TĂMÂIA

Rasinile sunt substante lipicioase, inflamabile, secretate de diferiti arbori atunci cand li se cresteaza coaja. Din punctul de vedere al chimiei organice, sunt substante organice macromoleculare, continand C, H, O, N, S. Sunt colorate în galben, brun, negru.

Tămâia este o substanta rasinoasa obtinuta prin crestarea scoartei unor arbusti exotici, solidificata sub forma unor boabe neregulate, de culoare galbuie-rosiatica, care prin ardere, produce un fum cu miros aromat patrunzator. Este folosita în ceremoniile religioase, medicina și parfumerie. Aceasta rasina aromata, care arde usor și repede la flacara, se scurge din coaja copacului Boswellia Carteri, Boswellia Serata, din familia Burseraceae, care creste în: India, China, Somalia, Etiopia, Egipt.

Unele prevederi și semnificatii biblice

Acest cuvant se pomeneste în Biblie de 22 de ori. Exemple:
- Facerea 43;11. „A zis atunci Israel, tatal lor: Daca-i asa, ei bine, faceti asa: luati în tarhaturile voastre cate ceva din roadele pamantului și duceti-i-le omului în dar: putin balsam, și putina miere, tămâie și smirna și migdale și alune”.
- leremia 6;20: „De ce-Mi aduceti voi tămâie din Saba și scortisoara din tara de departe? Ca arderile-de-tot ale voastre nu sunt primite, iar jertfele voastre nu M-au indulcit”.
- Matei 2;11: „și intrand în casa, L-au vazut pe Prunc impreuna cu Maria, mama Sa; și cazand la pamant, I s-au inchinat; și deschizandu-și visteriile, I-au adus daruri: aur, tămâie și smirna”.

Aceasta rasina se strange de pe scoarta copacului și, pentru a fi mai parfumata, se amesteca și cu alte arome, asa cum se precizeaza în Vechiul Testament (Iesire 30;38). Tămâia face parte din simbolurile de cult, fiind un aromat natural, folosit în toate religiile din vremuri stravechi. Folosirea ei este expresia pioseniei, a cinstirii lui Dumnezeu: „Tămâie... sa nu va faceti pentru voi: sfintenie sa va fie ea pentru Domnul” (Iesire 30;34-37).

Tămâia, prin parfumul și mireasma ei subliniaza frumusetea actelor de cult, creeaza atmosfera de sfintenie și astfel ea se integreaza în actul de slujire a lui Dumnezeu ca un dar, ca o pretioasa ofranda și simbol al rugaciunii și faptei bune. „Sa se indrepteze rugaciunea mea ca tămâia inaintea Ta”, zice Psalmul 140 de la Slujba Vecerniei. Tămâia este simbol al rugaciunii de cinstire a lui Dumnezeu dar și de implorare a Sfantului Duh: „Tămâie iti aducem Tie, Hristoase, Dumnezeul nostru, intru miros de buna mireasma duhovniceasca, pe care primind-o intru jertfelnicul Tau cel mai presus de ceruri, trimite-ne noua harul Prea Sfantului Tau Duh” (rugaciunea rostita de preot la binecuvantarea tămâiei). În Noul Testament, ca și în Vechiul Testament, tămâia este considerata un element simbolic de slavire a lui Dumnezeu. Magii care au venit sa se inchine la Betleem Pruncului Iisus, Fiul lui Dumnezeu, I-au adus în dar „aur, smirna și tămâie” (Matei 2;11). În Apocalipsa Sfantului Ioan Evanghelistul avem imaginea unei Liturghii Ceresti, în care tămâia se mentioneaza ca un element esential ce insoteste rugaciunile Sfintilor catre Dumnezeu: „și a venit un alt inger și a stat la altar, avand cadelnita de aur și i s-a dat lui tămâie multa, ca s-o aduca impreuna cu rugaciunile tuturor sfintilor pe altarul de aur dinaintea tronului. și fumul tămâiei s-a suit din mana ingerului, inaintea lui Dumnezeu impreuna cu rugaciunile Sfintilor” (Apocalipsa 8;3-4). Tămâia se foloseste în cultul crestin din primele veacuri asa cum se mentioneaza în textele primelor Liturghii crestine (Constitutiile Apostolice, Sfântul Ambrozie, Liturghia, Sfântului Iacob, ș.a,). Vechii evrei o intrebuintau ca un articol absolut necesar în ceremoniile religioase. De altfel, cu aceeasi intrebuintare a fost cunoscuta și în religiile pagane, fie curata, cand se ardea pe altarul exterior, fie amestecata cu alte materii aromate cand se tămâia interiorul templului, deci tămâia se priveste ca icoana mirosului de buna mireasma a rugaciunilor pioase și ca unul din cele mai pretioase daruri ce se pot aduce lui Dumnezeu. Ca insemnatate simbolica, tămâia este expresia adoratiei lui Dumnezeu; ea mai simbolizeaza cererea și dorinta celui care se roaga, ca rugaciunea lui sa fie primita de Dumnezeu; cat și darul Sfantului Duh și recunoasterea de catre Magi a Dumnezeirii Pruncului Iisus. Tămâia se foloseste atat la slujba Sfintei Liturghii, cat și la toate slujbele divine, fumul ei imbalsamand și creand o atmosfera de reculegere și sfintenie, prielnica pentru rugaciune și indepartarea duhurilor rele. Tămâia se arde în cadelnita sau în vase speciale (tămâiernite, catui). Mireasma tămâiei are calitati tonice și stimulante, de aceea, în trecut se folosea și în medicina.

