul fara voie, sa se caiasca, si prin pocainta cea de voie, pe cele fara de voie sa le vindece ( Matei 11, 20; Luca 17, 3-4; II Corinteni 7, 10 ) .

47. Ce este mantuirea si care sunt conditiile mantuirii, dupa sfintii Parinti ?

Mantuirea este izbavirea de pacate ( Psalm 129, 8 ) . Mantuirea vine de la Dumnezeu ( Matei l, 21; Psalm 38, 36, 39; 67, 20; Isaia 25, 9; 45, 17; 43, 11 ) . Mantuire s-a facut neamului omenesc prin sangele lui Hristos ( Matei 20, 28; Marcu 10, 45; Fapte 20, 28; Efeseni 1, 7; Evrei 11, 12-IS ) . Mantuirea s-a savarsit prin Iisus Hristos ( Isaia 63, 9; Luca l, 69 ) . Hristos poate mantui totdeauna si nu este mantuire prin altul ( Evrei 7, 25; Fapte 4, 12 ) . Iar conditiile mantuirii sunt : harul Sfantului Duh, credinta dreapta in Dumnezeu, unita cu toate faptele cele bune si marturisirea numelui lui Iisus Hristos ( Romani 10, 9-10 ) ; caci cine va rabda pana la sfarsit acela se va mantui ( Matei 10, 22-24; Marcu 13, 13 ) .

48. Ce intelegem prin har si cand primeste omul harul Duhului Sfant ?

Harul este semnul rascumpararii ( Efeseni 1, 13-14; 4, 30 ) . Omul primeste harul Prea Sfantului Duh mai intai la Botez princu Sfantul Mir ( II Corinteni l, 21-22; I Ioan 2, 27; Fapte 8, 15 ) . Dupa Sfantul Botez, harul Sfantului Duh se primeste pe calea rugaciunii ( Luca 11, 13 ) . Apoi primim harul Sfantului Duh prin mijloacele cele sfintitoare ale Bisericii lui Hristos, care sunt cele sapte Taine, precum si prin ierurgii, sfintiri etc. Harul Sfantului Duh se da celui ce crede in Iisus Hristos si se pocaieste ( Fapte 2, 38; 10, 43-44; Galateni 3, 14; Ioan 7, 39 ) .

49. Toti oamenii au harul Sfantului Duh ? Necrestinii, necredinciosii, ereticii, sectarii si crestinii cazuti in pacate de moarte, poarta in ei harul Sfantului Duh ?

In Vechiul si Noul Testament, harul Sfantului Duh a fost fagaduit tuturor celor ce vor crede in Iisus Hristos ( Isaia 44, 3; 59, 21; Iezechiel 36, 27; Fapte 2, 17-18 ) . Dar harul Prea Sfantului Duh s-a dat cu deosebire Sfintilor Apostoli ( Ioan 20, 22; Fapte 1, 8; 2, 4; 4, 31; 6, 3; 13, 2 ) . Paganii, necredinciosii si apostatii nu au harul Prea Sfantului Duh ( Iuda 19-20; I Corinteni 2, 14 ) . In vremea de apoi " multi inselatori si hristosi mincinosi " se vor arata cu viclenie ca au harul Sfantului Duh si vor face semne mari si minuni false cu puterea satanei, spre a insela pe multi precum a zis Domnul ( Matei 24, 24; Marcu 13, 22; II Tesaloniceni 2, 9; Apocalipsa 13, 13-14 ) . Acesti inselatori vor face minuni false cu puterea satanei spre a insela pe cei alesi si a-i indeparta de la dreapta credinta ( Deuteronom 13, 1, 8; Apocalipsa 19, 20 ) . Vrajitorii, proorocii mincinosi, ereticii, inselatorii si facatorii de minuni false sunt uraciune inaintea lui Dumnezeu ( Levitic 20, 27; Deuteronom 18,10-12 ) . Dumnezeu nu asculta pe cei ce fac minuni false ( Levitic 11, 31; 20, 6; Deuteronom 13, 3 ) . Crestinii care cad in pacate grele " intristeaza pe Duhul Sfant " ( Efeseni 4, 30 ) . Totusi nu pierd harul mantuirii. Daca se vor intoarce din toata inima la spovedanie si la lucrarea faptelor bune, iarasi dobandesc harul Prea Sfantului Duh ( Fapte 2, 38 ) . Ereticii si sectarii nu au harul Prea Sfantului Duh, fiiindca primul pacat impotriva Sfantului Duh, savarsit de ei este " rautatea neincrederii adevarului dovedit si aratat, al dreptei credinte in Hristos " ( Invatatura de Credinta Ortodoxa, ed. 1953, pag. 439-441 ) .

Convorbirea a treia

Despre rugaciune si Sfanta Liturghie

50. Parinte Cleopa, ce intelegem prin fapta buna si cum putem sti ca faptele noastre sunt bune sau rele inaintea lui Dumnezeu ?

Fapta cea buna este " roada dreptatii " ( Filipeni 1, 11; Matei 5, 16; Iacob 3, 18 ) . Fapta buna se mai zice si " roada vrednica de pocainta " ( Matei 3, 8; Luca 3, 8; Fapte 26, 20 ) . Iisus Hristos a fost intru toate pilda de adevarata fapta buna ( Ioan 10, 32; Fapte 10, 38 ) . Faptele numai atunci se socotesc bune cand vor fi unite cu dreapta credinta si se vor face spre slava lui Dumnezeu ( Matei 6, 1-4; Efeseni 5, 9-10; Coloseni 1, 10; 2, 23 ) . Nimeni nu se poate mantui numai cu faptele sale cele bune, daca nu va completa mila lui Dumnezeu neajungerile si datoriile sale cele sufletesti ( Efeseni 2, 8-9; II Timotei 1, 9; Tit 3, 4-5 ) . Fiecare din noi trebuie sa stie ca toate faptele bune se infaptuiesc de Dumnezeu in cei credinciosi, deoarece " Dumnezeu este cel ce lucreaza " intru noi, atat ca sa voim, precum sa si savarsim faptele cele bune dupa a Lui bunavointa ( Filipeni 2, 13-15; II Corinteni 3, 5; 9, 8; Evrei 13, 20-21 ) .

51. Care este cea dintai virtute, considerata cea mai mare inaintea lui Dumnezeu ?

Cea dintai si cea mai mare virtute este dragostea de Dumnezeu ( Matei 22, 37-38; Marcu 12, 30-31 ) . Aceasta prea mare virtute se formeaza in inima omului prin lucrarea harului Prea Sfantului Duh ( Romani 5, 5; Galateni 5, 22; II Tesaloniceni 3, 5 ) . A doua virtute, asemenea celei dintai, este a iubi pe aproapele nostru ca pe noi insine ( Matei 22, 39 ) .