Caditul sau tămâierea este cel mai de seama dintre actele cultului extern. Folosirea tămâiei, asa cum am mai spus, este o traditie foarte veche care se gaseste nu numai la crestini, ci și în practica religioasa a popoarelor pagane, și la iudei. Cadirea, tămâierea, se face în timpul Liturghiei și a tuturor serviciilor divine. Ea este un simbol al rugaciunii credinciosilor, de slavire și cinstire a lui Dumnezeu și a Mantuitorului lisus Hristos. Fiecare moment al tămâierii isi are simbolul sau. Astfel, tămâierea în timpul citirii Apostolului se face în cinstea Evangheliei care urmeaza a se citi și simbolizeaza atat pe Sfintii Apostoli, cat și invatatura Evangheliei raspandita de ei. Tămâierea care se mai face la ecfonisul: „Mai ales pentru Prea Sfanta, Curata Prea Binecuvantata…”, se face atat în cinstea Sfintelor Daruri, dupa sfintirea și prefacerea lor, cat și în cinstea Maicii Domnului, care se pomeneste acum. Tămâierea Sfintelor Daruri inainte de ducerea lor la Proscomidiar semnifica harul Sfântului Duh dat Sf. Apostoli dupa Inviere: „Luati Duh Sfant…” (Ioan 20;22).

Cadelnita sau catuia – tămâierul sau tămâietoarea – este obiectul de cult în care se pune pe jar, tămâie. Are forma unui recipient rotund, de metal, atarnat de 3-4 lantisoare unite, în partea de sus intr-un maner cu doua belciuge, ca sa poata fi tinuta de preot cand tămâiaza în biserica, dupa randuiala sfintelor slujbe. Intrebuintarea cadelnitei la serviciul liturgic este la fel de veche ca și folosirea tămâiei și a tămâierilor pe care cultul crestin le-a mostenit din cultul Vechiului Testament. Primele cadelnite folosite de crestini erau facute din argila, metal ori ceramica, cu sau fara maner, asa cum se folosesc și astazi de unii preoti la serviciile funebre la tara sau cadelnite cu manere scurte folosite inca în unele manastiri. Forma de azi a cadelnitelor ar data dupa unii liturgisti, cam din secolul al XII-lea. Cadelnita aminteste altarul Tămâierii din Cortul Marturiei și apoi din Templu, pe care se aducea lui Dumnezeu jertfa de tămâie (Iesire 30;1-8 și Evrei 9;4). Fetele cadelnitei sunt uneori gravate cu figuri de animale și de plante, simbolizand ca intreaga natura (fire) inalța, impreuna cu oamenii, rugaciuni lui Dumnezeu. Despre simbolismul cadelnitei, Sf. Ambrozie spune: „Cadelnita este menita sa dea buna mireasma... tot asa și voi (crestinii) sunteti buna mireasma a lui Hristos”. În interpretarea marelui liturgist și ierarh Gherman al Constantinopolului, cadelnita simbolizeaza umanitatea Mantuitorului, focul din cadelnita Divinitatea Sa, iar fumul de tămâie este mireasma Duhului Sfant.