52. Se poate mantui omul numai prin unele fapte bune, pentru ca nimeni nu poate implini toate faptele bune ?

Mantuitorul nostru Iisus Hristos a poruncit " sa pazim toate Lui " ( Matei 28, 20 ) . Sfantul Apostol Iacob arata ca " de vom calca o singura porunca, ne-am facut calcatori ai tuturor poruncilor lui Dumnezeu " ( Iacob 2, 10 ) . Asadar, din aceste marturii ale Sfintei Scripturi, intelegem clar ca suntem datori a pazi toate poruncile pentru a ne mantui. Dar, pentru ca Mantuitorul nu a venit sa cheme pe cei drepti ci pe cei pacatosi la pocainta ( Matei 9, 13; Marcu 2, 17; Luca 5, 32 ) , " cine face fapte vrednice de pocainta " ( Matei 3, 8; Luca 3, 8; Fapte 26, 20 ) , unul ca acela completeaza prin pocainta lipsa faptelor bune care trebuie sa le faca si prin adevarata pocainta se mantuieste. Acest lucru il arata Sfantul Isaac Sirul, zicand : " A te mahni in minte si a te cai covarseste pe toata osteneala trupului " ( Filocalia, vol. X, Cuvantul 34 ) . Iar cum ca ajunge si un singur suspin din adancul inimii spre mantuire arata dumnezeiasca Scriptura, zicand : " Cand te vei intoarce si vei suspina, atunci te vei mantui " ( Isaia 61, 3; II Corinteni 7,10 ) .

Alta mare si cuprinzatoare fapta buna spre mantuire este smerenia. Acest lucru il spune mai intai proorocul David, zicand : " Smeritu-m-am si m-am mantuit ! " ( Psalm 114, 6 ) . Il spune si Mantuitorul in fericirea cea dintai· " Fericiti cei saraci cu duhul, ca acelora este imparatia cerurilor " ( Matei 5, 3 ) . Iar Sfantul Ioan Scararul, in Cuvantul 25 - Pentru smerita cugetare - zice : " N-am postit, n-am privegheat, nu m-am culcat pe jos, ci m-am smerit si degraba si in scurt Domnul m-a mantuit pe mine " ( Filocalia, vol. IX ) . Tot acolo arata el ca " smerenia este poarta imparatiei cerurilor " . Si Sfantul Isaac Sirul spune acelasi lucru : " Smerenia fara fapte bune poate multe pacate sa ierte, iar faptele cele bune fara de smerenie sunt ca niste nefolositoare " ( Scolia 39 din Scara, la Cuvantul 25, Pentru smerita cugetare ) . La fel, in Psalmul 50 zilnic citim ca " Inima franta si smerita Dumnezeu nu o va urgisi ( Psalm 50, 17-18; Isaia 57, 15; 66, 2 ) . Iar dumnezeiescul parinte Efrem Sirul adauga si el : " Daca vei suspina, cela ce ai pacatuit, impreuna cu suspinul si greutatea balaurului a iesit si usurandu-ti-se mintea, pe norul nestiintei il izgoneste si se face intru alinare ochiul sufletului tau si indata pacea intra si il povatuieste pe el spre mantuire " ( Tomul III, Cuvant pentru pocainta ) . Dupa a noastra slaba putere sa ne silim, deci, a ne impartasi noi din toate faptele bune, completand cu smerenia si cu mila Domnului toate lipsurile noastre.

53. Ce este rugaciunea si care sunt treptele rugaciunii, dupa Sfintii Parinti ?

" Rugaciunea este vorbirea mintii cu Dumnezeu. Rugaciunea este vlastarul blandetii si al lipsei de manie. Rugaciunea este rodul bucuriei si al multumirii. Rugaciunea este alungarea intristarii si a descurajarii " , spune Evagrie Ponticul ( Filocalia, vol. I, pag. 74-77 ) . Si iarasi : " Rugaciunea este unirea omului cu Dumnezeu; iar dupa lucrare, este intarirea lumii, impacare cu Dumnezeu, maica lacrimilor si fiica a lor ( Filocalia, vol. IX, Cuvantul 28, Despre fericita rugaciune, sfintitoare maica a tuturor virtutilor... ) . " Rugaciunea este cheia imparatiei cerurilor " , zice Ilie Ecdicul ( Filocalia, vol. IV ) , iar Sfantul Teofan Zavoratul ( sec. XIX ) spune ca " rugaciunea este suirea mintii si a gandurilor la Dumnezeu " . Rugaciunea are trei trepte : treapta intaia este rugaciunea orala, citita, adica rugaciunea trupului; treapta a doua este rugaciunea cugetarii, adica a mintii; iar treapta a treia este rugaciunea simtirii, adica a inimii.

54. In cate feluri se imparte rugaciunea dupa lucrare ?

Dupa lucrare, rugaciunea se imparte in trei feluri si anume : rugaciunea de lauda, adica de preamarire; rugaciunea de multumire si rugaciunea de cerere.

55. Cand cunoaste cineva ca s-a rugat cu adevarat lui Dumnezeu ?

Simtirea lui Dumnezeu in noi este rugaciune, chiar daca cineva nu rosteste nimic prin cuvinte. De aceea, cand cineva va duce cuvintele sale pana la simtirea inimii, unul ca acela va cunoaste cu incredintare ca s-a rugat lui Dumnezeu.

56. Cunoaste credinciosul cand trece de la o treapta a rugaciunii la alta ?

Trecerea rugatorului de la rugaciunea de cantitate la cea de calitate, ca si cresterea lui in cea duhovniceasca, adica urcarea lui pe cele trei trepte ale urcusutui duhovnicesc, dupa mai multi Sfinti Parinti nu este cunoscuta de cel ce se roaga. Cresterea, adica sporirea in rugaciune se aseamana cu o planta ce creste fara sa stie si fara sa inteleaga clipa, sau momentul cresterii sale. Este asemenea unui copil ce creste, trecand de la o varsta la alta, fara sa stie timpul exact cand a sporit cresterea sa. Aceasta crestere si sporire a crestinului in rugaciune, ca si cresterea lui in cele duhovnicesti, nu este un rod numai al ostenelilor lui, ci mai mult al darului si al milei lui Dumnezeu. Adesea este ascunsa aceasta crestere si sporire a sa, fie in rugaciune, fie in cele trei trepte ale urcusului duhovnicesc, cu iconomie dumnezeiasca, ca sa nu cada omul in parerea si inchipuirea de sine. ( A se vedea Sbornicul, vol. I, Editura Manastirii Valaam ) . " Suirea catre desavarsire este necunoscuta in ravnitor " , zice un mare rugator. Totusi dumnezeiescul Parinte Isaac Sirul arata unele semne prin care cineva poate sa priceapa in ce masura se afla, adica in care treapta sta. Iata ce zice el : " Omul cand se afla in lenevire, se infricoseaza de ceasul mortii; iar cand se va apropia de Dumnezeu, se teme de intampinarea judecatii. Iar cand cu totul va veni inainte intru dragoste, acestea doua se inghit, adica se mistuiesc de dumnezeiasca dragoste " ( Filocalia, vol. X, Cuvantul 38 ) .

57. In general, credinciosii nostri se roaga putin, dar cu multa smerenie. Pot avea ei nadejde de mantuire cu rugaciune putina ? Dar cei bolnavi si care nu pot citi, cum trebuie sa se roage ?

Mantuitorul nostru Iisus Hristos a zis : " Cand va rugati, nu spuneti multe ca paganii, carora li se pare ca in multa lor vorbire vor fi ascultati. Deci, nu va asemanati lor, ca stie Tatal vostru de ce aveti trebuinta, mai inainte de a cere voi de la El " ( Matei 6, 7-8 ) . Deci, i-a invatat sa se roage cu rugaciunea Tatal nostru. Asadar, insusi Mantuitorul nostru Iisus Hristos ne-a invatat pe noi rugaciunea scurta. Oricine va zice rugaciuni scurte, dar cu smerenie, cu umilinta si simtirea inimii, se va mantui. Sa ne aducem aminte de acel batran care, timp de patruzeci de ani, zicea aceasta scurta rugaciune : " Doamne eu ca un om am gresit, iar Tu ca un Dumnezeu ma iarta " ( Pateric, ed. 1930 ) . La fel sa faca si bolnavii. Sa se roage lui Dumnezeu cu rugaciuni scurte si sa multumeasca pentru boala.

58. Care este cel mai sfant loc si timp pentru rugaciune ?

Oricare loc si orice timp este potrivit pentru rugaciune, dupa marturia care zice : " Bine voi cuvanta pe Domnul in toata vremea, pururea lauda Lui in gura mea " ( Psalm 33, 1 ) . Si iarasi : " In tot locul stapanirii Lui, binecuvanteaza suflete al meu pe Domnul " ( Psalm 102, 22 ) . Dar, de cauti cel mai sfant loc de rugaciune, gandeste-te la inima omului, caci inima omului este altarul cel intelegator al lui Dumnezeu, de pe care trebuie a se aduce jertfa cea de rugaciune ( Sfantul Isaac Sirul, Filocalia, vol. X, Cuvantul 32 ) . Iar timpul de rugaciune, cum am zis mai sus, este cel de totdeauna.

59. Care rugaciune este mai puternica ? Cea orala, psalmul, acatistul, Tatal nostru sau rugaciunea lui Iisus ?

Rugaciunea cea mai puternica este rugaciunea scurta, care se face din adancul inimii, cu suspine si lacrimi, dupa marturia Sfintei Scripturi care zice : " Dintru adancuri am strigat catre Tine, Doamne, Doamne, auzi glasul meu " ( Psalm 129, 1 ) . Cu aceasta rugaciune smerita s-au rugat talharul pe cruce ( Luca 23, 42 ) ; femeia canaaneanca ( Matei 15, 22 ) ; apostolii, in vremea furtunii pe marea Galileii ( Matei 8, 25 ) ; orbii din Ierihon ( Matei 20, 30-33 ) ; leprosul ( Marcu 1, 40-41 ) , etc. Deci, cea mai puternica rugaciune este rugaciunea scurta cu suspinul inimii, dupa marturia ce zice : " Racnit-am din suspinarea inimii mele... " ( Psalm 37, 8 ) . Este buna si rugaciunea cea lunga, citirea Psaltirii, Ceaslovului etc., dar aceasta se potriveste mai ates celor sporiti in cele duhovnicesti, iar nu celor incepatori.

60. Ce fel de rugaciune recomandati credinciosilor ? Dar calugarilor si preotilor ?

Credinciosilor mireni, de obicei le dau sfaturi sa nu le ramana rugaciunile de dimineata, de seara si din timpul mesei, iar in timpul zilei si la lucru le dau sa zica in taina rugaciunea lui Iisus si alte rugaciuni scurte. Apoi, le recomand mergerea cat mai des la Sfanta Biserica, rugaciunea Tatal nostru, Crezul, Psalmul 50, pe care sunt datori sa le stie pe de rost. Apoi, citirea Sfintei Scripturi si a altor carti sfinte. Celor mai ravnitori le dau sa citeasca Psaltirea, acatiste si alte rugaciuni din Ceaslov. Calugarilor din manastiri, care au ascultari grele, le recomand mai ales, paza mintii si rugaciunea lui Iisus, caci acestea au legatura intre ele ca trupul cu sufletul. Apoi, le recomand mergerea regulata la biserica, mai ales la Utrenie si Sfanta Liturghie. Celor ce nu pot veni la biserica din cauza ascultarilor, le randuiesc sa faca ascultare cu dragoste si sa citeasca cele sapte laude. Iar de nu pot sa le citeasca, sa aiba cat mai des pomenirea lui Iisus in mintea lor, sa faca toate cu bucurie si fara impotrivire, sa nu le ramana rugaciunile de dimineata si de seara, sa citeasca la Psaltire dupa putere, sa citeasca din invataturile Sfintilor Parinti, si mai ales Regulile mari ale vieti monahale de Sfantul Vasile cel Mare, precum si Cuvintele Sfantului Teodor Studitul. Acesti Sfinti Parinti ne invata ca " cine face ascultare cu dragoste si fara cartire in manastire, liturghie si mucenicie savarseste si intocmai ca mucenicii se va incununa " ( Sfantul Teodor Studitul, Cuvantul 8 ) .

61. Rugaciunea cu lacrimi a saracului sau a vaduvei, facuta din inima, poate fi considerata rugaciune puternica ca si rugaciunea lui Iisus ?

Atat rugaciunea saracului si a vaduvei, cat si a monahului, daca se face cu umilinta, cu lacrimi si cu statornicie este puternica si roditoare de pocainta adevarata. Plansul " este bold de aur al sufletului " , spune Sfantul Ioan Scararul ( Cuvantul 7 ) , si " cela ce se roaga cu lacrimi de cainta pentru pacatele sale si cu durere in inima ca a intristat pe Dumnezeu, unul ca acela se curateste de toata intinaciunea cea simtita si cea gandita, prin aceasta rugaciune, de va fi statornica " ( Scara, Cuvantul 7 ) . Iar cei ce nu au darul lacrimilor de la Dumnezeu, dar se roaga cu intristarea mintii si a inimii, cu osandire de sine, cu mahnire si parere de rau pentru pacatele savarsite in viata, ajung la aceeasi masura de curatie, de luminare si de fericire duhovniceasca ( Ibidem ) .