Drumul Tămâiei - se numea în antichitate, calea pe care erau transportate din tarile producatoare, diferite rasinoase aromate, care se foloseau fie în cult, fie pentru preparate farmaceutice sau în parfumerie (ca tămâia, smirna, camforul, sacazul - guma de Accacia, care se scurge din scoarta unor arbori). Astfel, tămâia și smirna produsa în sudul Arabiei, Yemenul de astazi, erau duse la inceput pe cale maritima, apoi transportate cu caravane de camile, traversand desertul ce despartea Arabia de Sud de marile imperii și bogatele cetati ale Orientului Apropiat. Caravanele ajungeau la Gaza, oras iudeu, port la Marea Mediterana și strabateau tara Ghebanitilor, pana în Tima, capitala lor, foarte departe de Gaza. Acest traseu foarte lung era impartit în 65 de statii de oprire a caravanelor pentru implinirea formalitatilor de tranzit și plata unor taxe ce reveneau și statelor, dar și localitatilor în care stationau. Cei care incercau sa se sustraga implinirii acestor obligatii și se abateau de la traseul stabilit oficial pentru comertul cu aceste produse, erau pedepsiti cu moartea. Smirna și tămâia au fost pentru Arabia și India antica mari izvoare de imbogatire. Tămâia și smirna erau folosite în templele și palatele faraonilor din Egipt, chiar și pe la jumatatea mileniului doi. Sapaturile arheologice au aratat ca, în Mesopotamia antica, aceste aromate erau folosite pentru ghicirea viitorului; ghicitorii ardeau tămâie intr-un vas asezat pe genunchi și ghiceau dupa miscarea fumului. Incepand cu secolul al VIII-lea pana în secolul al VI-lea î. Hristos, cand se dezvolta comertul cu aceste aromate, ele sunt tot mai folosite, devenind nelipsite în cultul din marile temple ale centrelor urbane (Ninive, Babilon, Ierusalim, Susa, Damasc). Profetul Iezechiel vorbeste despre comertul orasului Tyr cu Saba de unde importa tămâie. Pliniu, scriitor latin din secolul 1, a lasat în scrierile sale date importante despre comertul cu smirna și tămâie și despre drumurile de comert cu aceste și alte mirodenii, aratand cat de mult incarcau costul lor, multiplele taxe la care erau supuse pe parcursul transportului, incat, atunci cand ajungeau la Roma, erau foarte scumpe, ca și aurul, iar smirna era cea mai scumpa.

Clasificarea din punct de vedere botanic se face dupa monumentala lucrare „Flora R.S.R.” aparuta în treisprezece volume în intervalul 1952-1976 în Editura Academiei și dupa alte documentare stiintifice mentionate în bibliografia selectiva.

Descrierea stiintifica

Tămâia este o substanta rasinoasa extrasa din trunchiul unor arbusti Boswellia Carteri, Boswellia Serata, din familia Burseraceae, care creste în: India, China, Somalia, Etiopia, Egipt. Tămâia are actiune farmacoterapeutica, antiinflamatoare, antiseptica, astringenta, carminativa și cicatrizanta, diuretica, expectoranta, sedativa. Arborele care da tămâia este inalt de 3-6 m, cu florile alburii. Creste prin crapaturile stancilor din munti și prin pietrisurile de la bazele colinare din vecinatatea marii. Prin incizii longitudinale facute în scoarta acestui mic arbust se scurge un lichid laptos, care în contact cu aerul se solidifica, formand bucati, mai mari sau mai mici, putin globuloase, de culoare galbuie, care constituie produsul vegetal, sub numele de tămâie. Tămâia este o substanta rasinoasa cu miros placut și aromatic care dezvolta bine aceasta aroma abia la temperatura de 100°, cand se inmoaie fara a se topi (asa se recunoaste); la temperatura mai ridicata se descompune și da nastere la vapori aromatici, proprietate care o face sa fie intrebuintata la ceremoniile religioase ale Bisericii noastre. Tămâia, din cauza proprietatilor stimulente, tonice, a fost intrebuintata în medicina. Tămâia are diferite forme și culori dupa locurile și tarile din care provine. Tămâia de Arabia, Egipt și Somalia are culoarea putin galbuie și forma de lacrimi, cea de India este superioara, este galbena, cristalizata în forma de lacrimi mari. Astazi tămâia naturala se poate falsifica de unii „impostori” și vinde la preturi exorbitante ca tămâie. Tămâia intra ca ingredient la prepararea Sfantului și Marelui Mir. Unii confunda tămâia cu smirna și invers, confuzie care se intalneste și în Sfanta Scriptura. Azi se foloseste pe scara larga tămâia sintetica.