62. Ce importanta au lacrimile in rugaciune si cum putem dobandi darul lacrimilor ?

Dupa invatatura Sfintilor Parinti, lacrimile de dupa Sfantul Botez au mai mare putere decat Botezul. Caci Botezul curata pacatele cele facute de noi mai inainte, iar izvorul lacrimilor curata si pacatele de dupa Botez ( Scara, Cuvantul 7, Pentru plans ) . La fel si Sfantul Isaac Sirul zice : Lacrimile intru rugaciune sunt semn al milei lui Dumnezeu de care s-a invrednicit sufletul intru pocainta sa " ( Cuvantul 33; Filocalia, vol. X ) . Inca trebuie sa stim ca lacrimile cele bune, unele se nasc din frica lui Dumnezeu, altele se nasc din dragostea de Dumnezeu, altele din pomenirea mortilor, altele din frica muncilor iadului si a judecatii de apoi, ( Ibidem ) . Mai sunt si altfel de lacrimi numite mijlocii, adica firesti si altele rele si patimase, anume cele din patima, din ura, din manie, din razbunare etc.

63. De cate feluri este plansul dupa Sfintii Parinti si care este plansul cel mai folositor ?

Dupa invatatura Sfintilor Parinti, plansul este de doua feluri. Intai, plansul cu lacrimi de pocainta, care este si cel mai bun. Al doilea plans este intristarea mintii dupa Dumnezeu, cu mahnire si suspine de cainta pentru cele gresite de om inaintea lui Dumnezeu ( Scara Cuvantul 7 ) .

64. Care este deosebirea intre plans si intristarea inimii si cum ajunge omul la cainta si mustrarea de sine ?

Deosebirea intre ele numai atata este ca plansul cel dintai este cu lacrimi, iar cel de-al doilea, adica mustrarea inimii, este fara lacrimi. Pentru a ajunge omul la cainta si la mustrarea de sine, mai intai trebuie a se sili cu mare cercare a constiitei sa ajunga a-si cunoaste neputinta, nimicnicia si greutatea pacatelor sale, si mai ales, robia patimilor sufletesti care-l stapanesc, cum ar fi : iubirea de sine, nesimtirea, trufia, ura, rautatea, tinerea minte de rau, fatarnicia si altele de acest fel care sunt greu de cunoscut de om din cauza subtiratatii lor. Daca omul va ajunge la adevarata cunostinta de sine, a ajuns la adevarata fericire, dupa marturia care zice : " Fericit este omul care-si cunoaste neputinta sa, ca cunostinta aceasta i se face lui temelie si radacina si incepatura de toata bunatatea " ( Filocalia, vol. X, Cuvantul 25 ) .

65. Cum poate cineva sa sporeasca in rugaciunea cea duhovniceasca ?

La aceasta raspundem ca fiecare crestin si monah poate sa ajunga pe cele mai inalte trepte ale rugaciunii daca se va sili in toata vremea a se ruga, caci dascalul cel mai mare care invata si ajuta pe om sa sporeasca in rugaciune este insasi osteneala rugaciunii. Acest adevar il arata Sfantul Macarie cel Mare care zice : " Vrei sa dobandesti rugaciunea. Osteneste-te in rugaciune, ca Dumnezeu, vazand cu cata osteneala o cauti, iti va darui-o tie " ( Sbornicul, vol. I ) .

66. Ce este rugaciunea mintii si ce este rugaciunea inimii ?

Rugaciunea mintii este rugaciunea cugetarii, cand mintea s-a deprins sa se reculeaga in ceasul rugaciunii, pe care o rosteste in intregimea ei fara risipire. In vremea acestei rugaciuni, mintea se topeste, se uneste laolalta cu cuvintele scrise si le rosteste ca si cum le-ar fi cugetat ea insasi.

Rugaciunea inimii este rugaciunea simtirii, cand prin luarea aminte inima se incalzeste si, ceea ce in rugaciunea mintii era gand, acum de la gand ajunge la simtire. Insa aici simtirea este ca nevoie si cerinta duhovniceasca. Cine a ajuns la simtire, acela se roaga fara cuvinte, pentru ca Dumnezeu este un Dumnezeu al inimii. De aceea, abia de aici incepe hotarul sporirii in rugaciune. Pe aceasta treapta citirea poate sa inceteze, precum si staruinta gandului, dar sa se pastreze petrecerea in aceasta simtire cu semnele proprii ale rugaciunii. Asadar, din cele spuse pana aici, trebuie sa tinem minte ca " intelegerea si simtirea sunt puterile rugaciunii " dupa Sfantul Teofan Zavoratul.

67. Prin ce se deosebesc aceste doua rugaciuni una de alta si care este semnul ca a dobandit cineva rugaciunea cea curata a inimii ?

Deosebirea rugaciunii mintii de a inimii consta in aceasta, ca cel ce se roaga cu mintea petrece in cap, iar cel ce se roaga cu inima petrece in inima, adica se pogoara cu mintea in inima. Caci numai atunci cand mintea se va uni cu inima ne putem astepta la o sporire in aducerea aminte de Dumnezeu si la simtirea lui Dumnezeu, dupa acelasi Sfant Teofan Zavoratul.

68. In ce consta unirea mintii cu a inimii ?

Unirea mintii cu a inimii consta in unirea gandurilor celor duhovnicesti ale mintii cu simtirile duhovnicesti ale inimii ( Ibidem ) .

69. Care sunt roadele rugaciunii lui Iisus ?

Primul rod al rugaciunii lui Iisus este instrainarea gandurilor mintii de la lucrurile cele frumoase ale lumii, dupa Sfantul Diadoh care zice : " Cela ce intra de-a pururi in inima sa, se instraineaza de toate cele frumoase ale viietii " ( Filocalia, vol. I, pag. 36l ) . Al doilea rod al rugaciunii lui Iisus este " vedera grozaviei celei ticaloase a sufletului cu care s-a intinat prin simtiri si prin ganduri rele " . Prin aceasta vedere castiga omul smerenie, plans, lacrimi, dupa marturia Sfantului Grigorie Palama.

Al treilea rod al rugaciunii celei gandite a inimii este ca prin intoarcerea mintii in inima, atat mintea cat si inima omului se fac ca o oglinda curata in care nevoitorul isi cunoaste miscarile cele viclene ale gandurilor sale, si asa cheama pe Iisus spre ajutor ( Filocalia, vol. IX, Cuvantul 28 ) . Al patrulea rod al rugaciunii celei ganditoare a inimii este curatirea firii, precum si lucrarea pentru curatirea firii, data mai presus de fire de dumnezeiescul dar al Prea Sfantului Duh.

Al cincilea rod al rugaciunii inimii este ca, intrand mintea in inima ca sa vorbeasca acolo cu Cuvantul cel inauntru asezat, nu ramane fara de mare bucurie si veselie duhovniceasca, dupa cum despre aceasta arata Iosif Vrinie si Nichita Monahul cel din singuratate. Al saselea rod al rugaciunii celei duhovnicesti este ca prin aceasta rugaciune se afla darul lui Dumnezeu cel ascuns in inima. Al saptelea rod al rugaciunii lui Iisus este ca prin pomenirea cea necurmata a numelui lui Iisus, se naste in suflet dragostea cea catre Hristos ( A se vedea Paza celor cinci simtri, de Sfantul Nicodim Aghioritul ) .

Alte roade ale rugaciunii celei gandite sunt si acestea : adunarea cugetelor, evlavia, smerenia, luarea aminte de sine, umilinta, frica de Dumnezeu, pomenirea mortii, linistea inimii despre ganduri, concentrarea atentiei in inima si caldura cea duhovniceasca ( A se vedea pe larg in Sbornicul vol. I ) .

70. Care este deosebirea intre rugaciunea mintii si lucrarea mintii ?

Rugaciunea mintii se face atunci cand cineva, intarindu-se cu atentia in inima, inalta de acolo rugaciune catre Dumnezeu. Iar lucrarea mintii este atunci cand, cineva stand cu luare aminte si cu pomenirea lui Dumnezeu in inima, taie orice alt gand care incearca sa patrunda in inima ( Ibidem ) .

71. Este si o alta rugaciune catre Dumnezeu care se indeplineste prin lucrarea faptelor bune ?

Da, este. Acest lucru ni-l arata Sfantul Pavel cand zice : " Orice savarsiti cu cuvantul sau cu lucrul, pe toate intru numele Domnului Iisus Hristos sa le faceti " ( Coloseni 3, 17 ) . Deci, cine face orice lucru bun spre slava lui Dumnezeu, sau vorbeste cele spre folosul altora pentru Dumnezeu si spre slava Lui, unul ca acela are rugaciune prin fapte. De aceea si Sfantul Teodor Studitul, sfatuind pe ucenicii sai, le spunea ca " cel ce face fapte bune si ascultare cu smerenie si fara de cartire, liturghie si preotie savarseste " ( Cuvantul 4, Despre dragostea in Hristos si despre sarguinta la cantarile si slujbele bisericesti, ed. 1940, pag. 59-65 ) .

72. Dar rugaciunea care se face cu gura, are vreun temei in Sfanta Scriptura ?

Atat rugaciunea pe care o facem cu buzele si cu limba, cat si aceea care o zicem cu glas tare, au destule marturii in Sfanta Scriptura. Astfel Sfantul Apostol Pavel zice : " Aduceti Domnului roada buzelor voastre " ( Efeseni 6, 18 ) . David proorocul, iarasi spune : " Doamne, buzele mele vei deschide si gura mea va vesti lauda Ta " ( Psalm 50, 16 ) . In alt loc tot el spune : " Si L-am inaltat pe El cu limba mea " ( Psalm 65, 16 ) . Sau " Auzi Dumnezeule rugaciunea mea si strigarea mea la Tine sa vina " ( Psalm 101, 1 ) . In alt loc, iarasi zice : " Cu glasul meu catre Domnul am strigat, cu glasul meu catre Domnul m-am rugat " ( Psalm 141, 1 ) . In toate acestea, despre rugaciunea gurii si a glasului se vorbeste.

73. Ce putere duhovniceasca are rugaciunea vorbita, orala, pe care o fac, in general, credinciosii ?

Nu mare putere are rugaciunea facuta numai cu limba si cu glasul, deoarece Dumnezeu cere omului in vremea rugaciunii mai mult inima sa decat cuvintele gurii si ale limbii. Ca, auzi ce zice : " Da-mi, fiule, inima ta " ( Pilde 23, 26 ) . Dumnezeu cere de la noi nu numai glasul si rugaciunea facuta cu gura, tare sau incet, ci mai ales suspinul si graiurile inimii noastre le cere Dumnezeu. Auzi ce zice : " Tie a grait inima mea " ( Psalm 26, 13 ) . Si iarasi : " Racnit-am din suspinarea inimii mele " ( Psalm 37, 8 ) . Iar marele prooroc Isaia, avand in vedere ca poporul lui Israel se ruga lui Dumnezeu numai cu gura, iar nu si cu inima, zicea : " Aproape esti Tu, Doamne, de gura lor, dar departe de inima lor " ( Isaia 29, 13; Matei 15, 8 ) .

Sfantul Grigorie de Nyssa zice " ca rugaciunea gurii si a limbii este granita cea mai departata a rugaciunii " ( Comentariu la viata lui Moise ) . Alti Sfinti Parinti numesc rugaciunea gurii treapta cea mai de jos din scara rugaciunii celei duhovnicesti. Acestea avandu-le in vedere noi, sa ne rugam Prea Bunului Dumnezeu sa ne ajute a ne ridica mai sus de treapta rugaciunii verbale ca sa-L laudam si " sa cantam in inimile noastre Domnului " .

74. Cum pot crestinii de astazi sa indeplineasca porunca Sfantului Apostol Pavel care zice : " Neincetat sa va rugati " ? ( I Tesaloniceni 8, 17 ) .

Poate oricine a se ruga neincetat daca va umbla pururea inaintea lui Dumnezeu cu mintea si inima sa. Cu mainile poate sa lucreze, iar cu mintea si cu inima sa sa fie gandindu-se la Dumnezeu. Atat doar mai adaug, ca rugaciunea duhovniceasca, cea mai de capetenie aceasta este : sa fim noi nedespartiti cu mintea si cu inima de Dumnezeu, ori in ce vreme si ori in ce loc vom fi. Principalul in aceasta este sa avem noi intotdeauna simtirea, adica prezenta lui Dumnezeu. " Acest lucru inlocuieste toate randuielile de rugaciune si se socoteste o rugaciune neincetata " , cum spune Sfantul Teofan Zavoratul ( Sbornicul, vol. I, ms ) . Aceasta simtire si privire duhovniceasca cu mintea la Dumnezeu o avea fericitul prooroc David cand a zis : " Pururea vedeam pe Dumnezeu inaintea mea ca sa nu ma clatesc... " ( Psalm 15, 8 ) . Asadar, trebuie sa intelegem ca viata omului credincios este o rugaciune neintrerupta, daca este el neincetat cu mintea la Dumnezeu.