Tămâie naturală (click pe imagine pentru a o mări)

SMIRNA
 

Smirna este o substanta rasinoasa, obtinuta prin crestarea unor arbusti exotici: Styrax Benzoin-Sumatra, Styrax macrothyrsus – Vietnam, Styrax paralleloneurus, Indonezia, Styrax tokinozis-China din Familia Stryacceae, care arde raspandind un miros placut aromatic și care se foloseste în ceremoniile religioase, imbalsamare, în medicina și parfumerie.

Cuvantul smirnă este pomenit în Biblie de cincisprezece ori și deriva de la cuvantul „a fi amar” din ebraica. Smirna intr-adevar este o substanta amara și rasinoasa. În toate vremurile în Orient smirna a fost pretuita și se vindea în boabe solide de culoare usor galbuie și venea din Arabia sau Abisinia (Yemenul de astazi și Etiopia).

Unele mentionari și semnificatii biblice
- Cantarea Cantarilor 3;6: „Cine-i acel ce din pustiu se-nalta ca o coloana fumeganda, amestec viu de smirna și tămâie, din arta facatorilor de mir?” .
- Cantarea Cantarilor 4;14: „...cu narduri și sofran, cu trestie-n balsam, cu scortisoara, cu aromele lemnoase din Liban, cu smirna și aloe, cu tot ce-i mai subtire-ntre miresme”.
- Cantarea Cantarilor 5;5: „M-am ridicat iubitului ca sa-i deschid și smirna mi-a picat din maini; de smirna pline-s degetele mele și smirna-i pe maneru-ncuietorii...”
- Facerea 37;25: „Apoi s-au asezat sa manance. și daca și-au ridicat privirea, iata ca o caravana de Ismailiti venea de la Galaad, avandu-și ei camilele incarcate cu tămâie și balsam și smirna, pe care mergeau sa le descarce în Egipt”.

Asupra arborelui care produce smirna au fost foarte multe controverse; Pliniu compara arborele cu ienuparul, Discoride cu salcamul. Unii naturalisti ca Ehrenberg și Hemprich numesc arborele care da smirna Balsamodendron Myrrha - Familia Terebentaceae - vecin cu genul Boswellia care da tămâia. Palestinologii ne spun ca arborele Mor este din familia Burseraceae și originar din Arabia. Unii traducatori biblici considera smirna Styrax și Myrrha.

Arbustul mai este raspandit în Sumatra, Java, Malaezia, Vietnam, Cambodgia, China, Thailanda. Smirna, ca și tămâia, combinata cu alte substante aromatice, a jucat mare rol în practicile religioase ale indienilor și egiptenilor. Se amesteca cu untdelemn sfintit și servea la unsul templului. Sf. Evanghelist Matei ne spune ca smirna, ca și aurul și tămâia, a fost unul din darurile pe care Magii l-au adus Mantuitorului la nastere: „și, intrand în casa, L-au vazut pe Prunc impreuna cu Maria, mama Sa; și cazand la pamant, I s-au inchinat; și deschizandu-și visteriile, I-au adus daruri: aur, tămâie și smirna”. (Matei 2;11). Nicodim a folosit-o amestecata cu alte arome la imbalsamarea trupului lui Iisus: „și a venit și Nicodim, cel care venise la El mai inainte noaptea, aducand ca la 100 de litre de amestec de smirna și aloe” (Ioan 19, 39).

Vinul și smirna pe care soldatul roman le-a dat Mantuitorului pe cruce erau amare, dar nu aveau nici una din proprietatile narcotice pe care unii banuiesc ca le-ar fi avut. Iuda și Israelul faceau negot cu smirna și primeau în schimb grau, ceara, miere, untdelemn și balsam (Iezechiel 27;17). Se spune ca nimic nu este mai placut ca privelistea oferita de copacii de Styrax în cursul lunii martie, cand sunt acoperiti cu flori care imbata cu parfumul lor mirositor vaile Carmelului și ale Galileii. În Siria și Palestina, în Insulele Arhipelagului Indonezian, Italia sau chiar sudul Frantei creste Styraxul. Ca și tămâia, mirosul și fumul ei deosebit de aromat sunt simbolul faptelor bune și al rugaciunilor catre Dumnezeu, iar amaraciunea ei este simbolul patimilor. La vechii evrei era considerata ca fiind simbolul iubirii nevinovate. Ca dar al Magilor, ea a simbolizat fiinta omeneasca a Mantuitorulul. În vechime era unul din cele mai scumpe articole de parfumerie, numai pentru regi și femeile celor bogati, putandu-se folosi pentru tămâiere sau parfumarea paturilor. Astazi costa circa 25 Euro/ Kg.