75. Mai este vreo treapta a rugaciunii, dupa rugaciunea inimii ?

Este rugaciunea cea duhovniceasea, contemplativa, in extaz, care se zice si vedere duhovniceasca si care se face mai presus de hotarul rugaciunii. Cel ce a ajuns la aceasta treapta nu se roaga cu rugaciunea, ci cu simtirea; sufletul lui simte lucrurile cele duhovnicesti. De aceasta vedere si rugaciune duhovniceasca de-abia unul din neam in neam se invredniceste, cu darul lui Dumnezeu ( Filocalia, vol. X, Sfantul Isaac Sirul, Cuvantul 85 ) .

76. Numai rugaciunea propriu-zisa se poate socoti rugaciune sau si alte lucrari dubovnicesti ale mintii ?

Am aratat mai sus ca viata crestinului poate fi o rugaciune necontenita, prin lucrarea faptelor bune. Iar daca intrebi de lucrarile cele duhovnicesti ale mintii, care intra in hotarele sfintei rugaciuni si care se pot zice rugaciune, la aceasta voi raspunde nu cu cuvintele mele, ci cu ale Sfantului Isaac Sirul care zice : " Orice vorbire duhovniceasca ce se face in ascuns in mintea sau inima omului, toatagrija mintii cea buna dupa Dumnezeu si toata cugetarea celor duhovnicesti, rugaciune se hotaraste. Ori felurimea citirilor, ori cuvinte ale gurii spre lauda lui Dumnezeu, ori grija cea cu mahnire intru Domnul, ori inchinari ale trupului, ori cantarea de psalmi prin rostire de stihuri, rugaciune este si rugaciune se socoteste " ( Ibidem, Cuvantul 35 ) .

77. Cum trebuie sa stea credinciosii la sfintele slujbe, si ce datorii au cei care merg la biserica ?

Crestinii trebuie sa stea la sfintele slujbe ale Bisericii cu credinta, cu frica de Dumnezeu si cu luare aminte. Ei sunt datori, dupa putere, a se ruga fara raspandirea mintii si eu simtirea inimii. Datoriile crestinilor celor ce merg la Sfanta Biserica sunt acestea :

- Sa mearga la biserica regulat. Cine lipseste mai mult este oprit de la Sfintele Taine, afara de cel bolnav;
- Sa fie impacati cu toti oamenii si sa ceara iertare de la toti;
- Sa tina curatenie trupeasca cel putin doua zile mai inainte de a merge la biserica si o zi cel putin, dupa ce vin de la biserica;
- Sa mearga la slujba mai de dimineata spre a avea timp sa se inchine in liniste si sa asculte slujba Utreniei;
- Fiecare crestin sa duca dupa a sa putere un dar cat de mic Domnului, ca jertfa din osteneala mainilor sale;
- Sa dea pomelnicul din timp si sa ceara preotului sa i se scoata particele pentru cei vii si morti ai familiei;
- In biserica crestinii sa stea cu buna-cuviinta, barbatii in partea dreapta, iar femeile in partea stanga;
- Credinciosii sa fie imbracati curat si cat mai cuviincios, iar femeile sa aiba capul acoperit si chipul smerit;
- In timpul slujbei este pacat a se vorbi in Sfanta Biserica, afara de mare nevoie;
- Dupa ce s-a dat binecuvantare de Sfanta Liturghie credinciosii sunt datori sa stea fiecare la locul sau si sa nu se mai inchine pe la sfintele icoane;
- Sa asculte Sfanta Liturghie cu mare evlavie, silindu-se fiecare a urmari rugaciunile si cantarile la strana;
- Sa asculte cu luare aminte citirea Apostolului, a Sfintei Evanghelii, precum si cuvantul de invatatura - predica;
- Sa nu iasa afara din Sfanta Biserica mai inainte de terminarea Sfintei Liturghii, afara de mare nevoie;
- Credinciosii spovediti si pregatiti pentru Sfanta Impartasanie sa citeasca din timp rugaciunile necesare si sa-si ceara iertare de la toti cand se apropie de cele sfinte;
- Dupa Sfanta Impartasanie, credinciosii sunt datori sa asculte cu bucurie duhovniceasca rugaciunile de multumire, petrecand in acea zi cu bucurie duhovniceasca si pazindu-se de orice ispita;
- Parintii sunt datori sa-si duca si copiii la Sfanta Biserica si sa-i impartaseasca cu Trupul si Sangele lui Hristos;
- Dupa terminarea sfintelor slujbe, crestinii sa se intoarca cu evlavie la casele lor, petrecand restul zilei in cugetarea si citirea celor sfinte si in cercetarea bolnavilor;
- Credinciosii sunt datori sa spuna si celorlalti de acasa ce au auzit si au invatat la Sfanta Biserica din cantarile, din citirile si predica rostita.

Acestea sunt cele mai importante datorii ale credincinsilor care merg in duminici si sarbatori la Sfanta Biserica.

78. Care este intelesul tainic, mistic si dogmatic al Sfintei Liturghii ?

Sfanta si Dumnezeiasca Liturghie, in intelesul ei mistic ne pune noua inainte " intreaga comoara dogmatica si morala a Bisericii Ortodoxe " . Primul si cel mai insemnat caracter al Sfintei Liturghii este acela ca jertfa liturgica este cu totul identica cu jertfa de pe Golgota, cu singura deosebire ca jertfa lui Hristos a fost sangeroasa, iar jertfa liturgica este nesangeroasa. Apoi, jertfa de pe Golgota s-a savarsit o singura data si a avut destula putere sa ispaseasca toate pacatele lumii, in timp ce jertfa liturgica se savarseste necontenit pana la sfarsitul veacurilor, scopul ei principal fiind de a da fiecarui crestin in parte mantuirea intreaga castigata de Domnul nostru Iisus Hristos prin jertfa Sa sangeroasa. Sfanta Liturghie are caracter de jertfa si de cina. In cadrul Sfintei Liturghii, painea si vinul se prefac prin harul Duhului Sfant in Trupul si Sangele Domnului, care apoi se impart in dar celor vrednici. De aceea Sfanta Impartasanie se mai numeste Euharistie, Cina Domnului, Paharul Binetuvantarii, ospatul Dragostei, Sfanta Cuminecatura etc. ( A se vedea pe larg Explicarea Sfintei Liturghii de N. Cabasila; Invatatura de Credinta Ortodoxa, ed. 1952; Marturisirea Ortodoxa etc. ) .

79. Sfanta Liturghie se aduce numai pentru iertarea celor pomeniti, vii si morti, sau si pentru iertarea si mantuirea tuturor oamenilor ?

Sfanta Liturghie se aduce ca jertfa numai pentru cei dreptcredinciosi. In prima parte a Sfintei Liturghii pot sa stea la biserica si cei nebotezati, adica catehumenii. In cadrul Sfintei Liturghii se fac rugaciuni de obste pentru mantuirea tuturor oamenilor " cum ne invata Sfantul Apostol Pavel. Nominal insa, la Sfanta Liturghie se pomenesc numai cei dreptcredinciosi si cei carora le ingaduie Sfintele Canoane, care nu au oprire canonica de a li se scoate miride ( Invatatura de Credinta Ortodoxa, ed. 1952, cap. 278; Pavila Bisericeasca a lui Nicodim Sachelarie ) .

80. Ce ne invata Sfintii Parinti despre efectele si importanta Sfintei Liturghii ?

Nu este ceva mai de folos noua si mai iubit de Dumnezeu ca jertfa Sfintei Liturghii, pentru ca ea este lucrarea Mantuitorului si invierea oamenilor si partasania Lui cu noi. Sfanta Liturghie este mai presus decat toata rugaciunea si lauda si se cade a ne griji de lucrarea aceasta, dumnezeiasca, caci pentru ea este toata rugaciunea ce se face in Biserica si aceasta este slujba care se face de cele mai multe ori in zilele viietii noastre. ( Dupa Sfantul Simeon al Tesalonicului ) .

Sfanta Liturghie " este miezul, incoronarea si desavarsirea celorlalte slujbe prin care aducem lauda si multumim lui Dumnezeu. Ea este totodata si singura slujba crestina intemeiata si savarsita de insusi Mantuitorul " , numita si cununa celor sapte laude ale Bisericii. In timpul Sfintei Liturghii se prefac sfintele daruri in Trupul si Sangele lui Hristos. Prin jertfa Sfintei Liturghii ne facem partasi de Dumnezeiestile Taine, pe care le primim ori de cate ori suntem vrednici. De jertfa aceasta se fac partasi si cei raposati in dreapta credinta " care se impartasesc in chip nevazut " de Hristos, prin pomenirea la Sfantul Altar, spre iertarea pacatelor. Multe si mari sunt foloasele Sfintei Liturghii, pentru cei care participa cu credinta la biserica. Impreuna cu noi, insusi Hristos cu sfintii ingeri si toti sfintii sunt de fata.

81. Cine poate fi pomenit la Sfanta Liturghie si cine nu poate fi pomenit dintre vii si morti ?

La Sfanta Liturghie pot fi pomeniti toti binecredinciosii crestini care nu au anumite piedici canonice. Dintre cei vii nu se pot pomeni la Sfanta Liturghie paganii, necredinciosii, apostatii, ereticii, cei nebotezati, cei ce au pacate impotriva Duhului Sfant, adica hulitorii de Dumnezeu si cei care se impotrivesc Adevarului cu stiinta si vointa. Nu pot fi pomeniti la Biserica cei ce au murit in necredinta, in eres, in secta, sinucigasii si copiii morti inaintea botezului ca si cei avortati ( A se vedea Pidalionul si Pravila Bisericeasca de Arhim. Nicodim Sachelarie, ed. 1940 ) .

82. Ce fapte bune ajuta sfanta rugaciune si ce fapte bune se nasc din sfanta rugaciune ?

Pe rugaciune o ajuta mult milostenia, deoarece " milostenia este aripa a rugaciunii " ( Scara, Cuvantul 28 ) . Iarasi, pe rugaciune o ajuta linistea si infranarea, dupa cuvantul ce zice : " Din samanta sudorii postului creste spicul intregii intelepciuni si linistea este varf al desavarsirii celor ce se roaga " . Si iarasi : " cela ce de frumusetea rugaciunii s-a atins, va fugi de multime ca un asin salbatic " ( Ibidem ) . Pe rugaciune o ajuta smerenia, deoarece, dupa Sfintii Parinti, " cela ce nu se socoteste pe sine ca este un pacatos, rugaciunea lui nu este primita la Dumnezeu " , zice Sfantul Isaac Sirul. Si iarasi pe rugaciune o ajuta umilinta, dupa acelasi sfant parinte care zice ca " lacrimile intru rugaciune sunt semn al milei lui Dumnezeu " ( Filocalia, vol. X, Cuvantul 33 ) . Sunt inca multe alte fapte bune care ajuta sfanta rugaciune, dar acestea sunt cele mai importante.

Iar faptele bune care se nasc si sporesc prin rugaciune sunt de asemeni multe, precum : credinta, nadejdea, mila, rabdarea, infranarea etc. Cea mai mare virtute care odrasleste din sfanta rugaciune este insa dumnezeiasca dragoste, dupa cum spun cei mai multi Sfinti Parinti.

83. Ce este postul si de cate feluri este ?

Postul este infranarea totala sau partiala a gandurilor rele si a simturilor trupului de placeri si de hrana buna si imbelsugata si mai ales de hrana cea de provenienta animala. Postul este o jertfa trupeasca care se cere a fi unita cu milostenia si cu darurile ce se aduc la Sfantul Altar. Postul impreuna cu milostenia, cu darurile aduse la Biserica, cu inchinarile si metaniile facute de credincios, toate laolalta alcatuiesc inchinarea datorata de trup, ca jertfa Domnului. Postul este randuit " pentru a smeri sufletul " . Postul este infranare de toate mancarurile sau la caz de boala, numai de unele : infranarea de bauturi, de toate desfatarile lumesti si de toate poftele cele rele, trupesti. Postul este numit de Sfintii Parinti " aripa rugaciunii " , care impreuna cu milostenia ridica pe om la tronul lui Dumnezeu. Postul ajuta pe crestin sa faca rugaciunea mai cu usurinta, impaca pe om cu Dumnezeu si ajuta mult la despatimirea sufletului, omorand poftele trupesti si mijlocind dobandirea harului Duhului Sfant. Dupa asprimea lui, postul poate fi de mai multe feluri : post desavarsit ( total, negru ) , post de o zi, post de mancaruri de dulce, si post " imparatesc " , adica mancare zilnica cu infranare, odata pe zi, nu pana la saturare.

84. Cei ce postesc de nevoie au vreo plata ? Dar cei care nu pot posti din cauza bolii, a muncilor grele sau a lipsei, ce trebuie sa faca ?