Descrierea stiintifica

Styrax Benzoin în mod obisnuit el este un arbust, dar poate avea și forma unui copac cu o inaltime de 4-5 m. Frunzele sunt ovale iar partea inferioara le este acoperita cu perisori albi. Scoarta arborelui este neteda. Din scoarta lui, prin incizii, curge rasina, denumita smirna. Styrax Benzoin din familia Stryraceae, are tulpina groasa, ramurile cilindrice acoperite cu o scoarta alburie spre gri, frunzele alterne petiolate, intregi, netede pe partea superioara, florile albe, fructul este mare, globulos. Asa cum am mai spus, acest arbore creste prin sesurile și prin malurile raurilor din insulele Borneo, Sumatra și Java și în alte regiuni tropicale. Recunoastere: smirna este un suc alburiu, foarte compact, care se solidifica în contact cu aerul devenind untoasa. Incet, incet culoarea devine aurie, pentru ca atunci cand rasina este intarita sa fie rosiatica, adunata în lacrimi mici. Are un gust balsamic, arde raspandind un miros placut și multi vapori de acid benzoic cu actiune farmaceutica. Se dizolva în alcool de 90° sau în eter. Se cunosc mai multe calitati de smirna dupa modul de extractie și de preparare precum și dupa varsta arborilor din care se extrag. Impostorii de astazi falsifica smirna cu diferite rasini obtinute din diferite specii de brad, molid etc. pretinzand sume exorbitante, vanzand aceste surogate ca fiind smirna; ea este mai scumpa ca tămâia.

Actiune farmacoterapeutica

Smirna este antiinflamatoare a cailor respiratorii. Este intrebuintata și ca antioxidant, antiseptica, astringenta, carminativa, deodoranta, sedativa și expectoranta. Smirna intra în compozitia Sfantului și Marelui Mir în conditiile de solubilizare intr-un vas de vin și ulei de masline virgin, la fierbere, dupa o tehnologie speciala asa cum se mentioneaza în cartea „Ce stim despre Sfantul și Marele Mir?”.

Smirnă (click pe imagine pentru a o mări)

ÎNVĂȚĂTURI BUNE DESPRE TĂMÂIE

Când se tămâie casa – ce se tămâie, care e forma și cine poate tămâia?

Tămâierea se face acasă odată cu începutul rugăciunilor. Se aprinde tămâie și se pot tămâia și sfintele icoane; aceasta se face de către un bărbat cu credință, dacă nu este se poate face și de o creștină curată în acel timp. Este bine să se tămâie toate camerele. De asemenea, se mai pot tămâia vase, haine sau mâncare de pomană, înainte de a le împărți, cum e cazul la sâmbăta moșilor; și se mai poate tămâia sâmbăta sau duminica, dimineața, la mormintele morților, până se începe slujba la biserică.

În caz de necesitate (rău, frică, gânduri necurate, tulburare, supărare), în timpul zilei, ce se poate lua?

Dacă persoana nu a mâncat, poate lua anafură, agheasmă mică, iar dacă a mâncat să se ungă cu ulei de la Sfântul Maslu sau cu agheasmă pe frunte, să se afume cu târnoseala, sa aprindă tămâie.

ÎNVĂȚĂTURI GREȘITE DESPRE TĂMÂIE

Dacă cineva este rău, are răutate în suflet, trebuie să înghită un bob de tămâie şi va fi bun.

Înghiţind unul sau mai multe boabe de tămâie vei scăpa de calculi renali (pietrele de la rinichi), dar în nici un caz de răutate. Răutatea vine din suflet, nu din trup. Vei deveni mai bun înghiţind un „bob de răbdare” şi unul „de rugăciune”.

Lumânările trebuie tămâiate înainte de a fi aprinse.

Lumânarea este un simbol şi o jertfă, (simbolizează lumina dumnezeiască pe care o dorim şi în viaţa aceasta, şi în viaţa viitoare şi este şi o jertfă adusă lui Dumnezeu). Se tămâie icoanele, se tămâie prin casă, dar n-am mai pomenit să tămâiem lumânările.

Tămâia se foloseşte oricând, smirna numai în sărbători.

Putem să folosim şi una şi alta, oricând vrem fără nici o oprelişte. Pentru o mai bună înţelegere, între smirnă şi tămîie este o diferenţă ca între pâinea albă şi cea neagră. O poţi folosi pe fiecare când o ai, cu sfinţenie şi cu mulţumire la Dumnezeu.