Cei care postesc de nevoie, daca vor multumi lui Dumnezeu pentru aceasta si nu vor carti inaintea Lui, vor avea plata pentru rabdarea lor, intrucat este scris : " In lupta aceasta grea aveti nevoie de multa rabdare " ( I Timotei 6, 11 ) . Si iarasi : " intru rabdarea voastra veti dobandi sufletele voastre " si " cine va rabda pana la sfarsit, acela se va mantui " ( Matei 10, 22; 24, 13; Marcu 13, 13 ) . Cei care nu pot posti din cauza bolii sunt dezlegati de Sfintele Canoane sa manance unele mancaruri de dulce de care au nevoie. ( Canoanele 8 si 10 ale Sfantului Timotei al Alexandriei; canonul 69 Apostolic, etc. ) . Pentru cei care nu pot posti din cauza muncilor grele, nu am gasit in canoane dezlegarea postului pentru ei, doar de vor fi ostasi sau detinuti. Acestia, prin cainta si alte fapte bune, vor completa datoria postului trupesc. Despre aceasta dezlegare, cel mai bine se cuvine a intreba pe episcopul locului si pe preotul respectiv care, de la caz la caz, pot randui alte fapte bune in locul postului.

85. Care este cel mai mare si mai placut post inaintea lui Dumnezeu ?

Nu orice post este post religios si placut lui Dumnezeu. Numai acela este post placut si bineprimit care se face intru numele Domnului si dupa legea lui Dumnezeu, asa cum a primit-o Adam, cum au invatat-o proorocii si cum au practicat-o toti sfintii ( Facere 2, 16-17; 3, 26; Levitic 19, 29-31; Isaia 48, 1-6; Ioil 2, 12-15; Exod 14, 18; Matei 4, 2 etc. ) . Sfantul Ioan Botezatorul a postit toata viata; Mantuitorul a aratat luminat ca sa postim si cum trebuie sa postim ( Matei 6, 16-18; Luca 21, 24 ) ; Apostolii au postit si s-au rugat ( Fapte 13, 3; 14, 23; I Corinteni 7, 5; II Corinteni 11, 27 ) .

Asadar, cel mai mare si mai placut post este acela care se face dupa invatatura Sfintei Scripturi, adica sa fie insotit de smerenie, de milostenie, de curatenie, de pocainta, si unit cu postul cel duhovnicesc, infranarea simturilor si a gandurilor. Asa ne invata si Sfintii Parinti. " Postul cel adevarat, zice Sfantul Teodor Studitul, si bineprimit lui Dumnezeu este infranarea de rautati... " .

Convorbirea a patra

Despre pacat, spovedanie, Sfanta Impartasanie

86. Ce este pacatul si de ce atrage dupa sine mania lui Dumnezeu in veacul de acum si in cel viitor ?

Dupa invatatura Sfintei Scripturi, pacatul este calcarea cu buna stiinta si de bunavoie a voii lui Dumnezeu. El se mai numeste si faradelege ( Invatatura de Credinta Ortodoxa, pag. 426; Romani 5, 13; Iacob 2, 9; Isaia 49, 12-13 ) . Radacina pacatului este pofta care ispiteste pe om ( Iacob 1, 13-15 ) . Pacatul atrage mania lui Dumnezeu asupra omului fiindca " pacatul este uraciune inaintea lui Dumnezeu " ( Deuteronom 17, 25; Pilde 3, 32 ) . Pacatul atrage mania lui Dumnezeu asupra omului, deoarece " pacatosii sunt vrajmasi ai lui Dumnezeu " ( Iov 21,17; Ieremia 21,14; Psalm 20, 8-10; 78, 6; Isaia 10, 6 ) .

87. In cate feluri se impart pacatele si care sunt pacatele mai greu de vindecat ?

Sfantul Ioan Evanghelistul imparte pacatele in doua : pacate de moarte si pacate care nu sunt de moarte ( 1 Ioan 5, 16-17 ) . Tot el imparte pacatele de moarte in trei mari grupe : pofta trupului, pofta ochiului si trufia viietii ( 1 Ioan 2, 16 ) . Sfintii Parinti impart pacatele de moarte in trei mari grupe :

a. pacatele capitale, in numar de sapte;
b. pacate strigatoare la cer, care sunt mult mai grave precum : uciderea, pruncuciderea, asuprirea saracilor, rapirea avutului altora, uciderea aproapelui, etc;
c. pacate impotriva Duhului Sfant. Acestea sunt cele mai grave pacate facute de oameni pe pamant pentru ca hulesc pe Dumnezeu si alunga harul Duhului Sfant de la om. Dintre acestea amintim : necredinta in Dumnezeu, apostazia ( lepadarea de credinta ) , eresul, secta, deznadejdea, sinuciderea, ura de om pana la moarte, prea marea incredere in Dumnezeu, injuraturile etc. Cele dintai se numesc " pacate capitale " , pentru ca sunt cele mai numeroase si stapanesc pe cei mai multi oameni. Cele de-al doilea se numesc " strigatoare la cer " , pentru ca striga si cer de la Dumnezeu pedeapsa omului inca in viata. Pacatele cele mai mari si mai greu de vindecat sunt pacatele impotriva Duhului Sfant si pacatele de moarte care stapanesc pe om de mai multa vreme, adica patimile.

88. Care este cel mai urat pacat inaintea lui Dumnezeu ?

Cel mai urat pacat inaintea lui Dumnezeu este pacatul mandriei, caci acesta a facut pe ingeri diavoli, dupa cum si smerenia " poate face din diavoli ingeri " ( Scara, Cuvantul 25 ) .

89. Care sunt imprejurarile pacatului si cate sunt acestea ?

Imprejurarile pacatelor sunt in numar de sapte si anume : Cine a facut pacatul ? Ce fel de pacat a facut ? Din ce motiv si pentru ce l-a facut ? Prin ce mijloc l-a facut ? In ce vreme l-a facut ( in tinerete, la batranete, ziua, noaptea etc. ) ? In ce loc l-a facut ? De cate ori l-a facut ? ( A se vedea pe larg invatatura catre duhovnic de Sfantul Nicodim Aghioritul, pag. 26-27, ed. 1928 ) .

90. Care si cate sunt treptele pacatului ?

Treptele pacatului sunt in numar de douasprezece, dupa Sfantul Nicodim Aghioritul si anume : Prima treapta, cand face cineva fapta buna cu scop rau pentru bani, pentru lauda, pentru cinste, adica cand amesteca binele cu raul. A doua treapta este implinirea faptei bune pe jumatate, necompleta. A treia treapta este ispita, momeala, adica ispitirea ce vine asupra omului de la diavol, de la lume si de la trup si-l ispiteste pe om prin cele cinci simturi numite de Sfintii Parinti " ferestrele sufletului " . A patra treapta este unirea, adica amestecarea mintii cu ispita. A cincea treapta a pacatului este lupta miniti, adica a sufletului cu ispita. Pana aici nu este pacatul zamislit. De aici insa incepe a zamisli pacatul care aduce osanda asupra omului. A sasea treapta a pacatului este invoirea mintii cu pacatul, adica indulcirea mintii de ispita, de pofta. Din clipa aceasta